Ante Roguljic a semnat cu Craiova: Voi da totul la fiecare antrenament

1404

Universitatea Craiova a oficializat transferul croatului Ante Roguljic (25 de ani). Mijlocașul a semnat un contract valabil până în 2025 cu gruparea din Bănie. ,,El a fost cel mai scump transfer al unui junior din Croația, declarat la vremea respectivă cea mai mare speranță din Balcani. De meserie mijlocaș ofensiv de picior stâng, croatul poate evolua pe mai multe posturi la mijloc și în atac. Ante va purta tricoul cu numărul 24. Îi dorim mult succes în familia alb-albastră”, se arată într-un comunicat al oltenilor. În ultimele trei sezoane, Ante Roguljic a evoluat pentru Trencin, în Slovacia. În carieră a mai jucat la Hajduk Split, Innsbruck, Admira Waker, Liefering, Pafos şi RB Salzburg. El este cotat la 300.000 de euro de site-ul transfermarkt.com. „Prima impresie este una bună, sunt foarte bucuros să fiu aici, sunt impresionat de absolut tot ce am găsit aici, de facilitățile pe care le-am întâlnit aici, de oraş, de cum am fost primit la aeroport, de modul cum s-a organizat totul rapid în privinţa transferului. M-am interesat în privinţa Universităţii Craiova, ştiam că este un club mare din România şi că a avut cândva şi performanțe în Europa. De când am început să vorbesc cu agentul despre transfer nu m-am mai îndoit pentru o secundă în privinţa venirii mele aici. Voi da totul la fiecare antrenament, voi face ce pot să câştigăm fiecare meci în parte şi cred că nimic nu este pierdut în privința luptei la titlu, putem obține totul dacă luptăm împreună pentru obiective. Poate părea ciudat când spun asta, dar mie îmi place atmosfera atunci când există ceva de pierdut, îmi place să joc sub presiune, dacă vrei să câştigi, trebuie să fii obișnuit să joci sub presiune, trebuie să laşi deoparte ce se întâmplă în viaţa personală sau în tribune şi să dai totul pe teren, asta le promit şi suporterilor, că voi face tot ce depinde de mine pentru a câştiga echipa” a declarat Ante Roguljic la sosirea în Bănie. Finanțatorul Mihai Rotaru anunțase, la început de săptămână, că Universitatea ar putea rezilia înțelegerea după trei luni dacă jucătorul croat nu dă randamentul scontat.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here