Folk și baladă la Târgu-Jiu

1590

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Național de Folk și Baladă „Poarta Sărutului” va avea loc la Târgu-Jiu în perioada 12 – 14 august. Evenimentul reunește tineri din toată țara, care doresc să-și afirme potențialul artistic în domeniul creației și interpretării muzicii folk, dar și artiști de renume ai folkului românesc.

Festivalul-concurs este un eveniment cu tradiție organizat de Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Consiliul Județean Gorj, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” și Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, în colaborare cu posturi de radio și televiziuni naționale și locale.
Programul festivalului promite a fi unul de excepție. „Vineri, 12 august, de la ora 19.00, va avea loc tradiționalul concurs de muzică, iar după concurs vor încânta publicul Mircea Baniciu, Sunt un frate tânăr (trio format din Dorin Andone, Teo Boar și Vlady Cnejevici, care va susține un program special dedicat celui care a fost Florian Pittiș), Radu Gheorghe și Diana Porca (câștigătoarea ediției trecute). Sâmbătă, 13 august, ora 19.00, continuă competiția muzicală dintre tinerii interpreți. După concurs, vom intra în atmosfera de poveste creată de vocile calde ale interpreților Ducu Bertzi, Dana Florian, Dan Vană și Dinu Olărașu. Duminică, 14 august, începând cu ora 19.00, va avea loc decernarea premiilor și Gala Laureaților, iar la finalul festivalului vor susține recitaluri Emeric Imre, Maria Gheorghiu, Adrian Beznă și Ovidiu Scridon”, a transmis Școala Populară de Arte.
Juriul are în componența sa personalități ale muzicii de gen: Maria Gheorghiu –președintele juriului, cantautor și redactor Radio România, Dan Vană – cantautor, Sorin Minghiat – interpret, Spiridon Popescu – poet și Loreta Popa –specialist Muzeul Literaturii Române. Tot cu ocazia festivalului se vor organiza lansări de albume discografice ale personalităților prezente cu această ocazie la Târgu Jiu, precum și lansări de carte.
Teatrul de Vară „Nelu Dumitru” din Târgu Jiu va fi gazda festivalului, loc consacrat pentru desfășurarea acestui eveniment. Atmosfera va fi întreținută de folkistul Adrian Beznă, amfitrionul festivalului.
Prețul unui bilet este de 15 lei, iar pentru copiii cu vârsta de până la 7 ani, intrarea este liberă. Persoanele cu dizabilități pot beneficia de intrare liberă doar pe baza unui act doveditor (copie după certificat care atestă gradul de dizabilitate).
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here