HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
În Duminica a 7-a după Rusalii; Ap. Romani 15, 1-7; Ev. Matei 9, 27-35 (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română este rânduită citirea Pericopei Evanghelice în care Sfântul Evanghelist Matei prezintă vindecări cu profunde înţelesuri deosebit de folositoare vieţii noastre duhovniceşti şi laice, mai ales că Mântuitorul Iisus Hristos Se comportă diferit în cele două tămăduiri succesive, El aşteaptând cu bunăvoinţă mărturisirea credinţei celor doi orbi, înainte de a-i vindeca, dar nu şi în cazul mutului demonizat, care a fost tămăduit de îndată ce a fost adus înaintea Domnului! Hotărât lucru, Pericopele Evanghelice care se citesc în Duminici şi de Sărbători, din faţa Sfântul Altar, sunt ca nişte picături de rouă şi ca nişte raze de lumină ce încălzesc inimile credincioşilor, ale tuturor celor care le ascultă cu credinţă şi cu dragoste Evanghelia Duminicii acesteia a 7-a după Rusalii! În suflet, ni se reveleaă şi aprinderea luminilor ochilor celor doi orbi şi mai ales, aprinderea luminilor sufletului lor, ca şi tămăduirea celui mut, ca o negrăită adeverire a faptului că Domnul Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, şi El Însuşi Dumnezeu Adevărat, a fost, este şi va fi până la sfârşitul veacurilor, singura realitate în care îşi găsesc mereu vindecarea şi alinarea durerile neamului omenesc cel împovărat de păcate! Pentru că Dumnezeu este acea Lumină veşnică peste toate întunecările veacurilor şi vrea vindecarea omului, ca el să vadă cu minunatul simţ al vederii sufleteşti, iar, cel vindecat, să se înalţe de la vederea celor pământeşti, la cele dumnezeieşti!
Pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El, strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!
Aşadar, în Duminica a 7-a după Rusalii, vom asculta citirea Sfintei Evanghelii de la Sf. Ev. Matei: «În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El, strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: ,,Credeţi că pot să fac Eu aceasta”? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: ,,După credinţa voastră, fie vouă”! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: ,,Vedeţi, nimeni să nu ştie”! Dar ei, ieşind, L-au vestit în tot ținutul acela. Și, plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi, fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau, zicând: Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetățile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor» (Mt.9,27-35).Prin urmare, cei doi orbi care stăteau şi cerşeau în apropiere de oraşul Ierihon, nu Îl puteau vedea pe Iisus Hristos, dar, auzeau zgomotul pe care îl producea mulţimea care venea după El, iar în inimile lor încolţea un grăunte de speranţă, pentru că alergând în urma Lui strigau din suflet şi Îl rugau: «Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-ne pe noi!», la care, putem adăuga cuvintele: Am auzit, Doamne, că ai făcut atâtea minuni, noi nu te vedem cu ochii trupeşti, dar îţi simţim puterea, bunătatea, mila şi iubirea dumnezeiască, de aceea te rugăm, ajută-ne, dă-ne lumina ochilor! Însă, Domnul Iisus Hristos, ca să se încredinţeze de statornicia credinţei orbilor, la început nu le-a răspuns nici un cuvânt, ci şi-a urmat calea spre casa unde avea obicei să-şi «plece capul», dar, orbii nu s-au descurajat, ci L-au urmat, intrând în casă. Domnul Iisus, văzând dorinţa lor, i-a întrebat: „Credeţi voi că eu pot să fac aceasta?”, adică, să-i facă sănătoşi! Deci, e bine să ne întrebăm: Oare, de ce Mântuitorul le-a pus această întrebare? Doar El este cunoscătorul inimilor şi al gândurilor noastre, însă, El i-a întrebat, ca să cunoască toţi credincioşii, dintotdeauna, că fără o credinţă vie şi adevărată, nu primim harul pe care îl dorim de la Bunul Dumnezeu! Aşadar, Domnul Iisus Hristos cere şi de la aceşti doi orbi, ca şi de la alţii, pe care i-a vindecat, ca şi de la noi toţi care Îl mărturisim, cere credinţă, ca în acest fel să arate puterea cea mai presus de fire a credinţei! Cei doi orbi, fără să zăbovească prea mult, au răspuns la întrebarea Mântuitorului: «Da, Doamne!», iar, atunci El S-a atins de ochii lor, zicându-le: „După credinţa voastră, fie vouă!” şi s-au deschis ochii lor” (Mat. 9, 29). Să fim înţeleşi pe deplin, o dată cu vederea ochilor trupeşti, pe care au câştigat-o, prin atingerea lui Iisus, ei au primit acum şi vederea lăuntrică a ochilor sufleteşti, cu toată atenţionarea Lui Iisus, de a nu face cunoscută minunea aceasta nimănui, astfel că bucuria şi fericirea vederii îi fac pe cei doi să răspândească numele lui Iisus în tot locul acela! Nicicând nu se poate ascunde lumina vindecării dumnzeieşti! Oare, cum ar putea să tacă acei care au primit în ei, o dată cu lumina materială şi lumina cunoaşterii şi premăririi Lui Dumnezeu? Dumnezeu vrea ca omul să vadă cu ochii credinţei, de aceea i-a dăruit acest minunat simţ al văzului, dar El vrea ca acelaşi om să se înalţe de la vederea celor pământeşti, la cunoaşterea şi înţelegerea celor cereşti, de la făptură la Creator!
,,După credinţa voastră, fie vouă”!
Evanghelia Duminicii a 7-a după Rusalii are o structură concentrată pe imaginea Mântuitorului ca Doctor al oamenilor și pe vindecările Sale, ca fiind semne ale Împărăției vestite pretutindeni: Cu ochii trupului şi ai sufletului, deci, Îl vedem pe Iisus Domnul întorcându-Se la Capernaum, urmat de cei doi orbi în casa Sa, unde-i vindecă pe seama credinței lor! Deci, o minune urmată imediat de tămăduirea unui mut demonizat, descrisă lapidar și sugestiv, ca să nu mai vorbim şi despre reacția diferită, de minunare a mulțimilor, și de indignare a fariseilor elitei religioase a lui Israel, pentru ca în final, să avem imaginea procesiunii vestitoare și tămăduitoare a Domnului! Cea mai mare parte din Evangheliile rostite în Duminicile de după Sărbătoarea Rusaliilor au în vedere tocmai dimensiunea tămăduitoare a lucrării mântuitoare a Domnului Iisus Hristos, accentuând continuarea acesteia în Biserica întemeiată la Cincizecime. Chiar acest caracter multiplu al vindecării de la Capernaum, a celor doi orbi și a unui surd, are un înţeles mai mult decât simbolic, decriptat de către exegeții patristici prin aceea că în esenţă, cei doi orbi sunt Israelul (celor două regate) vechi care suferă de orbire, iar mutul demonizat reprezintă neamurile păgâne a căror limbă e legată, pătimind în afazie duhovnicească și în incapacitatea de a dialoga cu Dumnezeu. Pericopa Evanghelică sintetizează şi faptul că Hristos, Doctorul umanității, provoacă prin dialog conlucrarea «pacienților» rătăciţi prin mulţime, iar, dintr-o astfel de mulțime de oameni se desprind, așadar, cei doi orbi care-L urmăresc cu nădejde pe Iisus și-I cer mila, numindu-L «Fiu al lui David», adică, Îi recunosc identitatea și calitatea de rege mesianic, moștenitor al tronului davidic pomenit de profeți. Cei doi orbi din Evanghelie, având numai orbire trupească, prin vindecare s-au izbăvit de toate durerile şi suferinţele păcatului, devenind mai curaţi şi mai sănătoşi ca oricare dintre noi, cei care ne mai considerăm sănătoşi în vremea pandemică, pentru că prea mult şi prea de multe ori, am stins lumina ochiului sufletesc pe care n-o mai simţim! Dar, numai prin credinţă pricepem noi, credincioşii sau mai puţin credincioşii, că lumea s-a făcut prin Cuvântul Lui şi prin Lumina «Schimbării la Faţă» a Domnului! Desigur, dialogul terapeutic dintre cei doi orbi și Doctorul ceresc a avut loc în casă, iar nu pe calea deschisă, vindecarea petrecându-se înlăuntru, iar nu în văzul mulțimii, din motive de discreție și de modestie. Iată, Iisus este Doctorul oculist al umanității, iar, atunci când omul este restaurat în calitatea sa esențială de văzător al Slavei Lui Dumnezeu, Biserica ne prezintă vindecarea orbului din naștere, pe când în cazul vindecării generale a lui Israel din orbirea păcatului și obturarea vederii de către vălul Legii, ne înfățișează miracolele celor doi orbi tămăduiți de Iisus Hristos în Ierihon (Matei 20, 29-34) și în Capernaum (Matei 9, 27-35). De altfel, tot doi erau și ucenicii cu fețele triste care se întorceau în ziua Învierii către Emaus, ai căror ochi erau ținuți ca să nu-L cunoască și care-L recunosc uimiți la frângerea pâinii. Atotputernicia binevoitoare și puterea credinței fac posibilă minunea deschiderii ochilor împietriți, care este descrisă atât de frumos de către Tudor Arghezi astfel: «Mergându-şi Domnul drumurile sfinte,/ Doi orbi ieşiră Domnului nainte./ Legaţi de braţ şi spânzuraţi în bâte,/ Păreau, iscaţi din depărtare,/ O plăsmuire cu-arătări urâte,/ Cu coarne, cu spinări şi opt picioare./ Născuţi în beznă ca-ntr-un mâl de apă,/ Ei au rămas încătuşaţi de-o groapă/ Şi s-au târât şi-au dibuit domol,/ Ca mărăcinii fără de tulpină/ Pe-o ne-ntreruptă margine de gol,/ Între lumină şi-ntre rădăcină./ – Mântuitorule! strigară cât putură,/ Trimite orbilor căutătură./ Spintecă gloata cu Cuvântul,/ Că ne strivesc bolnavii şi ne ceartă,/ Şi porunceşte a cădea pământul/ De pe lumina ochilor-ne moartă./ Iisus întinse mâna şi/ S-a luminat lumea de zi» (Tudor Arghezi, «Cei doi orbi», în vol. «Alte cuvinte potrivite»), pentru că din minunea acestor vindecări desluşim conexiunea dintre Atotputernicia binevoitoare a Lui Dumnezeu și puterea credinței care face posibil miracolul. Deși Iisus Domnul i-a atenţionat pe cei doi orbi vindecați, beneficiari ai minunii, să păstreze discreția și să nu-I aducă elogii în fața altora, semn al unui realism duhovnicesc și al unei smerenii depline, aceștia nu țin cont de «poruncă» și devin propovăduitori fervenți ai numelui Său în tot ținutul lor natal, ca o dovadă mai presus de închipuire, că Dumnezeu vrea vindecarea omului, ca el să vadă cu minunatul simţ al vederii sufleteşti, iar, cel vindecat, să se înalţe de la vederea celor pământeşti, la cele dumnezeieşti! În loc de concluzie, la încheierea Sfintei Liturghii, să rostim cu toţi această rugăciune smerită: «Doamne, Dumnezeul minunilor, Cel ce ai luminat ochii orbilor şi ai făcut să vadă marea Ta iubire de oameni; deschide şi ochii sufletelor noastre ca să putem vedea adevărul învăţăturilor Tale.
Cel ce ai deschis gura mutului şi ai alungat demonul din el, deschide şi gurile noastre, spre slava numelui Tău, ca şi noi să-ţi mulţumim, să-ţi cântăm şi să Te preaslăvim, să Te mărturisim înaintea oamenilor pe Tine, Stăpânul şi Împăratul nostru al creştinilor. Alungă demonii de la zidirea mâinilor Tale, Doamne, şi nu-i lăsa să ne facă să clevetim, să bârfim, să judecăm pe aproapele nostru. Pune, Doamne, pază gurii noastre şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor noastre, Amin»!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
