Ministrul Finanţelor, anunț despre pensii

1016

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, sâmbătă, la TV, că pensiile vor fi mărite, precizând că această creştere va fi mai mare decât prevede legea.

„Vom avea creştere de pensii, cu siguranţă. A fost anunţată şi rămâne ultima discuţie discuţie de făcut în coaliţie când suntem cu tot bugetul. Nu trebuie să uităm că avem un cuantum suplimentar şi la Apărare, nu trebuie să uităm că avem o serie de elemente de care trebuie ţinut cont în sensul în care creşterea economică se reduce pe anul viitor, dar creşterea de pensii va fi şi va fi mai mare decât prevede legea. Asta pot să spun. Nu o să spun procentul pentru că ştiu că este un întreg debate pe procent”, a transmis ministrul Finanţelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here