În Duminica a 3-a după Paşti (a Mironosiţelor); Ap. Fapte 6, 1-7; Ev. Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă Română se va citi un text din Evanghelie care excelează prin faptul că pentru oamenii dintotdeauna şi de pretutindeni, Sfintele Femei mironosiţe sunt minunatele fiinţe care au venit la mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu miruri, constituind în acest fel nişte veritabile modele de credinţă pentru orice om cu judecată care luminează spiritul, mai ales că în textul Evanghelic lipseşte Mântuitorul, chiar şi Apostolii, dar, ne impresionează roadele propovăduirii Domnului, când aceste femei înduhovnicite: Maria Magdalena, Maria lui Iacov şi Salomeia, ducând mir de mult preţ, exprimă dragostea lor pentru Iisus Hristos, pe care-L ştiau în mormânt, dovedindu-se cu prisosinţă recunoştinţa pentru învierea lor din păcat! Cu inima curată, în această a treia Duminică după Paşti, aducem un pios omagiu femeilor mironosiţe, cele dintâi vestitoare ale Învierii Domnului. Ştim destul de bine, din Sfintele Evanghelii, că trupul Domnului Iisus Hristos a fost înmormântat în grabă, în ziua de vineri, pe care am numit-o vinerea neagră a patimilor, ritualul ungerii, specific iudeilor, nefăcându-se complet la coborârea în mormânt, iar, sâmbăta nu era îngăduit a se face nici o lucrare care presupunea efort fizic, legea iudaică fiind extrem de aspră în această privinţă! De aceea, abia a treia zi, Duminica, întâia a săptămânii, femeile au mers la mormânt spre a împlini cele cuvenite pentru ungere, şi cunoaştem cu toţi care a fost urmarea, pentru că au găsit mormântul gol şi Domnul înviase! Femeilor Mironosiţe le-a vestit învierea îngerul, dar şi-au adus aminte şi de cuvintele Mântuitorului care spusese: „După trei zile Mă voi scula!” (Matei 16, 21) şi astfel, aceste femei curajoase devin primele vestitoare ale celei mai mari minuni din istoria mântuirii, adică, Învierea. Desigur, în acele zile premergătoare Învierii, erau clipe de groază, în care orice afirmaţie în legătură cu Iisus Domnul se putea pedepsi cu moartea, chiar şi unul din ucenicii Lui se lepăda cu jurământ că nici nu L-a cunoscut pe Iisus şi părea, pentru moment că s-a terminat cu creştinismul şi începuse prigoana împotriva creştinilor, dar, vine îndrăzneala de unde nimeni nu s-ar fi aşteptat, de la femeile mironosiţe (purtătoarele de mir) care au ridicat, primele, steagul creştinismului,vestind Învierea Domnului, iar, în acest fel, Dumnezeu a îngăduit cu aleasă iubire divină şi cu atâta negrăită înţelepciune ca Femeile Mironosiţe să fie primele vestitoare ale învierii Mântuitorului Iisus Hristos!
,,Nu vă înspăimîntaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat”!
Aşadar, în Duminica a 3-a după Paşti, aflăm că Femeile Mironosiţe s-au dus să ungă cu mir trupul mort al lui Hristos şi nu s-au arătat în clipa de pe urmă (la ceasul îngropării Lui), dar au fost aproape de El de la începutul vieţii Sale publice, deoarece El umbla prin cetăţi şi prin sate, propovăduind şi vestind împărăţia lui Dumnezeu, împreună cu cei doisprezece Apostoli şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli. Astfel, Maria, numită şi Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, şi Ioana, femeia lui Huza, un dregător al lui Irod, şi Suzana şi multe altele, care slujeau din avutul lor, fiind cele care L-au urmat pe Domnul jelind până la Golgota, ba chiar şi până la mormânt. Şi femeile care veniseră cu El din Galileea mergeau în urmă şi au văzut mormântul şi cum I-a fost aşezat trupul, iar, după ce s-au întors au pregătit miresme şi mirul, iar sâmbătă s-au odihnit după Lege! De cum s-a terminat vremea odihnei de sâmbătă, seara, Maria Magdalena, Maria, mama lui lacov şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă (Marcu 16,1). S-au întors apoi în cămara de sus şi au aşteptat să se lumineze. Dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt în răsăritul soarelui (Marcu 16,2), însă, când au ajuns la mormânt, îşi spuneau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? (Marcu 16, 3). Deci, s-au pornit să ungă trupul celui mort, fără să se asigure în prealabil că vor putea deschide mormântul, dar, au mers pentru că le împingea dragostea pentru Hristos. Chiar dacă ar fi găsit mormântul închis, poate ar fi stat şi-ar fi uns mormântul, pentru că voiau cu orice preţ ca să ajungă la mormântul preaiubitului lor Iisus, cât mai repede cu putinţă. Iisus cel Înviat le-a răsplătit cu dărnicie pentru această mare dorinţă a lor pe care o împlineau de dragul Lui şi au fost primele de pe pământ care au aflat de la înger despre învierea Domnului! Deci, ridicând ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată (Marcu 16,4) şi apoi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr (înger) şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb şi s-au spăimântat (Marcu 16, 5). Cum să nu te înspăimânţi, când vezi mormântul în care ai îngropat un apropiat al tău, că este gol, şi înăuntrul lui un tânăr necunoscut vorbindu-ţi? Dar el le-a zis: «Nu vă înspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul îl căutaţi, pe Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus!» (Marcu 16, 6). Acest înger a fost trimis de Domnul pentru a vesti mironosiţelor că Hristos a înviat, şi, pentru a le convinge, să le arate mormântul gol. Cu alte cuvinte, mormântul nu s-a deschis ca să iasă Hristos, ci s-a deschis pentru a se convinge mironosiţele că Hristos înviase, ceea ce înseamnă că Hristos a ieşit din mormânt fără să-l deschidă. Dacă n-ar fi putut ieşi din mormânt, fără să-l deschidă, n-ar fi fost Dumnezeu, aşa încât n-ar fi putut nici învia din morţi! Dar, pentru că era Dumnezeu, de aceea a şi înviat din morţi şi a ieşit din mormânt fără să-l deschidă. Deci, îngerul, la porunca Domnului, le-a spus mironosiţelor: «Mergeţi acum şi spuneţi ucenicilor Săi şi lui Petru că va merge înainte de voi în Galileea; acolo vă va aştepta, precum v-a spus» (Marcu 16, 7). De fapt, le spusese acest lucru la Cina cea de Taină! Da, Învierea Mântuitorului Hristos este un fapt care provoacă şi frică, şi uimire, însă, noi ne-am obişnuit cu aceasta, de aceea, nu ne mai provoacă nici frică, nici uimire. Dar, poţi să te obişnuieşti cu o astfel de întâmplare? Da, când suntem morţi, desigur, te obişnuieşti! Să fim, deci, înviaţi mereu din mormântul patimilor, pentru a trăi mereu acest eveniment măreţ şi îmbucurător, izbăvitor al lumii, aşa cum l-au trăit şi mironosiţele! Mai constatăm că îngerul care s-a arătat mironosiţelor şi le-a anunţat că Hristos a înviat (v. Marcu 16, 6) avea o prezenţă deosebită, chipul său era ca fulgerul, iar hainele lui, mai albe ca zăpada (v. Matei 28,3). De aceea, imaginea sa tulbura, emoţiona, îi lăsa pe privitori fără glas. «Şi intrând în mormânt au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb şi s-au înspăimântat» (Marcu 16, 5). Să mai spunem că Mântuitorul a fost foarte singur în timpul Patimilor Sale, pentru că ucenicii, văzându-L arestat, cu mâinile legate și arătând ca un neputincios, pentru că El nu și-a pus în mișcare dumnezeirea Sa și a rămas doar om, asemenea nouă, s-au înspăimântat, au fugit și L-au lăsat singur. Deci, nu a fost alături de El decât Sf. Ap. Ioan, care avea o relație specială cu arhiereul și avea un acces în zona aceasta a chinurilor pe drumul Golgotei și la locul Răstignirii, dar, au mai fost și sfintele femei care nu L-au părăsit niciodată, pentru că Dumnezeu a îngăduit cu aleasă iubire divină şi cu atâta negrăită înţelepciune ca Femeile Mironosiţe să fie primele vestitoare ale învierii Mântuitorului Iisus Hristos!
,,Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus”!
Deci, Femeile Mironosiţe mergeau, Îl urmau pe Mântuitorul și știm că lângă cruce se afla Maica Domnului, se afla și Maria Magdalena și sfintele femei, când, de pe cruce, înainte de a muri, Domnul Iisus Hristos i-a încredințat-o pe Maica Sa ucenicului Său cel mai iubit, Ioan! Poate că nici femeile n-au crezut că Iisus va învia, atât era de cumplită și de incredibilă această veste a răstignirii, că dacă ar fi crezut că Iisus va învia, nu s-ar mai fi dus ca să jelească mortul! Dar, ele s-au dus duminică dis-de-dimineață la mormânt ca să-L tămâieze cu aromate și să-L jelească. Nici chiar Maria Magdalena nu a crezut că va învia. A trebuit să i se arate Iisus și să-i vorbească pentru ca să recunoască Învierea și să I se închine. În loc de încheiere, ca un fel de parabolă, să spunem că în ciuda faptului că în toate limbile de pe glob conceptul biblic de mironosiță are sens exclusiv pozitiv, în limba română vehiculată în popor s a produs o inversiune semantică blasfemiatoare, confirmată de dicționarele explicative oficiale în care sensul peiorativ a devenit dominant, mironosița fiind definită drept o femeie prefăcută, ipocrită, care simulează evlavia, afișând o smerenie teatrală! Desigur, e o chestiune etimologică și semantică importantă, pentru că întotdeauna limba unui popor trădează viziunea sa despre lume și exprimă ceva subtil din caracterul său ancestral.Totuşi, această gravă deviație lexicală dusă până la extrem la inversarea sensului exprimă o anumită superficialitate exhibată printr-o atitudine ironică față de o realitate care cere sobrietate și profunzime. Bunăoară, dacă întrebăm psihologia socială ce ar putea sta la baza acestei inversiuni, am afla că ar putea fi vorba despre o dezamăgire a socie¬tății, o trădare a așteptărilor față de femeia credincioasă şi întoarsă la Dumnezeu, convertită, aşa cum vede lumea modelul ideal de femeie creștină! Se pare că de la aceasta se dorește o inimă plină de focul dragostei dumnezeiești, un spirit de sacrificiu total, un curaj și o râvnă aproape de cea a bărbatului, corelate cu o gingășie și o delicatețe feciorelnică fără margini, nicidecum purtarea unei uniforme exterioare care să o integreze tipologic în categoria celor care merg obligatoriu la biserică! Deci, imaginea uşor deformată a femeii credincioase din subconștientul colectiv a putut determina derapajul semantic. Poate că această eroare e penalizată aspru în limba română contemporană de inversiunea lexicală pe care o criticăm prin dorința de a părea deja femeia emancipată şi convertită, întoarsă la Dumnezeu, cu viață curată, dincolo de setea patologică de ostentativ, de dorința de a etala schimbarea propriei vieți, de a o expune într-o manieră care demonstrează că adevărata identitate este cea interioară, nu cea exterioară! Totuşi, e o mare deosebire între neîncrederea sau necredința ucenicilor și presupusa neîncredere şi necredință a femeilor și, mai cu seamă, între bucuria și credința ucenicilor și credința femeilor mironosiţe. În cele din urmă, apostolii au crezut, dar au crezut ca niște bărbați, prin raționament, și încă nu de tot, iar, când femeile s-au dus în cetate și au spus apostolilor, care erau încuiați de frică, faptul că au văzut mormântul gol, ei n-au crezut. Și ne spune Sfântul Evanghelist, că li s-a părut că este o sminteală, adică au avut halucinații! Și, ca să se convingă de faptul că cele spuse sunt adevărate, doi dintre ei, Petru și Ioan, au avut curajul să iasă din casă și să alerge în grădina unde se afla mormântul! Să luăm aminte că femeile au crezut, dar ele au avut alt argument, care nu a fost rațiunea și nici experimentul, ci, a fost iubirea. Ele, de la început L-au iubit pe Iisus, iar iubirea lor a fost aceea care a oferit argumentul că Iisus Cel înviat era real şi de o asemenea iubire nu este capabilă decât FEMEIA, incomparabil mai mult decât bărbatul, cea care prin prin natura ei înseamnă iubire, pentru că aşa a făcut-o Bunul Dumnezeu, Care a îngăduit cu aleasă iubire divină şi cu atâta negrăită înţelepciune ca Femeile Mironosiţe să fie primele vestitoare ale învierii Mântuitorului Iisus Hristos!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
