-Rep. Domnule ministru, pentru că ne aflăm în cea de-a doua jumătate a Postului Mare care ne poartă cu post şi rugăciune spre Învierea Domnului, aş dori să continuăm să-L căutăm pe Dumnezeul nostru, într-o vreme de grele încercări pentru Creaţia Sa, când viaţa pe acest pământ e la discreţia demonilor distrugerii şi a mediocrităţilor analfabete cocoţate în funcţii care le permit să se considere nişte dumnezei, din moment ce Prorocul David ne spune destul de clar şi de tranşant următoarele cuvinte: «Nu vă încredeţi în cei puternici, în fiii oamenilor în care nu este izbăvire. Ieşi-va duhul lor şi se vor întoarce în pământ. În ziua aceea, vor pieri toate gândurile lor». (PS. 145 alin. 3,4).
– A.M. Domnule profesor, aş putea să vă spun că Arhiepiscopul Bartolomeu Anania, despre care noi am discutat, nu era omul jumătăților de adevăruri sau al adevărurilor spuse pe jumătate! De aceea, a salutat cotitura istorică din 1989, dar nu a cedat noului conformism! De data aceasta, cum spunea Arhieria sa, conformismului creat de libertatea însăși, la care s-a aspirat pe drept și cu ardoare! «»
,,Se observă ușor că problemele României au rămas – ba unele au continuat să se agraveze în ultima vreme”!
– Rep. Anul acela a însemnat şi momentul în care oamenii au crezut că sunt cu adevărat liberi şi vor trăi într-o libertate deplină!
– A.M. În «Apa cea vie a ortodoxiei» (Renașterea, Cluj-Napoca, 2002) Arhiepiscopul Bartolomeu Anania a acuzat, cu delicatețe, dar univoc, deformările libertății la care s-a consimțit la noi și a semnalat «o răsturnare de valori, în care virtutea devine slăbiciune, iar slăbiciunea devine sursă de exploatare, cu cât libertatea este mai generoasă, cu atât mai mari sunt foloasele celor ce o neagă» (p.42).
– Rep. Dar, cum vedea soluţia, Mitropolitul Bartolomeu Anania?
– A.M. Soluția o vedea în «regenerarea» care să asigure «primatul adevărului asupra minciunii, al încrederii asupra îndoielii, al curajului asupra lașității, al hărniciei asupra delăsării, al cinstei asupra corupției, al sincerității asupra ambiguității, al demnității asupra servilismului și, într-o cuprindere mai largă, al primatului spiritului asupra materiei» (p.17).
– Rep. «Primatul adevărului asupra minciunii?», care adevăr, domnule ministru, când acum suntem pur şi simplu minţiţi în prostie, cu tarifele la energie, cu aşa-zisa pandemie, cu creşteri salariale, dar, numai pentru potentaţii vremii?
– A.M. Se observă ușor că problemele României au rămas – ba unele au continuat să se agraveze în ultima vreme! Arhiepiscopul Bartolomeu Anania avea dreptate când spunea că, răsturnând ierarhia valorilor, nu se ajunge departe!
– Rep. Ba, da, domnule ministru, se ajunge mai departe în adâncurile mizeriei şi ale…
– A.M. Vă rog, să observăm impresionanta sa predică despre democrație, Măreția Stăpânului care-și slujește supușii și adevărata democrație (Predici la duminicile Triodului, Fundația, Cluj-Napoca, 2011, cd 4). Ea este o reflecție strălucitoare asupra discuției dintre Iisus și apostoli, după ce soția lui Zevedeu a cerut Mântuitorului ca fii ei să fie puși în roluri principale.
-Rep. Cum apar pildele Mântuitorului Iisus Hristos în tot ceea ce fac ipocriţii, făţarnicii şi fariseii din zilele noastre?
– A.M. «Principiul creștin este un principiu politic», iar răspunsul la acea cerere, dat de Mântuitor, atestă – argumenta arhiepiscopul Bartolomeu Anania – că «s-a deschis calea democrației»! Aceasta înseamnă că în vederea ajungerii în demnități publice, trebuie alegere, nu numire, dar alegere nu prin aranjamente, ci alegere a celor mai vrednici. Iar, «a fi ales nu înseamnă a domni, ci a sluji»! «Cel mai mare în funcție este și cel mai servitor al celorlalți» – nu este altceva decât «slugă» a celorlalți. Este dreptul intangibil al cetățenilor de a cere socoteală celor aleși, căci un conducător, înainte de a fi conducător, este slujitor!
– Rep. Vorbiţi ca la carte, dar, de ce nu le spuneţi asemenea lucruri şi celor care ne conduc astăzi şi prin deciziile lor, pur şi simplu, îşi bat joc de acest popor?
– A.M. Această predică, spus fără ocolișuri, ar trebui pusă pe biroul decidenților români de la vârf până jos! Asemenea formulări simple și categorice ale Arhiepiscopului Bartolomeu Anania, nu și-au pierdut de loc din acuitate, nici în zilele noastre. Sub termenii teologiei și ai evanghelizării, la el se aflau adesea meditații și avertismente dintre cele mai profunde asupra societății românești a zilelor noastre, aşa cum am subliniat şi la Conferința despre Mitropolitul Bartolomeu, susținută în 30 ianuarie 2020 la Muzeul Mitropoliei Clujului.
– Rep. Am înţeles fundamentul acestor alese referiri la ideile Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit şi Arhiepiscop Bartolomeu Anania, dar, aş dori să ştim, totuşi, unde Îl putem căuta şi mai ales unde Îl putem găsi pe Dumnezeu?
– A.M. Domnule profesor, toate cele spuse nu sunt totul! S-a petrecut la un moment dat ceva ce nu ne este accesibil, dar avem date să-l socotim plauzibil. De la o vreme, după multe indicii ale istoriei, Dumnezeu pare să fi lăsat mai mult de lucru omului. Sunt de părere că Isaak Luria avea dreptate când susținea – din rațiuni de logică a genezei și de explicare a înfățișării lumii – că, în Atotputernicia Sa, Dumnezeu a lăsat lumea în seama ei înseși spre a vedea cum se descurcă. În fapt, a lăsat-o pe mâna oamenilor, spre a vedea ce pot face din ea și din ei!
– Rep. Dar, nu vedeţi ce pot face? Molime, vaccinuri comerciale, afaceri cu energie, războaie distrugătoare, asta pot face!
– A.M. În acest fel, Dumnezeu nu și-a abandonat creația, aceasta continuă să existe, și nu și-a întors fața! Proba este că în lume sunt și bucurii nenumărate…Dumnezeu rămâne Atotputernic, într-un înțeles precis al cuvântului, dar i-a lăsat pe oameni să-și construiască lumea în care vor să trăiască.
– Rep. Şi în care vor să moară fără nici un ajutor de la…!
– A.M. «Deus caritas est (Dumnezeu este iubire)» – cum s-a spus elocvent. De aceea, le-a și lăsat oamenilor un mesaj. Dacă citim revelațiile ce au pus în mișcare cultura lumii, oamenii aveau de respectat ființa umană a fiecăruia, de ajutat pe cel în nevoie, de făcut dreptate, de îngrijit natura, de cultivat adevărul și binele, de a se conduce cu pricepere și de a aspira la o viață înțeleaptă.
,,Religia este o realitate căreia orice interpretare a lumii are a-i face față”!
-Rep. Din păcare, oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu şi au uitat de rugăciune!
– A.M. Ne rugăm, firește, la Dumnezeu, căci în milostivenia Sa, poate să se îndure de noi. Unii cred, însă, că ruga este suficientă și că restul este secundar. Nu este așa! Benedict XVI a vorbit, pe bună dreptate, de rugă și de acțiunea oamenilor, deci, de ambele, luate împreună. «Îl rugăm pe Dumnezeu și apelăm la oameni, ca această rațiune, rațiunea iubirii, a înțelegerii puterii reconcilierii și a păcii să câștige prioritatea în mijlocul amenințărilor lipsei de rațiune ce ne înconjoară sau ale unei rațiuni false, ruptă de Dumnezeu» (p.14). Nu este oare limpede?
– Rep. E destul de limpede, dar, oamenii se mai gândesc la Dumnezeu?
– A.M. Întrebarea grea, care se cuvine pusă în vremuri de restriște, și nu numai, este: am ținut seama fiecare, ca persoane, societăți, umanitate, de «rațiunea lui Dumnezeu»? S-au respectat poruncile? S-a mai citit mesajul? Nu cumva, de aici și din comportamentele fără rațiune – așadar, din surse foarte practice, aflate în lumea însăși – vine Răul în formele pe care le trăim astăzi?
– Rep. Cum, comportamente de oameni, dar fără rațiune?
– A.M. Da, desigur! De unde vin oare rapacitatea, masificarea activităților și a vieții, nepregătirea în fața ofensivei naturii, a războaielor expansionist, prinderea pe picior greșit a industriei farmaceutice, minimizarea cooperării? În România de azi, de unde decidenți diletanți și abuzivi generează confuzia organizată a valorilor, înlocuirea rezolvărilor durabile cu manipularea, neștiința de a proteja în clipa de față sănătatea și de a repune, în același timp, în mișcare economia și societatea? Pe acestea și pe multe altele, nu le poți pune în seama lui Dumnezeu. Ele sunt ale oamenilor care au ieșit de sub autoritatea lui Dumnezeu, unii luând în deșert libertățile și făcând zob valorile!
– Rep. Sunt de acord şi privim lucrurile aşa cum se prezintă, pentru că răul…
– A.M. O disciplină venerabilă, «Teodiceea» studiază Răul din lume. Ea vrea să explice cum este posibil Răul de vreme ce Dumnezeu este Atotputernic, omniprezent, omniscient, iubitor al oamenilor. Hans Küng a spus edificator: «La problema Teodiceii este numai un răspuns practic… încrederea de nezdruncinat în Dumnezeu, nu irațională, ci profund rațională» ( p.732). Iar, a fi rațional, adaug, înseamnă a lua în serios rațiunea, a ieși din suficiență și a lucra și pentru lumea din jur.
– Rep. Totuşi, cum ne despărțim de percepţiile rudimentare?
– A.M. Eu cred că, informându-ne și respectând Rațiunea Lui Dumnezeu. Căci sunt dependențe, corelații, echilibre ale lumii, ale societăților și, cu siguranță, ale naturii, pe care, dacă nu le respecți, plătești din greu! Oricum, atunci când nu este pricepere se strică ceea ce s-a moștenit, când cultura lipsește, lipsesc soluțiile, când nu este nici înțelepciune se apucă pe căi greșite. Iar când nu este nici pricepere, nici cultură, nici înțelepciune, vedem prea bine ce iese!
-Rep. Dar, iese la iveală răul, cu toate că se invocă ştiinţa!
– A.M. Trăim într-o lume fasonată de științele moderne și de exercițiul rațiunii inițiat de vechii greci. Dar, religia nu a încetat să fie prezentă. Religia este o realitate căreia orice interpretare a lumii are a-i face față! Astăzi, nu mai puțin decât cu secole în urmă – practic de la profetul Isaia și de la presocratici încoace! Sau după ofensiva anticreștină a nazismului, apoi a stalinismului și, cel mai nou, în condițiile noului asalt antireligie, al așa-zisului «progresism»!
-Rep. Pe care unii îl numesc «neomarxism»!
– A.M. O seamă de fapte din jurul nostru, ar trebui, însă, să ne pună pe gânduri! Destui merg la biserică, își pun și chipul pe pereți, dar apoi fac orice – de la înșelare la furt. Papa Francisc ține un cuvânt în Catedrala Mântuirii Neamului și cheamă la «frățietate», dar a doua zi «șefii» își arestează rivalii. Șeful Comisiei de cultură din Parlament declară că «Iisus este dintr-o mamă surogat și un tată care n-a contribuit la naștere» ??!!). Mulți au călătorit la Ierusalim, dar la întoarcere, li s-a atras atenția că trebuie să țină la «versiunea noastră», ca și cum adevărurile despre Iisus Hristos ar fi pe grupuri…
– Rep. De interese obscure!
– A.M. Conform declarației ministrului educației din 22 iunie 2021, ar fi un mare succes plasarea «educației sexuale» alături de «religie» în curriculum-ul școlar din România, la «opțional». Peste toate, odată cu Raportul Matic (2021) religia și valorile ei – cum este familia – sunt din nou sub asalt (??!!). Se poate pune întrebarea: în ce lume a intrat umanitatea? Dar, se pun și întrebări mai circumscrise: Ce înseamnă religie? Ce ne învață Biblia? Vreau să formulez un răspuns cât mai succint cu putință!
– Rep. Vă rog frumos, domnule Ministru!
– A.M. Plec de la critica modernă a religiei, pe care o regăsim dezordonat în convingeri de genul celor pe care tocmai le-am redat (I, p.2). Dar, această critică s-a încheiat, paradoxal, cu restabilirea religiei în cultura lumii civilizate (II, p.9). Rezum datele de azi ale religiozității (III, p.13). Arăt, în continuare, conotația proprie credinței (IV, p.16) și pun în relief prestațiile modernizatoare ale tradiței iudeo-creștine(V, p.19).
– Rep. Când, sper să discutăm şi despre Biblie!
– A.M. De acord, pentru că Biblia a fost scrisă de învățați, încât lămuresc istorismul Bibliei (VI, p.23) și evoc apoi esența lecturii iudaice a Bibliei (VII, p.25). Indic importanța lecturii istorice a Bibliei pe cazul temei: «Iisus istoric» (VII, p.31) și arăt pe cazul «procesului lui Iisus» (VIII, p.35), cât de fecundă este abordarea istorică bine însușită. Arăt, în încheiere, prestații actuale ale religiei (IX, p.40) și argumentez că am intrat, în cultura euroamericană, într-o nouă constelație culturală (p.45).
Profesor dr. Vasile GOGONEA
