Casa savantului Ion Popescu Voitești, consolidată și reabilitată. Cine a câștigat licitația!

1029

Casa reputatului geolog gorjean Ion Popescu Voitești, care a descoperit importante zăcăminte de sare și petrol, va fi în sfârșit reabilitată. Două firme din Târgu-Jiu au câștigat licitația pentru proiectarea, consolidarea și restaurarea casei memoriale din comuna Bălănești. Lucrările se ridică la peste o jumătate de milion de euro. Investiția se va finaliza în cel mult doi ani.

Consiliul Județean Gorj a alocat fonduri de la bugetul județului pentru consolidarea și restaurarea monumentului istoric. Casa Memorială „Ion Popescu Voitești” se află în satul Voiteștii din Vale, din comuna Bălănești, la câțiva kilometri distanță de municipiul Târgu-Jiu.
Societatea Cardum 7 SRL din Târgu-Jiu se ocupă de serviciile de proiectare, în vreme ce lucrările de consolidare vor fi efectuate de ORNIS PROD SRL. Această firmă s-a ocupat și de reabilitarea unor secții din cadrul spitalului județean.

„În doi ani, casa se dărâma”
Casa a fost ridicată în perioada 1938-1940, după planurile arhitectului Iulius Doppelreiter. Este compusă din două corpuri de clădire. Parterul a găzduit, până nu de mult, un dispensar medical și o farmacie, iar etajul adăpostește o frumoasă și interesantă colecție geologică.
Trecerea timpului și-a pus amprenta asupra imobilului în care a trăit savantul gorjean. Casa este plină de fisuri și igrasie, plouă prin acoperiș, iar pereții sunt scorojiți.
„M-am luptat pentru această investiție de când am ajuns la primărie, în 2012. Dacă nu se alocau bani pentru reabilitare, în maxim doi ani de zile, această casă se dărâma”, declara primarul Ovidiu Pungan.
Pe lângă lucrările de consolidare-restaurare, se va înlocui instalația electrică și se vor realiza instalațiile sanitare, de paratrăsnet și de împământare, precum și instalația de încălzire, aer condiționat și de ventilare.
Gardul va fi și el refăcut. Poarta de intrare este din lemn, cu specific gorjenesc, acoperită cu șiță de brad. Curtea este neamenajată, aici existând pomi fructiferi îmbătrâniți și un gard viu din arbuști.
„În cadrul obiectivului de investiție se va realiza amenajarea peisagistică a curții prin păstrarea unor plantații și realizarea altora, precum și realizarea unor spații de recreere și a unui loc de joacă pentru copii”, se arată în caietul de sarcini.

Monument istoric
Casa cu etaj din Bălănești este monument istoric. Ion Popescu Voiteşti şi-a consacrat întreaga viaţă cercetării structurii pământului românesc. A descoperit zăcăminte de sare şi petrol, a condus Institutul Geologic al României, a pus bazele Academiei de Ştiinţe şi a susţinut peste 140 de comunicări la congrese de geologie în ţară şi în străinătate.
„Marele savant nu s-a limitat la activitatea didactică şi de laborator, ci a fost permanent în teren, la cercetări, alături de studenţii săi. Mărturie stau fotografiile documentare, manuscrisele şi obiectele ce se află în casa memorială de la Bălăneşti, sat Voiteşti, unde s-a retras după ieşirea la pensie. De altfel, el a fost toată viaţa mândru de originea sa, dovadă faptul că şi-a adăugat numele satului de baştină la numele de familie”, se arată pe site-ul Muzeului Județean Gorj, instituția care are în patrimoniu acest imobil.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here