10:39 – Accident de circulaţie la Ţicleni

305

În seara zilei de joi Poliţia oraşului Ţicleni a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că pe str. Petroliştilor din localitate s-a produs un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul subunităţii care a constatat că G.D., de 23 ani, din oraşul Ţicleni, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă, iar după ce a tamponat un stâlp al reţelei electrice, s-a oprit cu autovehiculul într-un pom. În urma testării cu aparatul etilotest, G.D. a prezentat o concentraţie de 0,74 g/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul orăşenesc Târgu-Cărbuneşti în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi care prezintă o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here