Având convingerea fermă că numai credinţa neabătută şi rugăciunea puternică, dovedite zi de zi şi seară de seară în cămara mărturisirilor negrăite ale sufletului nostru şi adresate Atotputernicului Dumnezeu, ne pot scăpa de frica de pandemie, de rigorile greu de suportat şi de restricţiile impuse datorită nu ştim cărui nou val pandemic, timp de aproape două luni de zile, am cugetat la îndemnurile de aleasă învăţătură duhovnicească ale Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, adresate în toamna acestui an la Sărbătoarea Sfintei Cuv. Parascheva de la Iaşi! Am pornit chiar de la faptul că în urmă cu douăzeci de ani, având funcţia de inspector şcolar cu munca educativă la Înspectoratul Şcolar al Judeţului Gorj, l-am cunoscut pe Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, când era Mitropolitul Olteniei, pentru a pune în aplicare o serie de proiecte educaţionale, iar din acea perioadă, la îndemnul Înaltului Ierarh, pot spune că am început să studiez cu un interes deosebit o serie de scrieri teologice care au marcat întreaga mea activitate în toţi aceşti ani! La câteva zile după jumătatea lunii octombrie din anul acesta, i-am trimis un mesaj de felicitare aniversar Înaltpreasfinţitului Părinte TEOFAN, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Arhiepiscop al Iașilor, pe numele de mirean Dumitru Savu, la împlinirea celor 62 de ani, deoarece s-a născut la 19 octombrie 1959 în localitatea Corbi, unde se află străvechea Mănăstire rupestră «Corbii de Piatră», județul Argeș, din părinții Constantin și Teofana, într-o familie cu șapte copii, dintre care patru aveau să intre în monahism. A urmat școala generală în localitate, iar, printr-o evoluţie remarcabilă în cadrul unei biografii dense şi extrem de bogată în conţinut, a intrat în monahism la Schitul «Crasna», județul Prahova, în 1984, primind numele de Teofan, pentru ca în anul 2000, după trecerea la cele veșnice a ÎPS Nestor Vornicescu, să fie întronizat ca Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei. În septembrie 2007, după trecerea la Domnul a PF Patriarh Teoctist, ÎPS Mitropolit Teofan este desemnat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române candidat pentru scaunul de Patriarh! Din vara anului 2008, ÎPS Teofan este Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Arhiepiscop al Iașilor, fiind autor de articole şi studii de specialitate publicate în reviste şi ziare din România şi din străinătate, în domenii ca: teologie patristică, spiritualitate ortodoxă, ecumenism, analize ale fenomenului religios actual şi altele, probând calităţile unei personalităţi deosebite a Bisericii noastre dreptmăritoare, slujitorul cu har căruia ştiu că i-am prezis cu aproape două decenii în urmă că va fi cândva Patriarhul României!
,,Sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare și de întărire”!
Legătura ÎPS Teofan cu meleagurile Moldovei s-au conturat încă de prin anii 1990-1991, când a participat pentru prima dată la hramul Mănăstirii «Vorona», însoțindu-l pe Părintele Patriarh Teoctist, pentru că în Moldova, în mănăstirile și în parohiile mai mari sau mai mici, cum spune Înaltpreasfinţia sa: ,,M-am simțit că acasă, cum zice românul, pentru că am văzut frunți, inimi și mai ales suflete asemănătoare celor din satul meu, un sat de munte, și am recunoscut aceeași evlavie pentru dreapta credință, aceeași seninătate în ciuda norilor care mai încrețesc frunțile noastre, aceeași atitudine de răbdare în mișcare, adică nu pentru a ceda în fața greutăților, ci pentru a aștepta momentul potrivit, ca ele să fie depășite prin harul lui Dumnezeu și prin stăruința personală”, pentru că aceşti nori pandemici abătuţi cu un an în urmă asupra României l-au întristat peste măsură, deoarece: ,,La durerea provocată de faptul că mulți semeni de-ai noștri sunt atinși de noua epidemie, s-a adăugat şi decizia autorităților de a interzice la un moment dat să pătrundă în spațiul Mitropoliei, unde se află racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Însă interdicția a fost respectată până într-atât încât s-a ajuns ca în jurul Mitropoliei să fie mai mulți reprezentanți ai forțelor de ordine decât închinători. Desigur, acesta a fost efectul unei măsuri discriminatorii, care încalcă numeroase prevederi legale și principii internaționale ce protejează libertatea de manifestare religioasă”, iar toate acestea sunt spusele unui om pătruns de duhul sfinţeniei, mai ales atunci când afirmă cu atâta elocinţă că: ,,Sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare și de întărire, iar oamenilor li s-a permis să se apropie de ele. Astăzi au ajuns să fie considerate sursă de contaminare (??!!), în condiţiile în care credincioşii au suportat restricții severe privind libertatea de manifestare a convingerilor religioase în numele luptei împotriva molimei. Totul are, însă, o limită peste care, dacă se trece, nu este bine pentru nimeni”, a precizat la vremea potrivită Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei! În cuvântarea pe care a rostit-o la Iaşi, în această toamnă, la Sărbătoarea din 2021 a Sf. Cuv. Parascheva, Înaltpreasfinţitul Teofan avea să se adreseze credincioşilor şi feţelor bisericeşti prezente prin cuvintele: ,,Să mulțumim Marelui și Atotmilostivului Dumnezeu că ne-a învrednicit și în acest an să împlinim ceea ce se cuvine a se împlini de această mare sărbătoare, care de 380 de ani de când sfintele moaște ale Sfintei Parascheva au fost aduse la Iași, se împlinește spre bucuria credincioșilor, spre slava lui Dumnezeu și spre cinstirea sfinților săi. Aducem mulțumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, căci sub omoforul ei bincuvântat ne aflăm și nădăjduim să rămânem! Mulțumim cu recunoștință Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva și Sfântului Gheorghe Pelerinul, care cu rugăciunile lor așează asupra noastră mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu, de care, știți bine, avem atâta nevoie. Mulțumire multă se cuvine să aducem cinstiților pelerini, care sunt frumusețea acestei sărbători. Pelerini care nu pot fi înțeleși în demersul lor decât cu inima, cu credința, și cu Dumnezeu și gândul Lui în ceea ce privește acest demers binecuvântat numit pelerinaj, care se transformă într-un act, într-un dar tămăduitor, întăritor și nădăjduitor pentru toți cei care se găsesc în relația lor cu Dumnezeu și cu aproapele! Nu a fost ușoară organizarea acestei sărbători!
,,Să nu ne pierdem nădejdea în Dumnezeu, căci un popor care crede în Dumnezeu nu piere niciodată”!
Dumnezeu să fie lăudat pentru tot și pentru toate! De aceea, îndrăznesc a vă așeza la suflet trei gânduri, care pot pentru unii dintre noi să se transforme într-un fel de făgăduință sau legământ. În primul rând, să nu ne pierdem nădejdea în Atotputernicul și Atotmilostivul Dumnezeu, căci zice psalmistul: «Dacă n-ar zidi Dumnezeu cetatea, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc! De n-ar păzi Domnul casa, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte»! Deci, să nu ne pierdem nădejdea în Dumnezeu, căci un popor care crede în Dumnezeu nu piere niciodată! Un neam care crede în sfinți totdeauna supraviețuiește, chiar dacă vremurile nu sunt ușoare! Cel de-al doilea gând este legat de speranța noastră, a tuturor, ca România să se schimbe în bine. Biserica, însă, ne spune un mare adevăr pe care îl așez la rădăcina inimii dumneavoastră: România se schimbă în bine, dacă încep eu însumi să mă schimb în bine! Prea mult așteptăm ca alții să se schimbe! Noi ne considerăm drepți! Prea mult vedem, sau, mai bine zis, nu vedem bârna din ochii noștri, păcatele noastre, și vedem paiul din ochiul fratelui! În general, zicem: «Răul este în celălalt, iadul este celălalt!», dar conștiința propriei superiorități în raport cu alții constituie platforma pentru distrugerea propriei noastre ființe și a celor din jur. Să începem a ajuta România să se schimbe prin schimbarea noastră, în primul rând cea lăuntrică, și să vedem, în primul rând, păcatele din noi și chipul lui Dumnezeu din aproapele! Al treilea gând, răsună peste veacuri cuvântul Sfântului Apostol Pavel: «Lărgiți-vă, fraților, inima!»! Deci, lărgiți-vă inima! De ce să ne-o lărgim? Pentru ca să încapă Dumnezeu în ea şi pe lângă Dumnezeu, să încapă toți bolnavii, deznădăjduiții acestei lumi. Și cum putem realiza această mare taină a lărgirii inimii noastre? În taina rugăciunii, căci rugăciunea se transformă într-un val de binecuvântare care pleacă de la noi până la marginea lumii. Rugăciunea noastră, ca val de binecuvântare, pătrunde în spitale, în mâna medicilor care sunt chemați actualmente să răspundă atâtor chemări din partea atâtor frați de-ai noștri și surori ale noastre care se află pe patul de suferință. Așadar, nădejdea la Dumnezeu, lărgirea inimii și cu nădejde mântuitoare în purtarea de grijă a Celui Preaînalt, mergem la casele noastre, mărturisind și celor dragi, cât de frumoasă a fost sărbătoarea Sfintei Parascheva! Ce minunată gazdă a fost Sfânta Parascheva, precum împlinește ea de aproape patru secole, aici, la Iași! Mulțumindu-vă tuturor pentru toate, să cântăm cu toții: «Mântuiește, Doamne, poporul tău!»”. Să menţionăm că la Sărbătoarea de la Iaşi au fost prezenţi înalţi Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, iar, în loc de concluzie, să spunem că de multe ori vedem felul cum națiuni suverane devin vasale unei birocrații nealese de nimeni, însă omenirea nu pare să fie guvernată de o autoritate centrală, când aspectele etnice, religioase și regionale despart în mod natural cetățenii în cetăți, până ce acestea se rup și devin țări, pentru că altfel suntem specii tribale care au nevoie de diversitate pentru a supraviețui, iar o încercare a guvernanţilor de a ne conduce ca pe o masă amorfă va avea nevoie de forme de supraveghere și control încă și mai brutale, cum ar fi o retorică apocaliptică aproape continuă prin înăbușirea gândirii noastre independente! Mântuitorul Iisus Hristos a venit în lume pentru a reface legătura omului cu Dumnezeu, dar și a oamenilor între ei şi Domnul nu a făcut vreo diferențiere între oameni, dimpotrivă, a căutat spre fiecare cu aceeași dragoste mântuitoare! Iar, ca să încheiem cu o «lecţie» de învăţătură, să spunem că un împărat avea un măscărici care să-l distreze cu glumele lui, dar, într-o zi, vrând să se joace cu el, i-a dat măscăriciului un baston, zicându-i cu un aer de superioritate: ,,Ia-l şi dacă vei găsi unul mai prost ca tine, să i-l dai…”! Măscăriciul a luat bastonul cu o oarecare amărăciune în suflet, însă, după o vreme, împăratul s-a îmbolnăvit şi era înainte de moarte! S-a dus şi măscăriciul ca să-l vadă pe împăratul bolnav, care i-a spus: ,,Mor şi plec într-o călătorie lungă, fără întoarcere”! ,,Dar ai făcut vreo pregătire pentru această călătorie, Majestate?”. “Nu”! “Ei, înseamnă că l-am găsit pe cel mai prost ca mine şi atunci, ia bastonul pe care mi l-ai dat”! E o poveste care dovedeşte că prostia logodită cu mândria întotdeauna duc la o practică extrem de periculoasă, pentru că afectează mai mult decât libertatea de exprimare a omului înţelept şi cu frică de Dumnezeu!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
