CSM Târgu Jiu a sunat adunarea la secția de handbal. Marți după-amiază a avut loc reunirea formației conduse de Liviu Andrieș. Valentina Toader, Mădălina Olariu, Andreea Olariu, Bianca Stanca, Bianca Ștefania Chiriță, Ana Maria Diaconescu, Alina Ciuchiatu, Ira Zinatullina, Gabriela Frunză, Irina Neacșu, Mihaela Obedeanu și Anna Ivanenko vor rămâne în continuare în orașul lui Brâncuși. La prima întâlnire cu staff-ul tehnic au venit alte patru sportive. Este vorba despre portărița Cristina Elena Popovici, de la CSM Deva, extrema stângă Mădălina Pal, de la Neptun Constanța, interul Iulia Andrei și pivotul Ioana Daniela Toader, de la Dacia Mioveni. Alte patru jucătoare sunt aproape de a semna contracte cu clubul nostru. ,,Începe un nou sezon şi vom vedea, în funcţie de sistemul competiţional, dacă vom reuşi să jucăm în faţa propriilor suporteri. Din punctul meu de vedere, am încercat să aducem jucătoare cu un plus de experiență, ca vârstă şi exprimare în joc. Sperăm să avem evoluţii mai bune. Ne vom exprima obiectivul după ce vom vedea seria în care vom fi repartizați. Ne dorim să ajungem cel puțin la performanța de anul trecut”, a declarat antrenorul Liviu Andrieș, care a ajuns la turneul final în sezonul precedent, alături de CSM Târgu Jiu. Andrieș va fi ajutat de antrenorul secund Andrei Enache și maseurul Petre Tocaru. Valentina Toader și Ira Zinatullina, două dintre fetele care au rămas la Târgu-Jiu, cred că echipa poate avea un parcurs similar. Deși nu o spun apăsat, ambele se gândesc la Liga Florilor.
,,Am avut o vacanță destul de lungă, dar sperăm să fie totul bine şi, cu o pregătire cât bună, să terminăm cât mai sus. Ne-am întors cu gândul să facem performanță, să ajungem la turneul final şi să creștem cât mai mult. Vrem în Liga Florilor, dar nu ne gândim momentan la asta, vrem să luăm totul pas cu pas. Fetele care au venit cu siguranță ne vor ajuta şi vom fi mai puternice. Personal, vreau să fiu sănătoasă şi să am performanțe cât mai mari cu echipa”, a declarat Valentina.
,,Va fi un campionat foarte puternic. Personal, îmi propun să cresc în valoare, să dobândesc o experiență şi mai mare şi, alături de coechipiere, să ajungem la turneul final. Nu pot să spun cu siguranță ce vom reuşi, pentru că în sport nu se știe niciodată, dar cred din tot sufletul că vom face o performanță bună. Sper să jucăm mai bine ca anul trecut şi la sfârșit vom vedea unde vom fi. Cred că o să fie mai bine că jucăm etape și vom avea susținerea publicului”, a adăugat Ira.
Turneu puternic la Târgu-Jiu
Conducătorul secției de handbal, Dan Ilieș, a anunțat că echipa va disputa mai multe meciuri de pregătire. Luna viitoare va avea loc în municipiu un turneu amical extrem de atractiv. ,,Ne-am atins obiectivele din această pauză de vară şi cred că am construit o echipă competitivă. Cred că suntem puțin peste lotul pe care l-am avut anul trecut. Am luat doi portari noi, ne-am întărit şi pe partea stângă, la nivel de inter şi extremă. Am încercat să dublăm posturile cu jucătoare de valoare. Pe centru, a venit o jucătoare, e posibil să mai vină încă una. Suntem în tratative şi cu o extremă dreaptă şi sper ca în decurs de câteva zile să rezolvăm toate problemele. Ne bucurăm că şi-a revenit şi Irina Neacşu, o jucătoare foarte importantă pentru noi, care ne-a lipsit mult la turneul final. O să jucăm şi câteva meciuri amicale, iar la finalul lunii august, o să organizăm un turneu cu echipe foarte bune: Corona Braşov, Universitatea Cluj şi CSM Oradea. Așteptăm şi publicul la sală, deocamdată se poate umple doar 50% din capacitate. Avem şi surprize pentru ei, pentru că s-a văzut lipsa suporterilor”, a declarat expertul secției. De la reunirea echipei nu au lipsit directorul clubului, Robert Bălăeț, și nici primarul municipiului, Marcel Romanescu. ,,Le-am felicitat pe fete pentru parcursul onorant de anul trecut şi le-am urat bun venit noilor jucătoare de la CSM. Le-am cunoscut acum şi sunt jucătoare de calitate, mizând pe experiența oamenilor care le-au adus la Târgu-Jiu. O spun deschis, CSM e cel mai frumos proiect pe care l-am demarat de când sunt primarul orașului Târgu-Jiu. Dacă jucătoare de Liga Florilor ajung la Târgu-Jiu, mă determină să cred că mesajul care s-a transmis de aici spre formațiile din țară este unul pozitiv”, a spus edilul. Robert Bălăeț crede că echipa are acum mai multe argumente pentru un sezon mai lung. De asemenea, fanii vor avea un aport important. ,,Obiectivul este câştigarea tuturor meciurilor şi o clasare mai bună ca anul trecut. Trebuie să evoluăm de la an la an şi 100% cred că vom fi mai buni. S-a muncit destul de mult, iar fetele care au rămas au deja doi ani de experienţă la această echipă. Cred că este momentul să demonstreze că sunt jucătoare de un anumit nivel şi vor mai sus. Am adus şi nişte fete cu experienţă, care au câteva promovări la activ şi ne dorim să îmbinăm aceste lucruri. Media de vârstă şi bugetul au rămas la fel, deci pornim cam de la aceleași cifre. Sper să jucăm cu suporteri, ne-au lipsit foarte mult şi este greu să-ţi ridici jocul cu tribunele goale”, a declarat directorul de la CSM. Handbalistele s-au antrenat, miercuri, pe Stadionul Municipal din Târgu-Jiu.
Cătălin Pasăre