Mitropolitul Olteniei a oficiat Sfânta Liturghie la Hramul «Schimbarea la Faţă a Domnului», de la Mănăstirea Lainici, Gorj – ,,Momentul acestei «Schimbări la Faţă a Domnului» este întărirea credinţei Sfinţilor Apostoli în adevărul că Mântuitorul Hristos este Fiul Lui Dumnezeu”!

1933

În ziua de 6 august 2022, La Hramul «Schimbarea la Faţă a Domnului», de la Mănăstirea Lainici, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a oficiat în altarul de vară al mănăstirii Sfânta Liturghie împreună cu un ales sobor de înalţi ierarhi, călugări, preoţi şi diaconi din care au făcut parte: Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, ÎPS Părinte Varsanufie Valentin Gogescu, Arhiepiscopul Râmnicului, PS Nicodim Nicolăescu, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Sebastian Paşcanu, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preacuviosul părinte Vladimir Dărângă, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane «Sf. Mare Mucenic Dimitrie» din Craiova, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei şi stareţul Mănăstirii Lainici, călugări, preoţi şi diaconi din grădina bogată a Eparhiei Olteniei, în prezenţa unui număr deosebit de mare de credincioşi veniţi de pe meleagurile Olteniei, ale Ardealului, din toată ţara românească! După ce vineri seara a fost săvârşită Litia, în ziua marelui hram credincioşii veniţi în pelerinaj la sfânta lavră a «Sf. Cuv. Irodion» au trăit momente de revelaţie duhovnicească la o adevărată sărbătoare a credinţei noastre dreptmăritoare, cei prezenţi pregustând clipele de înalţare a sufletelor noastre către Dumnezeu! La slujba liturgică au slijit la strană membrii Corului Catedralei Mitropolitane «Sf. Mare Mucenic Dimitrie» din Craiova, dirijat de către prof. dr. Victor Şapcă, iar, printre credincioşii prezenţi la slujbă i-am remarcat pe membrii familiei publicistului şi cercetătorului gorjean, Constantin Avram, prezenţi fiind doamna Gheorghiţa Avram, împreună cu cei doi fii ai săi, domnul Irinel Avram şi domnul Cătălin Avram, ca să nu mai spunem că printre cei prezenţi s-a aflat şi domnul Iulian Cămui, slujitor şi restaurator al lăcaşelor de cult din Gorjul nostru strămoşesc! La sfârşitul oficierii Sfintei Liturghii, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei şi stareţul Mănăstirii Lainici a primit cea mai înaltă distincţie bisericească din Oltenia: «Crucea Sfântului Nicodim cel Sfinţit de la Tismana», clasa I, din partea Mitropoliei Olteniei, iar, Preacuvioşii ieromonahi Ignatie şi Varsanufie de la Mănăstirea Lainici au fost hirotesiţi protosingheli pentru osteneala de a sluji întru credinţă treburile acestei mănăstiri de o importanţă deosebită în istoria monahismului românesc!

,,Mulţumim Înaltpreasfinţitului nostru Părinte pentru grija ce o poartă pentru mănăstirea noastră, ca şi pentru toate bisericile şi mănăstirile din Arhiepiscopie”!
Adresându-se credincioşilor şi uşor copleşit de emoţie, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioachim Pârvulescu a spus: ,,Înaltpreasfinţia voastră şi dreptmăritori creştini! Iată, cu ajutorul Lui Dumnezeu, de Hramul Mănăstirii noastre Lainici, care este hramul Schitului «Locurele», cu ajutorul Lui Dumnezeu e o zi binecuvântată din toate punctele de vedere, bucurie nespusă este pentru noi, penru că avem în mijlocul nostru pe Înaltpreasfinţitul nostru Părinte Mitropolit Irineu, împreună cu întregul Sinod al Mitropoliei Olteniei, şi cu Înaltpreasfinţitul Iosif din Paris, fiind o bucurie nespusă pentru noi în această sfântă zi de a primi atâtea binecuvântări arhiereşti, pentru că în momentul în care un arhiereu slujeşte este harul deplin asupra noastră, a tuturor celor care suntem la sfânta slujbă. Este o bucurie nespusă, când este slujbă arhierească şi când primim atâtea binecuvântări! Mulţumim Înaltpreasfinţitului nostru Părinte pentru grija ce o poartă pentru mănăstirea noastră, ca şi pentru toate bisericile şi mănăstirile din Arhiepiscopie, pentru binecuvântările pe care ni le dă de fiecare dată, pentru că, iată, cu ajutorul Înaltpreasfinţiei sale s-au făcut multe lucruri în mănăstirea noastră Lainici! În primul rând, canonizarea Sfântului Irodion, după aceea, cu ajutorul lui Dumnezeu, o altă canonizare a Cuviosului Visarion, să iertaţi emoţiile, pentru că sunt emoţii fireşti, deoarece în istoria unei mănăstiri sunt momente puţine, rare, când se canonizează doi sfinţi într-o mănăstire! Datorită Înaltpreasfinţitului Părintelui nostru, pentru că ne-a sprijinit, ne-a îndrumat să facem acest lucru, o mare binecuvântare pentru Mănăstirea Lainici, pentru întreaga Mitropolie, pentru întreaga ţară românească! Vă mulţumim încă o dată, Înaltpreasfinţia voastră pentru sprijinul acordat mănăstirii noastre şi tuturor mănăstirilor şi bisericilor din Arhiepiscopie”, a încheiat Preacuviosul Exarh, iar, cu acest prilej am redat imaginii luminoase pe acelaşi slujitor modest şi smerit, de o mare cultură teologică, aşa cum puţini oameni dăruiţi se află în slujba lăcaşelor de cult din ţară!

,,Sărbătoarea «Schimbarea la Faţă a Domnului» este un eveniment deosebit din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos”!
În cuvântul de aleasă şi înţeleaptă învăţătură duhovnicească pe care l-a rostit la această sărbătoare, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a reiterat faptul că Hramul unei mănăstiri, biserici sau catedrale reprezintă un ivor de apă vie a credinţei noastre, care vine către noi din piatra cea din capul unghiului, care este Mântuitorul Iisus Hristos, cel care S-a arătat ca Fiul Lui Dumnezeu, pentru ca noi să ne putem adăpa cu apa cea vie a harului și a cuvântului lui Dumnezeu din fântâna dătătoare de viaţă a hramului! De aceea, merită să ne plecăm în smerenie, pentru ca toți să ne luminăm în adâncul fântânii hramului, fiindcă aceasta este cea mai mare sărbătoare a unui așezământ creștin-ortodox. De aceea, venirea la hram a credincioşilor înseamnă: căderea cu fața la pământ, precum Avraam înaintea Teofaniei de la stejarul din Mamvri, când Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, mărit și preaslăvit, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh s-au arătat patriarhului biblic sub chipul celor trei îngeri sau trei tineri, la miezul zilei, ceea ce înseamnă că înaălţarea pe scara cerului prin Liturghie, Evanghelie, prin cuvânt duhovnicesc, prin cântări bisericești, pricesne și prin toată atmosfera înălțătoare, care se cuvine să fie la un hram, de aceea, lăsăm comentariul pentru altă parte a prezentării, pentru a reda cuvântul de aleasă învăţătură duhovnicească al Mitropolitului Olteniei, slujitorul de aleasă cultură teologică- dogmatic, cel care a început prin a spune: ,,În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin! Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop, Preasfinţiţi Părinţi Episcopi, Preacuvioae Părinte Exarh şi Stareţ al Mănăstirii Lainici, Preacuvioase Părinte mare Eclesiarh, preacuvioşi părinţi, iubiţi părinţi, consilieri şi inspectori, iubiţi fraţi şi surori! Sărbătoarea de astăzi, închinată Mântuitorului Iisus Hristos şi Schimbării Sale la Faţă este comentată de către sfinţii Evanghelişti care au prezentat aceste evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos, cu semnificaţii profunde pentru Sfinţii Apostoli. Sfinţii Evanghelişti ne spun că Mântuitorul Hristos a luat cu Sine pe Petru, Iacob şi Ioan şi S-a urcat cu ei pe un munte înalt! Nu dau detalii despre acest munte şi nici nu spun despre ce munte este vorba! În primul rând, Mântuitorul Hristos are în planul Său dumnezeiesc momentul Schimbării la Faţă ca pe un punct de plecare în arătarea dumnezeirii Sale şi cine este Mântuitorul Hristos, cu adevărat! Atunci când i-a întrebat Domnul pe Sfinţii Apostoli în Cezareea, Sf. Ap. Petru a spus: «Tu eşti Hristos, Fiul Lui Dumnezeu Celui viu!». Aceste cuvinte ale Sf.Petru sunt, desigur, o revelaţie, chiar subliniată de către Mântuitorul: ,,Nu trup şi sânge s-au descoperit Ţie aceasta, ci, Tatăl meu cel din ceruri”! Acest lucru semnifică faptul că vorbele Sf. Petru sunt o inspiraţie dumnezeiască şi întrucât Sf. Petru a crezut în aceste cuvinte şi le-a mărturisit, însă, el s-a arătat puţin statornic faţă de Mântuitorul, atunci când s-a lepădat de Iisus Hristos. Deci, Mântuitorul, urcându-Se cu ucenicii Săi pe Muntele Taborului, aduce o mărturie despre dumnezeirea Sa, în conformitate cu cele spuse de către Sf. Ap. Petru, că El este Fiul Lui Dumnezeu şi prin faptă, nu nmai prin cuvânt! Ne mai spune Sfânta Evanghelie că acest eveniment s-a petrecut cu şase zile înainte de răstignirea Mântuitorului Hristos. Sfinţii Evanghelişti nu ne dau detalii despre ce gând era vorba. De bună seamă că Mântuitorul S-a schimbat la Faţă şi a arătata Slava Sa dumnezeiască, pentru ca să-I întărească pe ucenicii Săi că El este Dumnezeu adevărat, şi să nu se întristeze, să se îndoiască sau să se împuţineze în credinţă, atunci când Îl vor vedea răstignit, plin dee sânge, cu coroana de spini pe cap şi ţintuit pe cruce! Deci, iată unul dintre punctele esenţiale ale acestei Schimbări la Faţă, întărirea credinţei Sfinţilor Apostoli în adevărul că Mântuitorul Hristos este Fiul Lui Dumnezeu! În mod sigur, că nu este numai acesta un motiv! Alt motiv important este că Mântuitorul Hristos, într-o familiaritate profundă cu ucenicii Săi, Se roagă! În mod sigur că El S-a mai rugat şi în alte dăţi, deşi, noi Îl găsim în Sfintele Evanghelii, când Se retrage şi Se roagă singur, Se roagă în locuri pustii. Cert este faptul că Mântuitorul îi învaţă cum să se roage, şi, în primul rând, îi învaţă «Tatăl Nostru». În mod sigur că Sfinţii Apostoli au învăţar rugăciunea respectivă, dar, nu L.au auzit niciodată pe Tatăl Cel ceresc! Este momentul ca Domnul să le arate, Cine este Tatăl Său, şi tocmai în momentul acesta de rugăciune, când Sfinţii Apostoli sunt cuprinşi în focul mistic al rugăciunii, în taina bucuriei, a fericirii cereşti, pentru că prezenţa Mântuitorului Hristos şi felul în care Se ruga El Tatălui ceresc devine un moment cuprinzător şi deodată copleşitor, când îi cuprinde şi îi înconjoară din toate părţile pe Sfinţii Apostoli, prin faptul că ei sunt cu adevărat într-un extaz mistic”, în felul acesta Mitropolitul Olteniei oferind, ca de fiecare dată, un prilej minunat de a dezvolta şi de a promova idei care întăresc rădăcinile credinţei noastre dreptmăritoare, purtându-ne pe scara valorică a urcuşului duhovnicesc! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here