Un nou proiect implementat de Salvamont

974

Plăcuțe toponimice vor fi amplasate pe 60 de vârfuri montane, mai mult sau mai puțin cunoscute, circulate de turiști, dar care nu au un astfel de însemn sau cel existent este deteriorat.
Începând cu weekendul trecut, salvamontiști și reprezentanți ai companiei Zentiva au început amplasarea stâlpilor cu plăcuțele indicatoare în 27 de masive montane din 14 județe înscrise în proiect. Primele vârfuri semnalizate sunt Baicu și Bloju din masivul Țarcu și vârfurile Păpușa, Iezer, Micaia și Molidviș din masivul Parâng.
„Suntem bucuroși să ne alăturăm Zentiva, cel mai mare producător de medicamente generice din România, în proiectul de semnalizare a celor 60 de vârfuri montane. Este o bună oportunitate ca echipa Salvamont România, formată din oameni inimoși și dăruiți meseriei nobile pe care și-au ales-o, împreună cu echipa Zentiva să contribuie, încă o dată, la siguranța oamenilor din jurul nostru și la promovarea unui stil de viață sănătos. Am fost plăcut surprinși să aflăm că anul acesta Zentiva aniversează 60 de ani de activitate în România și că organizația acordă o grijă deosebită sănătății mediului în care trăim şi comunității, iar cele două fabrici din România folosesc 100% energie verde”, a transmis Sabin Cornoiu, președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here