Șefii CE Oltenia, lăsați fără polițe de asigurare

937

O nouă licitație, un nou eșec pentru șefii Complexului Energetic Oltenia, care nu găsesc o firmă de asigurări dispusă să încheie polițe de răspundere profesională pentru membrii Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului.

Deși suma pusă la bătaie este de aproape 250 de mii de lei, firmele de asigurări nu se mai „bat” pe astfel de polițe. Asta după ce, în ultimii ani, tot mai mulți șefi ai CE Oltenia ajung să fie trași la răspundere în instanță pentru prejudicierea companiei.
Ultima licitație a fost anulată de companie pe 27 august. Motivul: „au fost depuse numai oferte inacceptabile sau neconforme”.

Trei proceduri, trei anulări
Trebuie spus că pentru achiziția acestor servicii de asigurare au mai fost organizate trei proceduri de atribuire. Două au fost prin procedură simplificată, cu termen limită de depunere oferte în data de 12 martie și, respectiv, 12 mai, dar care au fost anulate fiindcă nu s-au depus oferte.
Compania a mai încercat o negociere fără invitaţie prealabilă la o procedură concurenţială de ofertare, în data de 24 mai. Și de această dată, procedura s-a anulat, pentru că s-a depus o singură ofertă, care a fost declarată neconformă.
Vechea poliță de asigurare încheiată pentru șefii companiei a expirat la data de 2 noiembrie 2020.
Potrivit legii, în cazul producerii de prejudicii sau de daune, compania poate să obţină de la societatea de asigurare o despăgubire care să acopere imediat şi măcar parţial un eventual prejudiciu.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here