Dian a făcut alba-neagra cu postul lui Banţa de vicepreşedinte la CJ Gorj

630

banta si dianDupă ce l-a făcut să renunţe la funcţia de inspector guvernamental, liderul PNL Gorj, Dian Popescu, l-a lăsat pe Victor Banţa fără funcţia promisă. În locul lui Banţa, fost director de campanie al PNL Gorj, Dian a promovat-o pe nepoata fostului inspector guvernamental, Mădălina Ciolocoi. Banţa s-a declarat dezamăgit după ce a fost lăsat, la propunerea lui Dian Popescu, fără funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, dar susţine că va rămâne, în continuare, în organizaţie deşi de două luni de zile nu are un loc de muncă.

În urmă cu două luni de zile, Dian Popescu, şeful PNL Gorj se lăuda cu faptul că a reuşit performanţa de a-l convinge pe Victor Banţa să se alăture echipei sale şi să renunţe la calitatea de înalt funcţionar public şi la serviciul acestuia de inspector guvernamental. În schimbul acestui lucru, Banţa primea promisiunea că Dian îl va promova în funcţia de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Gorj. Dian şi-a şi declarat public susţinerea pentru Banţa pe acest post, lăudându-i calităţile profesionale pe care le-a avut acesta în funcţia de prefect. Banţa, convins de bunele intenţii ale lui Dian, revine în partid unde este pus la muncă şi i se promite funcţia de vicepreşedinte şi calitatea de membru în Biroul Permanent Judeţean al PNL Gorj. Tot Banţa primeşte funcţia de director de campanie al PNL Gorj, dar se ocupă în mod deosebit de două localităţi, Scoarţa şi Bâlteni, unde pe 10 iunie ies primari tocmai candidaţii PNL.

Primele suspiciuni, după alegeri

Dacă până la alegeri nu se spune nimic legat de vreo răzgândire a lui Dian legat de Banţa, marţi, săptămâna trecută, şeful PNL Gorj face o declaraţie diferită spunând că PNL Gorj îşi va stabili vicepreşedintele Consiliului Judeţean prin votul Delegaţiei Permanente. Dian nu spune un cuvânt legat de susţinerea sa faţă de vreunul dintre cei cinci consilieri judeţeni ai PNL care ar putea să ocupe funcţia. Acest lucru stârneşte controverse dar se dă vina pe statut. Vineri la întrunirea BPJ a PNL Gorj lui Victor Banţa nu i se mai permite accesul deşi la început i s-a promis intrarea directă în BPJ, pe motivul activităţii ulterioare de prefect. Acum Banţa este refuzat la şedinţă, organism în care Dian Popescu face o singură propunere pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ Gorj, adică, Mădălina Ciolocoi, persoană care nu a fost deloc în cărţi pentru această funcţie.

Trei primari au votat împotrivă

Propunerea lui Dian ce a privit-o pe Ciolocoi nu a trecut cu majoritatea BPJ-ului. Primarul Vasile Moşoiu, de la Drăguţeşti, primarul Ilie Pietroi de la Aninoasa şi Dumitru Gâlceavă de la Turceni au votat împotrivă, doar unul fiind invitat la BPJ şi neavând calitatea de membru aici. Dian nu a explicat nimănui pe ce considerente a ales-o pe Ciolocoi, în locul lui Banţa, şi ce are de gând să facă cu fostul inspector guvernamental.

Banţa, dezamăgit!

La finalul şedinţei, Banţa care nu a bănuit decât foarte târziu că nu mai este preferat pe funcţie a declarat: “Eu sunt consternat şi nu văd motivul pentru care nu am fost propus pe funcţia care mi-a fost atribuită înainte de a-mi da demisia din cea de inspector guvernamental. Funcţie pentru care, ţin să menţionez că, am fost determinat să îmi dau demisia şi să vin alături de PNL, înainte de căderea Guvernului Ungureanu, respectiv pe 20 martie 2012. Am venit astfel cu drag alături de PNL şi rămân cu dragă inimă, în continuare, alături de partid şi de colegii mei” a declarat Victor Banţa. În ce priveşte motivele care l-au determinat pe Dian Popescu să nu îl mai propună pe funcţia de vice la judeţ Banţa declară următoarele: “ştiu dar nu pot să declar care sunt persoanele şi motivele pentru care vineri nu am fost propus pentru funcţia de vicepreşedinte la CJ Gorj dar Dumnezeu mi-e martor şi sunt cu conştiinţa curată pentru tot ce am făcut. Am răspuns în mod direct de Scoarţa şi de Bâlteni, localităţi pe care le-am câştigat. Mi-am făcut datoria şi de director de campanie al PNL Gorj, funcţie în care am fost numit de preşedintele organizaţiei, în faţa BPJ-ului. Respect valorile PNL-ului şi le voi apăra indiferent în ce poziţie mă voi afla”.

Consilier judeţean şi cam atât

În ce priveşte viitorul, Banţa a rămas doar cu funcţia de consilier judeţean pentru care va fi remunerat cu 700 de lei pe lună. Se vehiculează că i s-a mai propus şi funcţia de director la Secţia de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, pentru care Banţa nu are însă studiile necesare pentru a ocupa postul lui Dina.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here