Cultura unui popor este expresia cea mai cuprinzătoare și mai relevantă a aspirației acestuia spre universalitate. Exprimând dorința unui segment foarte important din societate, actele culturale veritabile se înregistrează în mentalul colectiv ca o nouă treaptă spre expansiunea civilizației, fiind puntea peste veacuri, care leagă generație de generație.
Născut creștin, poporul român va înălța altare ale credinței, dovezi ale statorniciei, în toate satele și orașele, în munții, dealurile sau luncile acestui spațiu . De la domni până la boieri, de la negustori și meșteșugari până la țărani, toți s-au învrednicit să ridice biserici, schituri sau mănăstiri. Era o vocație a creației, ea răspunzând nevoii de înălțare spirituală a neamului românesc. Desigur, primele lăcașuri de cult au fost construite din lemn, ei, meșterii și țăranii din vechime, știind să asculte glasul acestuia, îndrăgindu-se de el și ca semn al pioșeniei absolute nici că se lăsau înduplecați să-l rănească cu piroane lungi de fier. Alegând cu grijă lemnul, fasonându-l, uscându-l și încrestându-l cu simple forme geometrice(unele dintre ele fiind expresii stilizate ale viziunii săteanului asupra lumii) îl îmbinau într-o construcție solidă și arătoasă.
După cum bine se știe, lemnul nu este veșnic trăitor, precum piatra din munte. Din această pricină, din diferite motive, timpul lucrând din plin, ca și la om, la trecerea acestuia, bârnele de la temelia lăcașurilor au putrezit, aceeași soartă cu trecerea vremii având-o și acoperișurile de șindrilă. Ca semn al vocației creatoare și a nevoii necontenite de limpezire sufletească și de înălțare spirituală, oamenii nu s-au lăsat copleșiți de timp, contribuind fiecare după starea socială, lucrând după priceperea fiecăruia, în același loc sau în altul din apropiere ridicând un alt lăcaș de cult, așa procedând constant fiecare generație la rândul ei. După cum este și firesc, colectivitățile sociale sunt felurite în fizionomia lor, această diversitate având multiple determinări. Când în același spațiu natural găsești două comunități cu fizionomii diferite, cu aspirații diferite, fie că este vorba de sate sau cătune, e semn că acolo oamenii locului au fost principala determinare a unicității dobândite.
Dacă cronicarii vremurilor s-au întrecut în a ne vorbi despre lucrul bine tocmit al voievozilor sau al unui mai mare al locului, care au ridicat biserici din piatră și din zid, despre bisericuțele mici de sat au grăit doar bătrânii, când, în nopțile lungi de iarnă, îi învățau pe nepoții lor cântece religioase și colinde. Din una în alta, se ajungea și la povești despre cutare popă sau cutare cantor, sau om mai înstărit al locului, care s-a învrednicit a ridica o bisericuță, din acestea , de la o generație la alta, prin viu grai, legenda luându-și drumul. Uneori, pe o filă îngălbenită a liturghierului sau octoihului, vreun preot sau cantor cu darul scrisului așternea câteva gânduri, lăsându-ne indici asupra împrejurărilor când s-a ridicat un asemenea lăcaș închinat lui Dumnezeu, spre folosința sufletească a oamenilor.
,,Biruit-a gândul”, cum plin de culoare se exprima un cronicar al secolului al XVII-lea, să tăinuiesc despre o comunitate mică, dar deprinsă din vechime cu vocația perenității. Cum Dumnezeu rânduiește lucrările omului după voirea Sa, vorbirea noastră despre comunitatea micuță din cătunul Zătreana(în vechime Zătreni), odinioară având și statut de sat, ne-a fost grăbită de un eveniment de înaltă trăire sufletească ce avut loc aici în ziua de 8 noiembrie 2022, când în calendarul ortodox sunt celebrați Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Cum au mijit zorii zilei, din toate satele comunei Fărcășești și din comunele din jur, sute de credincioși s-au îndreptat către biserica ,,Sf.Dimitrie” din Zătreana, pentru a fi martori ai unui act de cultură, de mare respir spiritual. Vestea resfințirii bisericii și a capelei a născut în comunitate o stare evidentă de bine, de împlinire sufletească. Pentru ca sufletele celor veniți să se înroureze de frumusețe și să asculte cuvântul Domnului prin glasul numerosului sobor de preoți, oamenii acestui micuțe așezări și-au arătat vocația creatoare, vocația perenității., fiecare dintre ei dându-și obolul lor de dăruire. Lor, păstorului acestei obști, preotul Rogobete Florin și aleșilor localității, care s-au învrednicit a pune la loc de cinste susținerea actelor culturale le sunt dedicate aceste rânduri.
Cum în aceste timpuri, de mari încercări pentru seminția umană, minți lucide, luminate și de bună credință vorbesc și gândesc despre înviorarea satului românesc și despre păstrarea tradițiilor, la fel de incisivă fiind și campania ce țintește periclitarea fundamentului acestui popor creștin, cu atât mai folositoare mentalului colectiv sunt mediatizarea unor străduințe de suflet ale semenilor, care nu vor poleirea imaginii lor, ci cinstirea spiritului creator al neamului. Așadar și resfințirea bisericii ,,Sf.Dimitrie” din Zătreana s-a constiuit ca o pledoarie pentru perenitatea satului românesc, căci acolo unde Dumnezeu vrea să se înalțe casa Sa, acolo e semn de dăinuire peste veacuri, iar zătrenarii și-au dovedit vocația perenității din timpurile anterioare.
Așadar să dezlegăm trăistuța cu povești…
După cum ne spun documentele de arhivă, la începutul secolului al XIX-lea, în satul Zătreni, unde-și duceau existența aproximativ 20 de gospodării, exista din secolul anterior o biserică din lemn. Ca și-n cazul unor așezăminte asemănătoare, timpul a lucrat și asupra ei, astfel că în anul 1841(după alte documente în 1847) prin contribuția sătenilor și dărnicia boierilor Roseti se începe construcția unei noi biserici din lemn, meșteri fiind sătenii zătrenari, tot ei împodobind-o cu odoare sfinte. În 1856 biserica cu hramul ,,Sf.Nicolae” va fi deschisă cultului, unde de-a lungul timpului preoți cu vocație vor brăzda cu râvnă ogorul și vor arunca sub brazdă sămânța bună a luminii, a iubirii și a dreptei credințe. Unii dintre acești luminători ai obștii vor intra definitiv în mentalul colectiv. Unul dintre aceștia a fost Ion Croitoru, care avea școală de grămătic. La 1864, pentru întreținerea sfântului lăcaș și a preotului, prin legea rurală, biserica din satul Zătreni a primit 17 pogoane de pământ, în realitate, după cum spune un document ulterior, a dispus doar de 12 pogoane. Deși satul număra în anul 1870 doar 38 de familii, biserica, preotul Ion Croitoru și cantorul Dumitru Lascu, absolvent și el al școlii de grămătici, se susțineau de către comunitate. După cum aflăm dintr-un document, în anul 1879 biserica din Zătreana cu hramul ,,Sf.Nicolae”avea nevoie de reparații urgente, care au început în anul următor, prin grija enoriașilor din sat, aceștia solicitând energicului proptopop Ștefan Nicolaescu ca la noua resfințire, pe lângă hramul ,,Sf.Nicolae” să aibă ,,patron și pe Sfântul Mare Martir Dimitrie”. Ca semn al recunoștinței față de acei oameni nevoiași, dar generoși și iubitori de Dumnezeu, le vom menționa și noi aici numele: Ion Zamfir Roman, preot, Dumitru Lascu, cantor, Ion Croitoru, fost preot, Constantin Bătăiosu, Matei Bătăiosu, Alexandru Bătăiosu, Constantin Prună, Petre Purdea, Ioan Prună, Neagu Olteanu, Dumitru Marinescu, Ion Velican, Constantin Staicu, Nicolae Staicu, Manolache Brabete, Petrache Brabete, Nicolae Brabete, Iordache Udrescu, Petrache Udrescu, George Voicu, Constantin Lăpădat, Constantin Paliță, Șerban Doru, George Staicu, Barbu Prună(enoriași). Proptopopul Ștefan Nicolaescu le va înainta solicitarea episcopiei, care va încuvința ca biserica din Zătreana să aibă ca patron și pe ,,Sf.Dimitrie”, astfel că din 1885 biserica are și acest hram.
De-a lungul timpului, biserica din Zătreana a avut atât statut de filială, cât și de biserică parohială. De pildă, în anul 1876, când biserica cu hramul ,,Sf.Ioan Botezătorul” din Broștenița, la solicitarea unui mare boier al Olteniei, Alecu Broșteanu, a intrat în reparație, biserica din Zătreana avut statut de biserică parohială, aici serbându-se mai toate praznicele. Același statut îl are în anul 1912, când biserica din Broștenița, care era ,,într-o stare foarte rea”, a fost închisă din dispoziția protopopului județului Gorj, care în luna martie a aceluiași an a vizitat mai multe biserici din comunele Fărcășești, Văleni, Urdari, Timișeni, Valea cu Apă. Auzind de dorința și sugestia protopopului de ridica în comună măcar o biserică din zid, un om al locului, Gheorghe Prunescu, care ,,a plecat de mic în București, unde prin muncă cinistită și-a agonisit o frumoasă stare materială” , a avut dorința să cheltuiască o parte a averii chivernisite ,,pentru a face o biserică în satul său natal”. Astfel, în anul 1913, a făcut cu a sa cheltuială 180.000 de cărămizi, zătrenarii contribuind doar cu munca. În martie 1914, după o nouă vizită a protopopului de Gorj, care constatase că ambele biserici din Fărcășești –Birnici sunt în stare rea, deși erau decât aproximativ 50 de familii, zătrenarii au răspuns pozitiv solicitări acestuia ,, pentru reconstrucția din zid a uneia din aceste două biserici ”, angajându-se ca în primăvară să ,,pună temelie bisericii”, pentru a cărei ridicare deja aveau cea mai mare parte a cărămizilor executate prin munca lor și banii generosului lor fost consătean. Cum parohia Fărcășești nu avea nici preot, fiind girată de preotul din Valea cu Apă, Grigore Roșoga, dorința și avântul zătrenarilor nu a putut să suplinească greutățile provocate de războiul mondial, slaba implicare a autorităților timpului și de lipsa unui preot titular .În plin război, în anul 1915, Gheorghe Prunescu a tocmit un antreptrenor care să ridice biserica, dar intrarea României în Războiul pentru Întregirea Neamului și moartea acestui binefăcător în timpul acestuia a făcut, ca pentru un timp, acest măreț proiect să se amâne. Fiind atașat crezului ridicării unei biserici de zid în satul său, Gheorghe Prunescu a lăsat prin testament urmașilor săi această dorință, ,, fixând chiar sumele pe care să le dea fiecare pentru astfel de operă”.Cum parohia nu avea un preot titular, nu s-a luat legătura cu moștenitorii decât după mult timp de la încheierea războiului mondial. Cel care a văzut în ochii zătrenarilor dorința punerii în practică a proiectului lor de suflet a fost preotul Ion Gh.Diaconescu, care, sub patronajul său, în anul 1928 a alcătuit un comitet de construcție din care mai făceau parte Grigore Stăiculescu(vicepreședinte), Iorgu Urechescu(casier) și Zamfir Stăiculescu(membru).Aceștia au luat legătura cu moștenitorii lui Gheorghe Prunescu, unul dintre aceștia Gheorghe Gh.Prunescu și soția sa Sultana, împlinind dorința tatălui, contribuind cu suma de 100.000 lei .Suma era însă insuficienată, astfel că restul fondurilor s-au colectat de la locuitorii satelor din Fărăcășești și din alte comune vecine.
După cum se păstrează în mentalul colectiv, lucrările la biserica,,Sf.Dimitrie” din Zătreana n-au fost ușoare, oamenii locului și constructorii fiind puși la grele încercări. Ne vom opri doar la unul dintre aceste momente. Când zidul turlei a ajuns la 1, 50 m, turla și schelele s-au surupat, cei mai mulți dintre lucrători necesitând spitalizare. O localnică care adusese mâncare lucrătorilor a suferit și ea răni, după un timp survenind și decesul.
Construcția fiind finalizată, în anul 1933, prin licitație aprobată de Sfânta Episcopie a Râmnicului, pictura a fost încredințată pictorului Gheorghe Tudor din Craiova, care, după cum au notat cei care au recepționat lucrarea în 20 octombrie 1935(pictorul I.Keber, protopopul C.Pațica, preotul Ion Gh.Diaconescu) ,,a folosit ulei de calitate foarte bună”, ,, scenele iconografice și sfinții fiiind conforme memoriului aprobat”. În același timp, tot prin contribuția enoriașilor din Zătreana și din împrejurimi, s-a realizat mobilierul și s-a împodobit cu sfinte odoare.
La 26 octombrie 1935, în prezenața ÎPS.Episcopul Vartolomeu Stănescu, a protopopului C.Pațica, a unui sobor impresionant de preoți și ,,mulțime de popor”, spre bucuria energicului preot Ion Gh.Diaconescu și a zătrenarilor, biserica ,,Sf.Dimitrie ” era sfințită devenind motiv de împlinire sufletească și de mare mândrie pentru o comunitate mică, dar unită în crez și faptă, care nu s-a lăsat copleșită de greutățile timpului, acest profil trecând și asupra locuitorilor acestei așezări din aceste prime decenii ale secolului XXI. Așa după cum spunea în anul 1940 preotul Ion Gh.Diaconescu, această comunitate de creștinii se găsea pe o înaltă scară de religiozitate, ,,gata oricând a ajuta biserica”.
Dumnezeu rânduiește toate câte se întâmplă, așa a fost și-n cazul acestui mare apostol al localității, exact la 120 de ani de la nașterea acestuia, o altă generație de zătrenari, un alt preot cu har și vrednicie, alți aleși ai comunității cu vocație creatoare, depun obolul lor de credință și lucrare, consolindându-i opera de suflet, de fapt lucrând și ei la perenitatea acestei comunități. Cum profilul comunității este dat de oamenii care o compun, fără a ne feri de aprecieri, trebuie să așezăm la loc de cinste pe cel care azi a fost hărăzit de Dumnezeu să așeze biserica la locul pe care-l merită în societate, acest fiind tânărul preot Florin Rogobete, venit să păstorească aici în anul 2013. Deși tănăr, a avut inteligența și curiozitatea aflării istoriei acestor locuri, sfătuindu-se cu comunitatea a trecut la brăzdarea ogorului, fiind convins că de felul în care el îl brăzdează depinde și felul în care va încoți sămânța luminii. Nu s-a grăbit, a luat lucrurile în ordinea lor firească, stabilind o bună comunicare cu sătenii și cu aleșii comunității, iar lucrul său a fost temeinic.Reușește să termine lucrările de renovare a bisericii din Broștenița, începute de antecesorul său, preotul Nicolae Trotea, amenajând curtea, ridicând foișorul din incinta acesteia, astfel că la 9 septembrie 2013, când comunitatea din Broștenița celebra pe Sf.Ioachim și Ana, hramul cătunului, s-a resfințit acest lăcaș de cult, spre marea bucurie a locuitorilor din Fărcășești.
În anul 2019, cu sprijin total din partea noii administrații a comunei, în frunte cu primarul Constantin Drăgoescu, preotul Florin Rogobete începe lucrările de consolidare a bisericii parohiale ,Sf.Dimitrie” din Zătreana .Lucrările au necesitat sume importante de bani, pe care le-a obținut printr-un dialog constant, echilibrat și bine argumentat, primarul localității și mulți dintre consilierii locali susținând ambițiosul proiect care a constat în subzidire, centuri verticale și orizontale, cămășuire cu fier a întregii construcții, drenuri de jur împrejur, iar în anul 2020 s-a repictat biserica de către Peter –Marian Digă din Cluj, preot călugăr cu numele de Pantelimon la mănăstirea ,,Sf.Ilie” din Dobrița, județul Gorj. În anul 2022 s-a reușit și construcția capelei. Vremurile, ca vremurile! Oamenii, ca oamenii! Liniștindu-se puțin vremurile( Trecerea pandemiei de Covid), cu sprijin constant de la primar și de la sătenii zătrenari, preotul Florin Rogobete, alături de consiliul parohial din acest cătun, a trecut la pregătirea așezământului și a comunității pentru resfințirea bisericii . Dumnezeu a binecuvântat strădaniile, astfel că, în acea zi frumoasă de 8 noiembrie 2022, mulțimea de enoriași venită din toată comuna și din satele din jur a putut asista la tot ceremonialul făcut de smerite fețe bisericești în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și de soborul de preoți, spre mângâierea sufletelor acestora. Cuvintele de binecuvântare ale fețelor bisericești(mitropolitul Irineu, protopopul Ion Câmpeanu, părintele Florin Rogobete) au ajuns la sufletele creștinilor prezenți Înrourate de lumina dreptei credințe, cuvintele care descriu toate cele trăite au fost PERENITATEA și STATORNICIA. Fiind și eu parte a mulțimii venite să asculte cuvântul Evangheliei, am putut sesiza trăirile participanților-o liniște molipsitoare, ce exprima respect și admirație, iar peste aceasta murmurul de uimire și împlinire din interiorul fiecăruia. Dacă cei trecuți de tinerețe erau prin experiență și vârstă obișnuiți ai unor asemenea momente de înălțare sufletească, impresionant a fost efortul mulțimii de copii și tineri, care au asistat la toată procesiunea, în final primind Sfânta Împărtășanie. Cum un asemenea eveniment se repetă la câteva decenii, aceștia vor duce cu sine peste generații acest sentiment al apartenenței la un spațiu și la o colectivitate creștină, biruind în ei gândul statorniciei pe aceste frumoase meleaguri. Iar zătrenarii, ca și alți locuitori ai acestei așezări de pe Jiu, după cum ne mărturisea Florin Rogobete, au dovedit că au vocație creatoare, unitatea și dăruirea de sine fiind elementele esențiale. Toți vorbitorii care s-au adresat credincioșilor au apreciat cu multă rigoare și realism contribuția primarului localității, Constantin Drăgoescu, care a înțeles cât de importante sunt actele culturale în asigurarea perenității satului românesc, cum la fel de importante sunt asigurarea condițiilor moderne de viață(canalizare, apă potabilă, infrastructură modernă etc). Cum timpurile s-au schimbat, mulți tineri plecând pe alte meleaguri, comunitățile devin tot mai mici, pentru cei rămași, asigurarea condițiilor moderne de viață devine un act de vrednicie de care trebuie să dea dovadă cei care, pentru un timp, răspund de destinele localității. Trebuie făcute acele investiții care îi fac pe oameni să fie atașați locului. Aprecierea acestor strădanii a venit din partea Mitropoliei Olteniei, primarului Constantin Drăgoescu fiindu-i acordată o gramată de vrednicie, care vorbește de la sine despre credința , dragostea și despre râvna acestuia la sfințirea acestui lăcaș de cult. Îndemnul făcut de mitropolit ca acesta să sporescă în tot lucrul bun, spre slava lui Dumnezeu și slujirea comunității, răspunde cel mai bine necesitații renașterii satului românesc, primarul Drăgoescu fiind inițiatorul unui alt mare act cultural-ridicarea unei noi biserici de zid în satul Peșteana de Jos, unde lucrările au și început.
Gramate de vrednicie au primit și câțiva locuitori ai cătunului Zătreana(Constaninescu Nicolae, Ion Lăpădat, Nicoale Vâlsan, Novac Constantin), care au venit cu toată deschiderea și dragosteaa creștinească alături de preot, ajutându-l în acțiunile pe tărâm bisericesc și în cele de interes obștesc. Am lăsat la sfârșitul acestor însemnări gramata primită de părintele Florin Rogobete, prin care i se acorda și distincția bisericească de iconom stavrofor, căci acesta exprimă în tot ce întreprinde vrednicie, stăruință și adâncă smerenie, părintele neasumându-și realizările decât cu întreaga comunitate, căreia i-a înțeles năzuințele și a lucrat pentru realizarea acestora.
Sfințirea bisericii Sf.Dimitrie din Zătreana a fost un act de mare înălțare spirituală, o pledoarie pentru perenitatea satului românesc, la acest dezideart fiecare dintre contemporani având datoria să lucreze cu vrednicie și suflet creștinesc.
Soarele începuse să se furișeze după culmea Negomirului, oamenii se așezau cuminți la casele lor, numai în așezământul bisericesc din Zătreana era un continuu murmur de satisfacție și mulțumirea sufletească, pe ultimii doritori să se închine la icoanele din Sfântul Altar prinzându-i noaptea blândă de noiembrie. Prins și eu în mrejele acestei trăiri, privind mulțimea care parcă nu ar fi vrut să plece așa de repede din incinta acestui frumos așezământ spiritual, m-am gândit ce minunată afost ideea arhierească a Mitropoliei Olteniei de renaștere spirituală a satului românesc. Nutresc speranța că satul va dăinui, că modernul nu ne va răpi ceea ce am moștenit de la antecesori, că nu vor năpădi cucuta și ghimpele bătătura casei, că fiii noștri, oriunde vor fi plecați, se vor învrednici să vină să-și revadă satul, casa părintească, să-și bucure părinții, frații, bunicii, iar celor trecuți în eternitate, în săptămâna luminată măcar, să le aprindă câte un ,,muc de lumânare”.
Dumitru Cauc
