Baschet: Se renunță la testarea obligatorie

1207

Consiliul Director al Federației Române de Baschet a hotărât să renunțe la testarea obligatorie pe care trebuiau să o efectueze sportivii, antrenorii și oficialii, indiferent de statutul acestora în contextul pandemiei COVID-19. Cu alte cuvinte, testarea se va efectua în mod obligatoriu doar pentru persoanele care nu sunt vaccinate. Persoanele cu rezultate pozitive la testarea pentru identificare SARS-CoV-2 nu se mai testează după ieșirea din izolare și până într-a 180-a zi de la data rezultatului pozitiv, cu excepția celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă. În situațiile în care o echipă a avut mai mulți sportivi în izolare (pozitivi la teste) sau carantină (contacți direcți), atunci primul joc de după perioada de izolare/carantină impusă de DSP locală se va reprograma astfel ca acesta să se dispute la minim 48 ore de la ieșirea din izolare a majorității sportivilor (dacă meciul este pe teren propriu) și la minim 72 ore de la ieșirea din izolare a majorității sportivilor (dacă meciul este în deplasare). În cazul în care cluburile nu ajung la un acord asupra datei reprogramării meciului, atunci Departamentul de Competiții-Eligibilitate, cu avizarea secretarului general FRB, va decide data disputării jocului respectiv.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here