Încă o victorie la handbal

1254

CSM Târgu Jiu își continuă parcursul perfect în Seria B a Diviziei A. Trupa lui Liviu Andrieș a trecut, joi, de CS Liviu Rebreanu Turda. Vizitatoarele s-au impus cu 34-24. Echipa noastră a avut un avantaj consistent încă de la pauză, când a condus cu 17-9. Florența Ilie a fost cea mai bună marcatoare a alb-albastrelor cu 6 goluri. Ira Zinatullina și Valentina Toader au înscris de câte 5 ori, iar Anna Ivanenko, Alecsandra Gavrilă și Bianca Stanca au marcat, fiecare, de 4 ori. Pentru trupa gorjeană au mai înscris Iulia Andrei (2), Mădălina Pal Ceandani (1), Gabriela Frunză (1), Andreea Olariu (1) și Bianca Chiriță (1). „A fost un meci în care am reușit să ne concentrăm foarte bine și să nu le dăm nicio speranță celor de la Turda. Știam că este o echipă tânără și euforică, dar am reușit cu o apărare agresivă să ne facem meciul ușor. Acum urmează o perioadă de câteva zile în care trebuie să ne refacem, să ne bucurăm de ceea ce am realizat, iar apoi revenim la antrenamente și vom pune la punct strategia pentru tot ceea ce urmează”, a declarat antrenorul secund Andrei Enache.
Campionatul va fi reluat pe 8 mai, atunci când CSM Târgu Jiu va juca, pe teren propriu, cu Arena Târgu Mureş.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here