Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Simpozionul de la Craiova – o manifestare cu un mare impact în viaţa socială! (II) – ,,Dacă vorbim despre rolul ştiinţei în raport cu viaţa politică, pot spune că cercetarea sociologică din România şi nu numai, se derulează pe trei direcţii în momentul de faţă”!

1097

Continuăm cu prezentarea lucrărilor Simpozionului științific desfăşurat, vineri, 27 mai 2022 la Universitatea din Craiova, având ca temă principală: «Rolul cercetării sociologice în dezvoltarea actuală a societății românești», la care au participat nume de prestigiu ale Sociologiei din ţara noastră, precum şi studenţi, masteranzi, doctoranzi şi renumite cadre universitare, dar, nu înainte de face precizarea esenţială că toţi vorbitorii de la prezidiul simpozionului au realizat un dialog viu şi fructuos cu cei aflaţi în sală, totul desfăşurându-se într-o vibraţie profundă a sufletului care înnobilează mintea, ca şi a gândirii care încălzeşte sufletul şi îl trezeşte la viaţă! Felicitări organizatorilor, sincere felicitări domnului Prof.univ.dr. Dumitru OTOVESCU, iniţiatorul şi animatorul de înaltă ţinută al acestui simpozion naţional!

,,Vorbesc despre o «alianţă» între mediul academic şi administraţie, pentru că acesta poate să fie liantul şi «motorul» dezvoltării”!
Astfel, domnia sa l-a invitat la microfon pe domnul dr. Vasile Cosmin, Preşedintele Consiliului judeţean Dolj, care a reprezentat cu cinste administraţia publică judeţeană şi a început prin a spune: ,,Vă mulţumesc frumos pentru această invitaţie şi mă bucur că mă aflu aici şi în calitate de student al Facultăţii de Drept, al Facultăţii de Ştiinţe Politice, pentru că revăd o parte dintre profesorii mei! Noi, ca oameni, ne ştim trecutul, ne cunoaştem cumva prezentul, şi cred că tot timpul trăit, omul se raportează la prezent, având în atenţie viitorul! Probabil că Dumnezeu, raportându-se la om, a «inventat» sociologia, deoarece prin sociologie, pe baza datelor, poţi să cunoşti ceea ce s-a întâmplat în trecut, poţi să pătrunzi ceea ce se întâmplă în prezent, dar, poţi să ai şi o predicţie privitoare la ceea ce se va întâmpla în viitor, dacă aplici metode şi tehnici sociologice! Mă aflu într-o «zonă» a administraţiei publice în care avem de-a face cu probleme multe, cu nevoi multe şi cred că până la urmă, adminsitraţia este «motorul» unei societăţi! Sociologia şi metodele sociologice reprezintă până la urmă baza pentru ceea ce dorim să facem! Prin ştiinţa sociologiei, cu ai săi cercetători, cu oameni de ştiinţă de profesie, putem avea o cunoaştere a realităţii sociale, ca să putem înţelege mai bine ceea ce se întâmplă în prezent, iar, nevoile şi direcţiile pe care trebuie să le avem în vedere în societate, le putem înţelege numai prin metode şi tehnici sociologice! Toate strategiile de acţiune au la bază cunoaşterea nevoilor oamenilor, toate strategiile trebuie să aibă la bază metode concrete pentru a satisface nevoile oamenilor din toate păturile sociale! Domnul profesor Dumitru Otovescu vorbea despre o «alianţă» între ştiinţă şi credinţă, dar, eu, mai pragmatic, vorbesc despre o «alianţă» între mediul academic şi administraţie, pentru că acesta poate să fie liantul şi «motorul» dezvoltării! Putem spune că la Consiliul judeţean avem în atenţie, cel puţin 30 de proiecte, dintre care 25 sunt în derulare, dar, putem vorbi şi despre parteneriate cu mediul academic şi vom avea cel mai mare parc din această parte a României, prin Planul Naţional Regional! Tot cu Universitatea, avem un proiect pentru «incubatorul» de afaceri, cu tineri studenţi antreprenori de afaceri şi care va fi dezvoltat într-un parc judeţean la ieşirea spre Slatina, lângă aeroport! Vom avea în zona de sud cel mai mare depozit de fructe şi legume din Oltenia, pentru că este o zonă cu specific, iar, aici, vom avea şi un laborator de seminţe de calitate pentru fermierii şi pentru agricultorii din zonă! Vom avea ca obiectiv cercetarea care nu poate fi decât în zona facultăţilor din Universitate!
Sunt doar câteva proiecte care am vrut să aibă legătură cu cercetarea, cu aportul sociologie şi al ştiinţei, care să aibă la bază şi o serie de date concrete, să aibă logică pentru a convinge partenerul european să acorde, nu un leu, nu un euro, ci, zeci şi sute de mii de euro pentru proiectele pe care le avem în atenţie până în anul 2024! Vă mulţumesc pentru invitaţie şi sunt onorat de această prezenţă”, a încheiat un discurs extrem de inteligent şi de bine structurat reprezentantul de frunte al Consiului judeţean Dolj, în aplauzele celor aflaţi în sală!

,,Vrem sau nu vrem, într-o societate democratică şi liberă, rolul conducător îl are politicul”!
Într-un discurs care poate face istorie şi care îl onorează pe deplin, domnul Prof.univ.dr. Dumitru OTOVESCU a pătruns destul de profund în problematica sociologiei actuale şi a început prin a spune: ,,Dacă doriţi să vă spun ceva despre «România socială în context internațional», despre care cred că am mai vorbit cu alte ocazii, însă, nu aş putea să depăşesc momentul acesta, fără a vă face o precizare în legătură cu rolul cercetării sociologice, pentru că, dacă vorbim despre rolul ştiinţei în raport cu viaţa politică, pot spune că cercetarea sociologică din România şi nu numai, se derulează pe trei direcţii în momentul de faţă: una este cea universitară, de formare a competenţelor profesionale, a forţei de muncă înalt calificate prin care putem vedea şi rezultatele unor activităţi didactice, cu absolvenţi de licenţă, de masterat sau de doctorat, o altă direcţie este de cercetare ştiinţifică prin intermediul institutelor Academiei Române, iar, cea de-a treia este cea a sondajelor de opinie în care cea mai pragmatică şi cea mai atractivă din punct de vedere financiar este cea care controlează «piaţa» electorală, pentru că aceasta ne spune care este notorietatea politicienilor, a partidelor, care este încrederea populaţiei în aceste partide politice, pentru că, vrem sau nu vrem, într-o societate democratică şi liberă, rolul conducător îl are politicul! Ca atare, trebuie să aflăm şansele celor care se află în această competiţie! Aceasta este «România pitorească» şi fără acest farmec, nu ar avea fascinaţia pe care o trăim! Fără teama de a greşi, putem spune că România este o ţară a contrastelor şi a evoluţiilor contradictorii, pentru că în 2019, am avut cea mai mare producţie de porumb şi de floarea soarelui, dar, importăm carne, mălai, avem cel mai mare laser din lume, deci, o realizare fantastică la care au contribuit mai multe ţări, pentru distrugerea tumorilor maligne, însă, nu a fost folosit, are 10% din puterea soarelui, avem cea mai mare viteză de internet din Uniunea Europeană şi suntem pe locul trei în privinţa vitezei de desfăşurarea datelor pe plan mondial; pe primul loc se află Singapore, avem doi coloşi de producere a autovehiculelor, două fabrici la Craiova «Ford» şi la Piteşti «Dacia-Renault», deci, avem o «Românie pitorească», în sensul turistic al cuvântului, dar, care nu este valorificată îndeajuns! Dar, cum facem ca aceste resurse materiale şi umane să le punem în slujba creşterii calităţii vieţii oamenilor? Aici este un indicator destul de sintetic şi de expresiv: speranţa de viaţă sau vârsta medie a locuitorilor ţării! Oamenii din România trăiesc în medie 75 de ani, cu diferenţe între genuri, ca să nu spun între sexe şi să se interpreteze, pentru că femeile trăiesc în jur de 80 de ani în medie, iar bărbaţii 73 de ani, deci, media de 75 de ani, faţă de 82 de ani, cât este în Uniunea Europeană!
Un bărbat din România trăieşte cu 8 ani mai puţin decât un bărbat european, şi femeile europene trăiesc în medie cu ceva mai puţin decât femeile din România! Deci, avem o resursă destul de rezistentă în istorie! Judeţele în care se trăieşte cel mai mult şi mai bine din punctul de vedere al longevităţii sunt din Oltenia, Vâlcea, apoi, celelalte apropiate sunt Braşov, Sibiu şi Cluj. Deci, dacă vreţi să trăiţi mai mult, aveţi unde să vă retrageţi (sic?)! Un alt indicator este mărimea veniturilor, a pensiilor şi a plăţii serviciilor şi salariilor! Noi am intrat în UE în 2007, deci, 15 ani, şi suntem pe penultimul loc, de când am intrat şi până în prezent! Deci, suntem consecvenţi, nu ne depăşim condiţia şi nu intrăm în competiţie cu nimeni, iar, după noi mai este Bulgaria! Suntem a şasea forţă demografică a Uniunii Europene, cea mai locuită ţară este Germania, cu 83 de milioane de locuitori, iar, noi ne aflăm cu 105 ani în urma acestei ţări! Un secol, ce contează! În 1859 aveam 3 milioane opt sute de mii de locuitori, în 1989, deci, după 130 de ani, am ajuns la 23 de milioane de locuitori! Acum avem 19 milioane, iar prognoza demografică a Institutului Naţional de Statistică arată că în jurul anului 2060, vom avea 13 milioane de suflete! Mai mult se moare, decât se naşte în România, avem 5 milioane de persoane ocupate, circa 5.600.000 de contracte de muncă, cinci milioane de pensionari, 3.600.000 de elevi şi studenţi, cinci miliane de persoane care au emigrat în alte ţări pentru muncă, pentru studii, pentru completarea familiei, deci, cam aceasta ar fi compoziţia socială a situaţiei demografice! (VA URMA)
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here