Portrete în creion – Personalități culturale din Oltenia

1527

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează joi, 25 august, începând cu ora 17.00, la sala “Constantin Iliescu” a Consiliului Județean Vâlcea, expoziția cu portrete semnată de artistul Codruț Duduman. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea.

Lucrările sunt realizate în tehnică grafică și, din punct de vedere stilistic, Codruț Duduman a optat pentru o abordare figurativ-expresionistă, urmărind legătura intrinsecă a desenului cu paleta restrânsă a tonurilor grave de gri, oferind o anume notă sobră pe măsura structurii arhitecturale a personalităților redate. Portretele realizate în creion arată o tehnică aparte a artistului din Bacău, iar lucrările sale au mai fost admirate și în cadrul altor expoziții.

Codruț Duduman nu este la prima expoziție organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, lucrările sale bucurându-se de admirația publicului iubitor de frumos, din Târgu Jiu, dar și din alte localități din țară.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here