În multe privinţe, în toate judeţele României, dar, cu deosebire în satele şi comunele ţării s-au schimbat multe lucruri, pentru că se au în vedere unele elemente de infrastructură, aducţiune de apă şi conducte de canalizare, de surse locale de energie electrică, de internet prin cablu, ca un motiv de a ne întreba aproape retoric: dar, de fapt, ce mai este astăzi satul, atât cât mai supravieţuieşte ca o entitate administrativă şi teritorială sau ca o structură tradiţională de viaţă? De multe ori, vorbim despre sat sau despre comună, nu doar ca despre anumite forme administrative care au rezultat prin emiterea legii din 1968, pentru că de la o zi la alta, parcă se impune tot mai mult găsirea unor soluţii bazate pe noi criterii pentru a putea defini în termeni adecvaţi mediul rural din ţara noastră, un fel de preocupare care determină o nouă viziune şi o altă perspectivă de a caracteriza o serie de localități rurale din România. Dar, cu toate acestea, numai în ultimii cinci ani, declinul demografic din România s-a agravat ca urmare a creşterii numărului de decese cu 23%, iar, mortalitatea infantilă este şi ea în creştere! Spre exemplu, populaţia României a început anul 2017 cu un declin demografic în creştere continuă, pierzând în prima lună din anul 2017 aproximativ 13.705 locuitori, mai ales că datele Institutului Naţional de Statistică (INS) evidenţiază faptul că avem cel mai mic număr de născuţi-vii de după 1876 şi cel mai mare spor negativ din întreaga istorie, cu menţiunea că despre avorturi nu vorbeşte nimeni la nivel guvernamental sau parlamentar! Unele date oficiale ilustrează faptul că în Italia sunt 1.151.395 de români, ceea ce înseamnă «o comunitate în contratendinţă», ce continuă să crească deoarece românii reprezintă 21,5% din totalul străinilor angajaţi în această ţară, iar, mai mult de jumătate dintre ei desfăşoară o muncă neadecvată diplomei de studii! De altfel, pe plan global, Henry Kissinger, Bill Gates, Klaus Schwab şi Yuval Noah Harari excelează ca sacerdoții cei mai înfocați ai cultului eugeniei umane, iar, lor li se adaugă, din păcate, și susținătorii Agendei ONU pentru Dezvoltare Durabilă 2030, promotori devotați, și ei, ai «subțierii turmei umane» (sic!!!), cum a spus cândva defunctul prinţ Philip al Regatului Unit, iar, alţii, cum ar fi Joachim Schnellnhuber, consilier pentru climă al Papei, se pronunță deschis pentru o populație umană sub un miliard, care ar fi «sustenabilă», mai ales că manipularea pandemică şi punerea în aplicare a sinistrei idei pare tot mai posibilă, iar, cercetările arată, de cateva decenii, că unul dintre cei mai eficienți «agenți» ai diminuării populației umane este așa-numita «agricultură științifică modernă», prin utilizarea unor agrochimice toxice şi pesticide prezentate mincinos drept sigure şi salvatoare soluţii globaliste pentru situaţia unei viitoare crize de hrană a omenirii!
Numărul românilor care lucrează, legal sau illegal, în străinătate, poate ajunge la peste 3 milioane şi jumătate de persoane!
Aşteptăm cu nerăbdare momentul în care va trebui să renunţăm o dată pentru totdeauna la prejudecata conform căreia România trebuie să fie o piaţă extrem de ieftină a forţei de muncă! La nivelul ţării noastre, mai mult ca sigur că trebuie analizată întreaga perspectivă a redresării agriculturii de subzistență, pentru că studii recente de piață prin care se măsoară raportul existent între practicile de comerț moderne și cele tradiționale, evidențiază cu deosebită pregnanţă creşterea rolului unor piețe tradiționale, ceea ce demonstrează faptul că satul românesc păstrează în sine o aură miraculoasă a stabilităţii, de multe ori ignorată de către autorități, în care se regăsesc şi acele culturi agricole organizate în structuri de ferme, de livezi cu pomi fructiferi destul de roditori şi apreciaţi, poame şi pometuri, băuturi distilate produse din fructe de pădure, adică, rachiuri tari, la care se adaugă ouăle de casă, brânzeturi tradiţionale în saramură, care devin şi importante surse de venituri, dar, care nu aduc pentru toţi bunăstarea, deşi, asigură multe bunuri dintre cele necesare traiului. Poate că partea plină a paharului vine tocmai din partea celei considerate a fi agricultura de subzistență, fiind şi cea care dă şi un loc de muncă la sătenii din mediul rural. Cu toate acestea, dincolo de statisticile oficiale, numărul românilor care lucrează, legal sau ilegal în străinătate, poate ajunge la peste 3 milioane şi jumătate de persoane, iar în privinţa natalităţii, situaţia se dovedeşte mult mai complicată şi mai grea. Datele statistice demonstrează că în vreme ce în România anului 1990 se constata că 23,7% din totalul populaţiei era constituită din copiii cu vârsta de până la 14 ani, peste aproape trei decenii ponderea copiilor de aceeaşi vârstă din totalul populaţiei s-a redus la sub 15 %, iar scăderea neverosimilă de până la 8,5% care este consemnată în ultiimii şapte-opt ani constituie cea mai dureroasă situaţie care putea fi înregistrată în ultima perioadă în ţările Uniunii Europene. Astfel, se estimează că populaţia României va scădea până aproape de anul 2060, la numai 17. 308. 000 de locuitori, acesta numărându-se printre cele mai mari declinuri demografice din UE, astfel că raportul ce se stabileşte între numărul celor trecuţi de 65 de ani şi întregul volum al populaţiei active, cu vârste cuprinse între 15 – 64 de ani, se va mări alarmant, depăşind chiar 60% până în jurul anului 2060. În astfel de condiţii, satul românesc este ameninţat să dispară, în pofida faptului că mulţi oameni doresc un trai tot mai bun şi parcă mulţi dintre aceştia consideră că în afara ţării noastre sau chiar în marile oraşe, viaţa poate să fie mai uşoară. Pentru că suntem în lumea paradoxurilor în care sustragerea de la realitate conduce la destructurarea personalităţii omului, să mai spunem că în România, numărul de locuințe depășește numărul de familii – aproximativ 8 milioane de locuințe la 7,2 milioane de familii, mai ales că amploarea fenomenului migrației din ultimii ani a generat un dezechilibru al cererii și ofertei, cu suprapopularea unor centre urbane și o incidență ridicată a locuințelor neocupate în altele. Procentul locuințelor vacante din România, de 16%, se numără printre cele mai ridicate din lume! În acest moment, 1,28 de milioane de locuințe din România sunt rămase goale, iar, fenomenul migrației masive se suprapune peste un altul, la fel de îngrijorător, deoarece, România este una dintre țările cu cea mai mare viteză de scădere a populației din lume. Se preconizează că, până în 2050, populației țării va scădea cu peste 15%, ceea ce înseamnă că, dacă în 2011 eram, conform datelor recensământului, circa 20 de milioane de români, până în 2050 vom mai fi doar 17 milioane!! Din punctul de vedere al nivelului sărăciei, România este pe locul 2 în Uniunea Europeană, însă condițiile de locuire sunt cele mai scăzute din Europa, aşa cum se precizează în documentul elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Să mai subliniem faptul că fondul imobiliar se deteriorează rapid din cauza întreținerii necorespunzătoare și a gestionării inadecvate a clădirilor multifamiliale vechi şi multe familii cu venituri scăzute și medii locuiesc în clădiri care sunt monumente istorice sau în clădiri cu un risc seismic ridicat precum și în cartiere dărăpănate, acestea neavând la dispoziție resursele necesare pentru a realiza îmbunătățirile necesare. Aceste clădiri reprezintă un pericol pentru public și o amenințare la adresa patrimoniului arhitectural al României, chiar a imaginii orașelor, dar ele pot fi considerate ca oportunități de revitalizare a cartierelor. Sunt şi situaţii în care orașele importante ale României continuă să se confrunte în același timp cu fenomenul extinderii urbane rapide și cu pierderi de populație, cu implicații negative pentru durabilitatea măsurilor cu efect asupra mediului, tot ca un paradox habitaţional!
Fiecare trăieşte un sentiment al previziunilor pesimiste, când asociază satul tradiţional cu un loc pustiit şi chiar uitat de lume!
Prin lipsa reformelor necesare, am putea constata că o parte și mai mare din populația tânără dinamică a României pleacă din ţară ca să caute oportunități prin emigrare sau ca multe dintre cartierele istorice ale țării să continue să se deterioreze și să fie expuse riscului seismic ce a devastat uneori zone întinse din București cu aproape 45 de ani în urmă! De multe ori, trebuie să recunoaştem că fiecare trăieşte un sentiment al previziunilor pesimiste, când asociază satul tradiţional cu un loc pustiit şi chiar uitat de lume, dar în multe situaţii, omul simte că nu poate trăi fără liniştea satului, fără locul în care se poate odihni pe deplin, în care îşi reface capacitatea de efort, acolo unde şi timpul se scurge mai lent, unde la ceas de seară se poate socializa cu un vecin, cu o rudă, cu un prieten sau cu o cunoştinţă. În multe privinţe, mediul rural şi satul tradiţional din ţara noastră se caracterizează printr-un acut proces de îmbătrânire şi depopulare, de cele mai multe ori ruralul este subfinanţat de la buget, cu toate că politicienii din toate formaţiunile politice invocă rolul micilor gospodării ţărăneşti şi al fermelor de familie, acest lucru petrecându-se mai ales în preajma alegerilor, dar, din păcate, aceste lucruri promiţătoare şi ademenitoare lipsesc aproape cu desăvârşire din ceea ce se invocă a fi o strategie de autentică dezvoltare şi de redresare a ţării. Ca o reverberaţie a unei istorii zbuciumate, se spune că locuitorii satelor, deoarece cultivă pământul şi produc bunuri pentru hrană, fie semănând ogorul, fie crescând animale, se dovedesc a fi mai statornici în credinţa lor decât oamenii de la oraş, decât salariaţii din întreprinderi, care mizează mai mult pe propriile lor posibilităţi şi mai puţin pe cele care li se vor înfăţişa prin credinţă şi prin spiritualitate, dincolo de aspiraţiile lor. Prin acest aspect, ţăranul pare mai umil, mai smerit, ştiind că o mare parte dintre aspectele mediului său de viaţă se dovedesc a fi mai departe de influenţele exterioare, iar acest aspect de raport cauzal se reflectă în cutume şi în tradiţii de veacuri, foarte valoroase, care sunt moştenite din moşi-strămoşi. Putem spune că ţara noastră înfăţişează o imagine a contrastelor, cu atâţia oameni capabili, dar şi cu multe personaje care fac deliciul presei străine! De multe ori, administraţia locală, nu trebuie decât să-i creeze condiţii săteanului, oferindu-i cu încredere infrastructura, prin reducerea birocrației, a corupţiei, pentru că oamenii ştiu ceea ce au de făcut, de aceea, refacerea patrimoniului naţional îşi va afla menirea, tot de la oamenii satului! De bună seamă, de la sistematizarea forțată preconizată de către fostul regim, până la construcţiile tradiţionale care au fost demolate nemilos şi înlocuite cu case de vacanţă, după câteva decenii se constată cu surprindere că românii şi-au destructurat singuri satul, deşi pare ceva mai curat, cu uliţe asfaltate, dar, în felul acesta, nu se arată a mai fi un sat românesc autentic, dar, nici un sat pretins occidental, ci, se încearcă o aspirație a mimetismului, deși este invocată mereu tradiția proverbială a mediului rural românesc. Se poate aprecia că în ultimele decenii, locuitorii satelor noastre, nu au avut o evoluţie bazată pe echilibrul coordonatelor dezvoltării, pentru că într-un fel deosebit s-au petrecut lucrurile în câmpia Bărăganului sau în partea de sud a Moldovei, chiar cu totul deosebit în zona Transilvaniei sau în cea a Dobrogei, fiindcă lumea satului nu era întrutotul confuză şi debusolată în urmă cu aproape 30 de ani şi puternic maculată de metehnele unei aşa-zise societăţi neo-capitaliste, aburită cu incantaţiile «democraţiei originale» de tip balcanic. De altfel, europenii au fost de multe ori speriaţi, de-a lungul timpului, de românii: mâncători de lebede, cerşetori, hoţi, proxeneţi, iar, în mod paradoxal, acum sunt îngrijoraţi de clasa noastră politică, în pofida faptului că jocurile acestei clase incompetente şi corupte e pe placul acestora! România are toate şansele să devină în următoarele decenii o societate de consum, cu avantajele şi dezavantajele ei, deoarece, hypermarket-urile vor împânzi ţara, oferind spre vânzare, aproape exclusiv, produse din import. Iar, în sistemul «laissez-faire» al tehno-globalismului, rolul României va fi să înghită o parte din supraproducţia statelor avansate, nicidecum să devină un producător competitiv. În aceste condiţii, banii pentru consum vor fi asiguraţi din împrumuturi, pentru că atât populaţia, cât şi statul se vor îndatora la sânge, cu munca «la negru» în străinătate şi cu o industrie de «asamblare», când forţa de muncă ieftină va fi singurul avantaj real al economiei româneşti. (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
