În Duminica a 4-a după Paşti (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda); Ap. Fapte 9, 32-42; Ev. Ioan 5, 1-15; la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă Română se va citi din Evanghelie un text plin de învăţăminte, din care aflăm că slăbănogul de la Vitezda, bolnav și neputincios fiind, i-a văzut pe mulți oameni vindecați în preajma lui, dar, cu toate acestea, nu avea nici un sentiment de ură, de invidie în sufletul lui, pentru că Evanghelia ar fi amintit acest lucru, de bună seamă! Dar, slăbănogul era înainte de toate, un om foarte răbdător şi înţelegător în sinea lui, îngăduitor cu situaţia sa, iar, cu toate că era slăbănog, adică, avea o neputință trupească grea şi apăsătoare, vădea o liniște proverbială și o pace sufletească deosebită, înțelegând că toate clipele de suferinţă veneau de la Dumnezeu, poate și pentru păcatele lui ştiute şi neştiute. De aceea, nu a avut niciodată vreun cuvânt de ocară împotriva celorlalți care s-au vindecat înaintea lui şi a stăruit cu multă râvnă pentru a merge mai departe, pentru că n-a invidiat pe nimeni și nu s-a mâniat niciodată în sufletul său! Mai putem vorbi şi despre o altă rară virtute în vremea aceea, ca și în vremea noastră, de altfel, aceea de a avea puterea să înțeleagă că unii oameni se vindecă, iar el rămâne în urmă, pe când astăzi, toți doresc să fie înaintea celorlalți, mai bogaţi şi mai puternici, mai înstăriţi şi mai ghiftuiţi, toți doresc să fie primii în toate, și în realizările acestei lumi, și în realizările lor familiale, și în toată activitatea pe care o desfăşoară pentru bani cât mai mulţi! Constatăm cu mare surprindere că tocmai răbdarea slăbănogului şi încrederea lui în puterea dumnezeiască au fost apreciate de către Mântuitorul Iisus Hristos, ca o dovadă incontestabilă că numai Dumnezeu poate veni în ajutorul nostru, şi vine sigur, atunci când ne rugăm Lui cu credinţa şi cu dragostea pentru Omul Hristos, Vindecătorul şi Mântuitorul lumii!
,,Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea”!
Aşadar, textul Evangheliei Duminicii a 4-a după Paşti, ne aduce aproape de începutul activităţii Mântuitorului Iisus Hristos pe pământ, iar, Sfântul Evanghelist Ioan încheie capitolul 4 al Evangheliei sale, precizând că a doua minune a lui Iisus, care a fost săvârşită după întoarcerea din Iudeea în Galileea, a fost vindecarea fiului unui funcţionar imperial din Capernaum, pe care 1-a vindecat de la distanţă! Ştim că cea dintâi minune săvârşită de către Mântuitorul Iisus Hristos a fost prefacerea apei în vin, la nunta din satul Cana, din provincia Galileea, iar, de această dată, fiind sărbătoare, Mântuitorul a plecat din nou spre Iudeea, «suindu-se la Ierusalim» şi acolo a făcut o vizită la ceea ce era un mare rezervor de apă, pe lângă care era amenajată un fel de baie publică naturală, de fapt, era o «scăldătoare», numită VITEZDA, descrisă ca având cinci pridvoare, fapt confirmat prin descoperirea ei, nu demult, de către arheologi. Scăldătoarea era vestită, pentru că însemna o tradiţie în Israel, ca, din când în când, un înger al lui Dumnezeu să se pogore în apa aceea şi o tulbura, adică, se făceau acolo nişte valuri şi cel care intra cel dintâi, după ce se pogora îngerul, se vindeca de orice boală era cuprins. Poate că acele cinci pridvoare în care aşteptau bolnavii, ne pot duce cu gândul modernist că era ca un fel de staţiune balneară, amenajată anume, dar, Sf. Evanghelist precizează că: «În acestea zăceau mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau tulburarea apei» (Ioan 5, 3). Deci, printre cei care aştep¬tau tulburarea apei, era şi un slăbănog bolnav de 38 de ani şi care, cine ştie câţi din aceşti 38 de ani şi-i va fi petrecut acolo, pe malul acestei ape, încercând să ajungă şi el odată cel dintâi în apa sfântă, ca să se vindece de slăbănogirea sa chinuitoare. Pesemne, că el nu va fi avut rude apropiate, puternice, întreprinzătoare, care să poată să-1 arunce în apă cel dintâi şi omul zăcea acolo, trecând din speranţă în speranţă, de la o tulburare la alta a apei din scăldătoare. Deci, Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa de multă vreme, i-a zis: ,,Voieşti să te faci sănătos”?, după care slăbănogul I-a răspuns: «Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea!». Şi Iisus i-a zis: ,,Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”! Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă şi ziceau iudeii către cel vindecat: «Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul», însă, el le-a răspuns: «Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ,,Ia-ţi patul şi umblă”! Şi ei l-au întrebat: «Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă!”?», însă, cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: ,,Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”! Atunci, omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos. De fapt, nu ni se spune, de ce a venit Mântuitorul sau dacă a fost chemat, nu ni se spune nici pentru ce scop s-a dus acolo la Vitezda! Pesemne, Se va fi dus în mijlocul suferinţelor omeneşti, poate chiar anume pentru acest neputincios mereu rămas în urma celorlalţi, dar mereu păstrându-şi încrederea în puterea Lui Dumnezeu! Deci, văzându-l Domnul, i s-a adresat numai lui, însă, Sfântul Evanghelist Ioan întrebuinţează în textul Evanghelic un cuvânt cheie, care ar explica oarecum şi motivul vizitei lui Iisus, când spune: «Cunoscând că zace de multă vreme, i s-a adresat zicându-i: ,,Vrei să te faci sănătos?”, dar, bietul om, sigur că voia, pentru că I-a răspuns Domnului: «Da, Doamne, dar nu am om care să mă arunce şi pe mine în scăldătoare în momentul când se tulbură apa şi de aceea până să merg eu, altul se pogoară înaintea mea» (Ioan 5, 7), aşa cum am precizat anterior! Dar, de fapt se petrecea acolo o nedreptate, pentru că se vindecau tocmai cei mai puţin bolnavi, cei mai în putere, care reuşeau s-o ia înaintea celor mai slabi şi nu ştim dacă va fi avut Mântuitorul şi acest lucru în vedere, pentru că El pe toate le ştie! Şi omul s-a ridicat şi s-a făcut dintr-o dată sănătos. Poate că în momentul acela, slăbănogul va fi strigat de bucurie, va fi anunţat pe toată lumea că, uite, s-a făcut sănătos, dintr-o dată, prin simpla spusă a acestui necunoscut. Iar, cel vindecat, ca să scape de îmbulzeală, a plecat repede şi bucuros, iar, la fel a făcut şi Iisus. Se întâmpla, însă, că minunea se săvârşise într-o zi de sâmbătă, când evreii nu au voie să facă absolut nimic, iar, omul se va fi lăudat pretutindeni, strigându-şi bucuria. Sărmanul de el, nu ştia că fariseii şi cărturarii răuvoitori căutau să-I găsească lui Iisus Hristos vreo vinovăţie în legătură cu tot ceea ce făcea, iar, ca să-l timoreze pe slăbănog şi să-l câştige martor împotriva celui care îl vindecase, l-au acuzat, mai întâi chiar pe el şi i-au spus: «E sâmbătă, nu se cădea să-ţi iei patul», pentru că aceasta însemna săvârşirea unei lucrări. Dar, el a răspuns cât se poate de simplu: «Cel ce M-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ,,Ia-ţi patul tău şi mergi!”», iar, când fariseii l-au întrebat, cine era omul acela, fostul slăbănog nu le-a putut spune, pentru că vindecătorul dispăruse. Nu mult mai târziu, când omul mergea pe picioarele lui, s-a dus la templu să înalţe o rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu, iar, acolo, L-a întâlnit din nou pe Iisus şi nici de data aceasta conversaţia dintre ei n-a fost prea lungă. Mântuitorul i-a zis doar atât: „Te-ai făcut sănătos, nu-i aşa? Ei, vezi, de-acum să nu mai păcătuieşti ca să nu ţi se întâmple ţie ceva mai rău!”, iar, cu aceasta totul s-a terminat. În cele din urmă, să vedem ce simbolizează această scăldătoare! Întrebarea se poate dovedi retorică, întrucât noi, ştiim din Evanghelia după Ioan minunea vindecărilor ce aveau loc prin tulburarea apei de către un înger şi ne ducem îndată cu gândul la Sfânta Biserică, unde au loc neîncetate vindecări sufleteşti şi trupeşti ale oamenilor prin rugăciune! Însuşi cuvântul «Vitezda», înseamnă «Casa Milei», iar, cazul nu trebuie văzut doar individual, deoarece, bolnavul suferind de mulţi ani, care nu avea om să-l arunce în scăldătoare, reprezintă omenirea Vechiului Testament care aştepta un izbăvitor şi care a venit în persoana Dumnezeului-Om-Hristos, Care poate veni în ajutorul nostru, şi vine sigur, atunci când ne rugăm Lui cu credinţa şi cu dragostea pentru Omul Hristos, Vindecătorul şi Mântuitorul lumii!
Iisus i-a zis: ,,Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”!
În această Duminică a 4-a după Paşti, din Pericopa Evanghelică a vindecării slăbănogului de la Vitezda, putem desluşi faptul că având aceste coordonate prezentate de către Sf. Ev. Ioan, ne propunem să observăm deosebirea între creştinii dinlăuntrul Bisericii şi cei din afara ei, plecând de la imaginea sugestivă a bolnavilor care intrau în scăldătoare şi se vindecau şi cei care rămâneau pe margine, într-o dureroasă şi zadarnică aşteptare! Fiindcă există o deosebire fundamentală între creştinul autentic, mlădiţă vie în viţa Hristos (Ioan 15, 5), pentru care Sfânta Liturghie înseamnă uşa de intrare în Rai, spre deosebire de prefăcutul creştin, cel numit astfel doar cu numele, care priveşte Biserica doar ca pe un monument de artă, iar ceea ce se petrece în ea, ca pe un spectacol plăcut din când în când privirii uşor iscoditoare! Propriu-zis, cel care mimează credinţa, nu poate fi numit creştin, deoarece, denumirea lui reală este cea de spectator ocazional care vine în vizită cu autocarul! De aceea, sperăm ca din puţine cuvinte, fiecare vom înţelege în ce categorie ne situăm cu adevărat! Pentru a fi un creştin veritabil, nu este suficient să fii botezat, iar după aceea să ai legătura cu Biserica doar la Crăciun, la Paşti, la vreo cununie sau atunci când asupra ta se abate un necaz! Creştinul, în accepţiunea deplină a cuvântului, înseamnă omul smerit care se ţine apropiat de Sfânta Biserică, precum pruncul de poala maicii lui, cel care ascultă de poruncile Bisericii, precum copilul cuminte ascultă poruncile părinţilor care l-au născut! Trebuie să mai spunem că nici simpla participare la Sfintele Slujbe nu te situează automat înăuntrul Bisericii, iar, dacă nu participi cu evlavia necesară eşti tot un spectator ocazional! Să fim atenţi, în acest sens, că putem pleca de la Biserică mai încărcaţi de păcate, mai întunecaţi la chip decât am venit, în loc să putem pleca mai luminaţi, mai îmbunătăţiţi sufleteşte! Mesajul direct al acestei pilde este acela de a ne strădui să folosim darurile Bisericii pentru a ne lumina sufletele, nu de a le întuneca mai tare, de a ne integra cu adevărat în atmosfera Bisericii, nu a rămâne pe dinafară! Întotdeauna, preoţii şi călugării duhovnici ne îndeamnă la înlocuirea patimilor cu fapte de virtute, încercând astfel să ne treacă pragul Bisericii, spre a fi înăuntru, iar, noi putem răspunde cu o naturaleţe firească: «Da, părinte, aveţi dreptate, dar eu – ştiţi – din motivul cutare sau cutare, nu pot să fac asta, sau să renunţ la…nu pot să vin la Sfânta Liturghie pentru că…», poate amăgindu-ne că ne-am spovedit, că suntem creştini buni, dar în realitate, rămânând în continuare simpli spectatori ai creştinismului! Întorcându-ne la mesajul Evanghelic, trebuie să realizăm că nimeni nu se mai poate plânge că nu are om să-l arunce în scăldătoare, chiar dacă oamenii s-au distanţat între ei la recomssndările promotorilor pandemiei! Să înţelegem fiecare dintre noi, că Omul Hristos aşteaptă în fiecare clipă din zi şi din noapte să fie strigat, iar Biserica, «Vitezda» noastră a tuturor, are apele pregătite pentru vindecarea oricărei dureri şi mai ales pentru vindecarea fricilor care ne apasă în ultimii ani, pentru că numai Dumnezeu poate veni în ajutorul nostru, şi vine sigur, atunci când ne rugăm Lui cu credinţa şi cu dragostea pentru Omul Hristos, Vindecătorul şi Mântuitorul lumii!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
