-Rep. Domnule ministru, ştiu că multă lume e acum în concediu, care pe unde poate merge şi mai ales, în funcţie de modul cum îl ajută buzunarul pe fiecare, dar, eu m-am gândit că o privire, văzută şi ca o «provocare» (în sensul pozitiv al termenului n.n.) asupra relaţiei dintre Biblie şi Religie poate să trezească interesul şi să capteze atenţia datorită ariei vaste de cuprindere a problematicii, abordată prin prisma semanticii şi semioticii domeniului teologiei, în general, al perspectivei creştinismului în special!
– A.M. Domnule profesor, în orice moment istoric sunt «provocări» ce nu pot fi ocolite! Suntem contemporanii, vrem – nu vrem, ai unor grandioase tentative de reconstrucție a viziunii asupra lumii. Este vorba despre tentativa lui Heidegger (Schwarze Hefte, Viitorio Klostermann, Frankfurt am Main, 2014-2021) de a disloca Biblia din poziția de carte fondatoare a culturii euro-americane și de tentativa lui Habermas (Auch eine Geschichte der Philosophie, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2019), de a restabili cuplul credință-cunoștință, inițiat de Biblie.
-Rep. dacă doriţi să vă raportaţi la fiecare dintre aceste două orientări sau «tentative», aşa cum vă place domniei voastre, vă rog să o faceţi!
– A.M. Mă raportez la fiecare, chiar dacă, probabil, nu vom avea timp pentru detalii! Recomand, însă, monografiile pe care le-am publicat – «Filosofia lui Habermas» (Rao, București, 2017), și «Heidegger» (Creator, Brașov, 2021), care sunt lămuritoare.
,,Conștiința individuală și Dumnezeu se implică reciproc”!
-Rep. În discuţia noastră anterioară, vorbeaţi despre douăzeci de teze menite să faciliteze reacții și opinii care să suscite şi să adâcească analiza, stârnind interesul oamenilor, al credincioşilor, dar, şi al teologilor de profesie!
– A.M. Iată, prima mea teză este că suntem urmașii unei critici moderne a religiei, care a lăsat urme. Hans Kung a monografiat- o (Existiert Gott? Antwort auf die Gottesfrage der Neuzeit, Piper, München, 1978). Am caracterizat-o sub titlul: «Religia în era globalizării», (EFES. Cluj-Napoca, 2003), pe care aş dori să o rezumăm.
-Rep. Cu mult respect, vă ascultăm cu atenţie!
– A.M. După cum se știe, Descartes a pus în faţa oricărei susţineri ce ridică pretenţia de cunoaştere, cerinţa de a fi evidentă pentru minte. El a înlocuit derivarea moștenită din Evul Mediu «de la conştiinţa divinităţii la conştiinţa de sine cu deducţia de la conştiinţa de sine la conştiinţa divinităţii» Descartes a restabilit curând existenţa lui Dumnezeu, recurgând la celebrul argument ontologic al lui Anselm de Canterbury și a considerat religia reper permanent pentru om!
-Rep. Nu numai un reper permanent, dar şi un reper fundamental al existenţei omului!
– A.M. Plecând chiar de la Descartes, s-a creat, însă, o tradiție a încercărilor de critică depășitoare a religiei. Hegel a inițat-o, luând ca punct de plecare, în «Credinţă şi cunoaştere» (1802), tema lui Pascal, a lui «Dumnezeu pierdut în om și în afara omului»…
-Rep. Domnule ministru, chiar dacă explicaţiile dumneavoastră se pliază pe o infuzie a cugetărilor filosofice, cred că merită să continuăm discuţia!
– A.M. Totuşi, nu trebuie să se rămână la sentimentul «pierderii lui Dumnezeu», aşa cum a argumentat Hegel, căci problema este de a prelua în conceptul filosofic sacrificiul şi învierea Fiului lui Dumnezeu, încât «să învie suprema totalitate în toată seriozitatea ei!». Conștiința individuală și Dumnezeu se implică reciproc!
-Rep. Oricum, Hegel, acest «spirit absolut» al filosofiei, poate cel mai mare filosof pe care l-a dat omenirea, nu putea lipsi dintr-o abordare metafizică despre Dumnezeu!
– A.M. În «Fenomenologia spiritului» (1802), Hegel a prezentat ridicarea conştiinţei de sine a individului de la forma elementară, a impresiei senzoriale, la cunoaşterea Absolutului, ca proces în care se petrec «obiectivări» şi «înstrăinări», din perspectiva unei «concilieri [Versöhnung]» finale a «omului» şi a «lumii», şi a «depăşirii [Aufhebung]» în acest fel, a opoziţiilor. Religia şi ştiinţa modernă urmează, astfel, să fie «depăşite» într-o filosofie cuprinzătoare a «spiritului absolut», care este «ştiinţa întreagă, iar, Dum¬nezeu cârmuieşte lumea, fiindcă îndeplinirea planului Său constituie istoria universală». Ca urmare, religia este parte a «științei întregi» despre lume!
-Rep. Incursiunea pe care excelenţa voastră o faceţi în domeniul filosofiei contrastează în multe privinţe cu mentalitatea unor agramaţi cu diplome universitare sau a unor indivizi cu funcţii politice de mai mare dragul!
– A.M. Cu «Gânduri asupra morţii şi nemuririi» (1830), Ludwig Feuerbach (1804-1872) a atacat teologia – a atacat-o în problema nemuririi sufletului. Feuerbach cerea ca «omul să-şi aducă aminte de adevărata şi totala sa vremelnicie şi, în această conştiinţă refăcută, el să trezească în sine trebuinţa de a căuta, în altă parte decât în credinţa în nemurire şi în infinitatea personală, izvorul vieţii şi al adevărului, temeiul determinat al faptelor sale şi lăcaşul păcii». O viaţă nouă a oamenilor, ar putea începe părăsind conştiinţa nemuririi şi luând ca punct de plecare faptul morţii ineluctabile. Feuerbach considera că teologia trebuie părăsită din punctul de vedere al concepţiei după care «natura este fundamentul şi principiul ei înseşi». În «Teze preliminare pentru reforma filosofiei» (1842), el a susținut că «secretul teologiei este antropologia», iar «esenţa teologiei este fiinţa omului transcendentă, aşezată în afara omului». Karl Barth a socotit aceste teze un apel la înnoirea religiei protestante, prin întoarcerea cu faţa spre uman.
,,Ateismul, în general, trebuie chestionat astfel încât să fie clară diferenţa dintre laturile istorice ale discuţiei şi principiul existenţei lui Dumnezeu”!
-Rep. Nu ştiu dacă am dreptate, dar, la «Teze preliminare pentru reforma filosofiei», am impresia că a răspuns mai târziu Karl Marx prin broşura intitulată «Teze despre Feuerbach», pe care ştiu că trebuia să le dezbatem la orele de filosofie marxistă!
– A.M. Domnule profesor, critica teologiei din motive politice a fost orizontul intelectual în care a intrat de la început Karl Marx (1818-1883). Acesta venea dintr-o familie ce dăduse rabini – dar, care trecuse la protestantism – şi beneficia de o solidă introducere în religia evului mediu. Odată prăbuşite, din motive ţinând de contextul politic german de atunci, speranţele de ocupare a unei catedre, Marx s-a apropiat de mişcările socialiste ale timpului, inspirate de Proudhon. Marx s-a căsătorit cu prietena sa din adolescenţă, Jenny von Westphalen (activ protestantă, al cărei frate avea să devină curând ministru de interne al Prusiei), şi a rămas în legătură cu biserica protestantă.
-Rep. Este extraordinar ceea ce aflu de la dumneavoastră, domnule ministru, pentru că sunt detalii despre vederile lui Marx, pe care noi nu le puteam afla înainte vreme!
– A.M. Vederile lui Marx au avut, însă, de la început ca teren de emergenţă «ateismul» lui Feuerbach şi al profesorului său Bruno Bauer. Religia a privit-o din punctul de vedere al genezei istorice a creştinismului teologal şi în perspectiva «depăşirii» ei prin emancipare!
-Rep. Ce fel de «emancipare», că doar nu ar fi vorba despre….
– A.M. O emancipare a omului, nu doar cognitivă, nu doar juridică, ci socială şi «umană». Teza caracteristică lui Marx, prezentată în «Critica filosofiei hegeliene a dreptului» (1845), a fost aceasta: «omul creează religia, nu religia îl creează pe om»!
-Rep. Da, şi mai ştiu că Marx afirmă pe undeva că…
– A.M. «…Religia este într-adevăr conştiinţa de sine şi sentimentul de sine al omului care sau nu s-a găsit încă pe sine, sau s-a pierdut din nou»! De altfel, în «Manuscrisele economico-filosofice», el a reluat teoria lui Hegel a «înstrăinării (Entäusserung)», pe care a aplicat-o însă relaţiilor sociale generate de capital şi de piaţă ca regulator economic. Marx a fost convins că religia poate fi abordată cu succes din perspectiva «depăşirii» ei prin schimbarea realităţilor sociale şi a lansat un ateism militant.
-Rep. Cu evidenţierea rolului determinant al factorului economic, ceea ce mi se pare interesant şi demn de luat în seamă şi în zilele noastre, cum, de altfel, se justifică dintotdeauna şi pentru totdeauna, pentru că «banii» sunt expresia cea mai înaltă a înstrăinării sub incidenţa factorului economic!
– A.M. Hans Küng scria că Marx a surprins influenţa economiei asupra istoriei ideilor, incluzând istoria religiei, dar ateismul său – ce rămâne, în fapt, cel al lui Feuerbach – nu este fundamentat. «Chiar dacă se poate dovedi […] că imaginea despre Dumnezeu a unei societăţi antic-eleniste, feudale sau burgheze este, în mod esenţial, determinată, colorată, influenţată elenist, feudal sau burghez, de aici nu rezultă în nici un caz că această imagine este pură iluzie, că acest concept al lui Dumnezeu este doar proiecţie, că Dumnezeu nu există»!
-Rep. Aşadar, cum trebuie abordat ateismul?
– A.M. Ateismul, în general, trebuie chestionat astfel încât să fie clară diferenţa dintre laturile istorice ale discuţiei şi principiul existenţei lui Dumnezeu! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
