Polițiști din cadrul Secției 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi de un bărbat de 57 de ani, din comuna Văgiuleşti, cu privire la faptul că ar fi fost agresat de un localnic, care l-ar fi lovit cu un corp dur în zona capului, în timp ce se întorcea acasă, din fondul forestier Murgileşti.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la faţa locului, a reieșit faptul că persoana vătămată prezintă o rană în zona capului, fiind solicitat sprijinul ambulanței pentru transportarea sa la spital și acordarea de îngrijiri medicale.
Presupusul agresor a fost identificat la domiciliu şi condus la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor şi stabilirea cu exactitate a situației de fapt, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violenţe.
Totodată, polițiștii din localitate au luat măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, față de agresor, acesta fiind introdus în arestul IPJ Gorj.
Astăzi, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.