-Rep. Domnule ministru, astăzi, aş dori să vă cunoască oamenii şi în calitate de mare diplomat al politicii exerne româneşti, iar, în acest sens, ultimele dumneavoastră declaraţii în legătură cu războiul din Ucraina au trezit atenţia şi au generat aprinse discuţii, aşa că de la început, aş dori să ne spuneţi, dacă se prefigurează imaginea unei noi ordini a lumii acesteia, a unei noi ordini mondiale!
– A.M. Domnule profesor, modelarea originară a ordinii lumii, Henry Kissinger o vede în «Pacea Westfalică», aceea care a pus capăt confruntărilor religioase și politice ale Războiului de Treizeci de Ani (1618-1648), dar, însuși sistemul westfalian întâmpină dificultăți, unele dintre valorile sale conducătoare fiind astăzi puse la încercare. Europa unită tinde să pună în paranteză «suveranitatea» statelor naționale, deja prin proiectul construcției ei, iar, «echilibrul puterilor» (balance of powers) nu-i mai preocupă pe toți cei implicați, în condiţiile în care jihadismul islamic caută să «redeseneze» harta statelor, iar, Statele Unite ale Americii au mereu de optimizat relația dintre vasta lor putere și principiile de conduită ce vin din propria istorie.
,,Reperul libertăților și al ordinii îl dau situația și opțiunile cetățenilor exprimate în mod democratic”!
-Rep. Dar, contează atât de mult şi credeţi că sunt de actualitate acele idei ale lui Henry Kissinger, avansate cu zeci de ani în urmă?
– A.M. Cunoscutul strateg american a privit ordinea lumii din punctul de vedere al schimbărilor aduse de 1989 și de urcarea Chinei în poziția de supraputere. Aceste două praguri în evoluția recentă a lumii, își păstrează, fără îndoială, importanța istorică crucială, dar nu mai sunt totul! Putem descrie acum mai cuprinzător ceea ce s-a petrecut din jurul anului 2010 încoace.
-Rep. Domnule ministru, dumneavoastră abordaţi multe probleme deosebit de importante în lucrarea «Odinea viitoare a lumii», apărută în anul 2017, dar, spuneţi-mi şi mie, vă rog frumos, cum se face că în «iadul» socialist, nu erau atâtea lucruri îngrozitoare, legate de crime la drumul mare, violuri, infracţionalitate de nestăvilit, violenţă, droguri, corupţie generalizată, degradarea sistemului educaţional şi a sistemului de sănătate, criza energetică şi când ţara este dată pe mâna străinilor şi a intereselor antiromâneşti, aşa cum vedem că se întâmplă în democraţia de carton a «raiului» capitalist?
– A.M. Nu numai că putem face să fie scoase în evidenţă toate acestea, dar și întreprindem, în volumul «Ordinea viitoare a lumii», abordarea lumii de după 2010 și conturarea ordinii viitoare a lumii. Este sigur că nici ordinea fără libertăți nu rezistă, dar nici libertăți fără ordine nu se pot menține. Reperul îl dau, de fiecare dată, nu definițiile datorate unei ideologii sau alteia, în care se pierd, din nefericire, cele multe dintre reflecțiile de astăzi asupra ordinii lumii. Reperul libertăților și al ordinii îl dau situația și opțiunile cetățenilor exprimate în mod democratic!
-Rep. Domnule ministru, în cadrul unui eveniment desfășurat la Alba Iulia, unde aţi lansat cartea «Soarta democrației», în cadrul Târgului de Carte «Alba Transilvana», aţi făcut şi o afirmație surprinzătoare pentru mulți în legătură cu războiul din Ucraina, afirmând că această ţară se află în «frontiere nefirești» și trebuie să cedeze teritorii Rusiei, Ungariei, Poloniei și României.
– A.M. Da, am spus-o atunci, o spun şi acum! Suntem într-o situație absolut specială și o spun cu toată răspunderea, Ucraina este în frontiere nefirești. Ea trebuie să cedeze teritorii Ungariei – Transcarpatia, Poloniei – Galiția, României – Bucovina și Rusiei – Donbasul și Crimeea, care sunt teritorii ale altor țări. Ne cramponăm, va fi conflict! Să fim foarte limpezi, cât timp nu se rezolvă printr-o discuție și cu America și cu Rusia, Germania, Ucraina și cu China și nu se va ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi!
-Rep. Aşadar, ce trebuie făcut imediat, pentru găsirea unei soluţii de pace?
– A.M. Ar trebui ca supraputerile Statele Unite, China, Rusia și Uniunea Europeană să aibă o înțelegere pentru o nouă structură de securitate în Europa și în lume, dar, cât timp nu e această structură de securitate, iar toate părțile se înarmează și vin pe câmpul de luptă din Ucraina, nu va fi posibilă democratizarea, nici în Ucraina, nici în rest. Și restul e într-un fel confiscat și deturnat de la democrație!
-Rep. Ca fost ministru de specialitate în domeniul relaţiilor internaţionale şi ca un bun cunoscător al situaţiei din Ucraina, cred că sunteţi în măsură să faceţi aceste afirmaţii, mai ales că la un moment dat aţi fost şi…
– A.M. Responsabilul cooperării cu această țară din partea Guvernului României. Acolo, mai e mult până la democrație, acolo, la ora actuală, partidele sunt interzise, televiziunile sunt sub controlul uneia dintre ele. Acolo sunt oameni foarte bogați care pleacă cu banii din țară. O țară din care marea parte a oamenilor pleacă cu bani, cu tot, n-are cum să fie nici democrație, nici dezvoltată, aşa cred!
-Rep. Guvernanţii noştri de la Bucureşti consideră că România nu poate rămâne pasivă la ceea ce se întâmplă în Ucraina, pentru că de acolo vin cauzele crizei energetice şi ale multor probleme legate de creşterea preţurilor din ţara noastră!
– A.M. România nu are ce căuta în acest război, pentru că ţara noastră are toate resursele să nu sufere din cauza crizei energetice!.
-Rep. Pentru că sunteţi apreciat ca fiind cel mai valoros ministru al Educaţiei de după 1989, cum apreciaţi faptul că românii din Ucraina, Serbia sau Bulgaria cer ferm să fie întreprinse acţiuni concrete ale Bucureștiului pentru păstrarea identității naționale, vorbindu-se chiar despre «Practici sovietice» în Ucraina, unde românii sunt lăsați fără manuale școlare în limba română şi sunt siliţi să-și tipărească singuri manualele!
– A.M. Domnule profesor, cred că în România s-a cedat orientarea educației unor pretinși «experţi», care au stârnit senzația că reprezintă «nivelul internațional», iar, iluzia s-a întărit, când respectivii au pus mâna pe programe europene. Acestea sunt «excelente oportunități» de asanare a educației!
-Rep. Pentru a le da «apă la moară» celor care cred, în sinea lor, că au reformat învăţământul, deci, «vânzătorilor de iluzii», care ajung până la imperativele unei noi ordini mondiale, într-o Românie în care se află la mare cinste analfabetismul funcţional?
– A.M. Vedeţi, la noi, de la Gheorghe Brătianu încoace, s-au publicat prea puține scrieri despre relațiile internaționale elaborate fără integrare prealabilă în vreo «corectitudine politică», altfel spus, cu capul propriu! Caut să înlătur această lacună şi prezint în «Ordinea viitoare a lumii» o viziune ce pleacă de la asumpția că s-a produs o schimbare a lumii, chiar după schimbarea lumii din jurul anului 1990. Nu se poate înțelege situația creată după 2010, fără a relua analiza ansamblului!
,,Consider că războaiele mondiale şi alunecările în totalitarism din secolul al XX-lea, nu au fost evenimente oarecare ale lumii moderne”!
-Rep. De fapt, ce înseamnă «Ordinea viitoare a lumii», în viziunea excelenţei voastre?
– A.M. Ordinea viitoare a lumii, fără ghilimele, înseamnă multe lucruri! Bunăoară, după euforia unificării din anii nouăzeci, Europa a intrat în criza exitului, ce nu se va opri fără o reorganizare cuprinzătoare a economiei, luând în seamă nu numai reușitele, ci și consecințele dramatice ale globalizării! Resursele naturale își schimbă prețul, iar, chestiunea legitimării urcă în importanță, mai ales că republicanismul democratic renaște! Discrepanțele sociale devin temă predilectă, diferențele de dezvoltare revin pe agenda internațională, deoarece, puteri noi și-au făcut loc la masa deciziilor. Astfel, supraputerile, plurale, au intrat în raporturile unei geometrii variabile!
-Rep. Ordinea viitoare a lumii, aşa cum o vedeţi excelenţa voastră, impune o nouă filosofie a vieţii, o nouă viziune bazată pe principii raţionale?
– A.M. Consider că războaiele mondiale şi alunecările în totalitarism din secolul al XX-lea, nu au fost evenimente oarecare ale lumii moderne! Acestea au pus la încercare filosofiile moştenite şi nu s-a mai putut face filosofie ca înainte. Pe de altă parte, ştiinţele au cunoscut o dezvoltare explozivă, au adus noi perspective asupra omului şi a lumii, schimbând, prin intermediul tehnologiilor, mediul înconjurător al vieţii oamenilor. Mai recent, biotehnologiile pun în discuţie chiar înţelegerea de sine, consacrată a umanităţii! Puţine dintre filosofiile trecutului au păşit pragul dincoace de aceste experienţe, fără să li se poată arăta dependenţa de istoria anterioară şi uzura sau, cel puţin, inadecvarea.
-Rep. Să înţeleg că vedeţi ordinea viitoare a lumii, raportându-vă, mai ales la trecut?
– A.M. Filosofic, nu se poate trăi doar din trecut! Jürgen Habermas a arătat că ne aflăm dincoace de experienţe cruciale ale umanităţii, la un nou nivel al reflexivităţii, şi a dovedit, prin însăşi opera sa, că mari iniţiative filosofice şi viziuni cuprinzătoare ţin, de asemenea, de timpul nostru! Nici un filosof al erei moderne nu a fost promotorul atâtor controverse cruciale pentru evoluţia cunoaşterii, precum Habermas. El a declanşat noua dezbatere asupra filosofiei foarte influente a lui Heidegger, la începutul anilor ’50, acesta secondându-l pe Adorno în faimoasa «controversă a pozitivismului» (Positivismusstreit) din anii ’60, când, în contextul protestelor studenţeşti de la sfârşitul acelor ani, Habermas a lansat acuzator formula «fascismului de stânga» (Linksfaschismus), care a obligat la delimitări în politicile europene. La începutul anilor ’70, Habermas a deschis confruntarea cu funcţionalismul lui Luhmann, după ce pusese în mişcare dezbaterea privind hermeneutica filosofică a lui Gadamer. Dar, deja, la începutul anilor ‘80, Habermas a lansat critica postmodernismului şi a intrat într-o polemică cu Foucault şi Derrida. Nu peste mult timp, el avea să intre în «controversa liberalismului», avându-i ca oponenţi pe Rorty şi alţi filosofi americani. La mijlocul anilor ‘80, Habermas a provocat «controversa istoricilor» (Historikerstreit) în Germania şi a intrat în confruntarea asupra metafizicii cu Dieter Henrich. Anii următori, îl găsesc în fruntea dezbaterilor privind evoluţia democraţiei germane, după căderea Zidului de la Berlin şi reunificare. El a rămas în avanposturile disputei privind direcţia de urmat în unificarea europeană, în succesiunea Acordurilor de la Maastricht (1993), iar, o dezbatere cu John Rawls a contribuit la dezvoltarea filosofiei politice de astăzi. La sfârşitul anilor ‘90, Habermas a intrat în polemică directă cu Peter Sloterdijk, asupra tehnologiei genetice. Recent, împreună cu Cardinalul Ratzinger, Habermas a deschis dezbaterea asupra capacităţii statului de drept, democratic, de a-şi genera resursele de motivare a cetăţenilor!
-Rep. Domnule ministru, mulţumesc pentru interviu şi înţeleg că vă fascinează Jürgen Habermas şi controversele sale, aşa că ne oprim aici, deocamdată! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
