VIDEO: Cum va arăta pasajul subteran din 9 Mai

1801

Autoritățile locale din municipiul Târgu-Jiu au anunțat că a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru pasajul pe sub calea ferată din zona 9 Mai. Este un proiect prioritar cu finanțare prin Programul „Anghel Saligny”, în valoare de peste 5 milioane de euro. Pasul următor este finanțarea și pregătirea licitației pentru proiectare și execuție.
„Societatea Metroul a finalizat, așa cum am spus, studiul de fezabilitate și în această vară vom avea, cu siguranță, contractul semnat. Mi-aș dori mult ca procedurile pentru asemenea proiecte să fie mai simple și mai rapide, dar și așa, lucrurile se mișcă destul de repede. Anul acesta demarăm un număr foarte mare de lucrări de maximă importanță pentru municipiul Târgu-Jiu. Sunt proiecte mari, multe dintre ele cu finanțare extrabugetară și pe care le-am prezentat în anii precedenți. A venit timpul sa le implementăm, așa cum am făcut și cu noile troleibuze, cu unitățile de învățământ și toate celelalte investiții”, a declarat primarul Marcel Romanescu.
Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny” (numit și PNDL 3) este coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei și are ca obiectiv finanțarea de investiții ale unităților administrativ-teritoriale care vizează dotări tehnico-edilitare şi de acces la căile de comunicaţie.
Pentru municipiile reședință de județ, cum este și Târgu-Jiu, prealocarea minimă este de 43 milioane lei cu TVA pentru cel puțin un proiect eligibil. Iar pasajul subteran din 9 Mai este primul proiect de investiții aflat pe lista municipalității pentru accesarea de fonduri prin „Anghel Saligny”.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here