Executorul Gagiu, trimis în judecată

1189

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Craiova au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a executorului judecătoresc Nicolae Gagiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și spălare a banilor.

Potrivit DNA, în perioada 2015 – noiembrie 2020, Gagiu Nicolae, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în contextul desfășurării a trei proceduri de executare silită, ar fi cauzat un prejudiciu Complexului Energetic Oltenia în valoare de 1.485.325 lei concomitent cu obținerea pentru sine a unui folos necuvenit în același cuantum.

Concret, deși prin deciziile instanțelor s-a dispus în mod definitiv întoarcerea la debitor a sumelor executate silit de către executorul judecătoresc, acesta ar fi transferat și ulterior ar fi retras din contul de consemnare, în interes personal, suma totală menționată mai sus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here