Stoican, ,,sabotat”? Antrenorul a răbufnit după eşecul cu ,,U”

1253

Antrenorul Flavius Stoican a fost un car de nervi la finalul meciului pierdut cu Universitatea Cluj (1-2). Principalul Viitorului şi-a certat serios jucătorii în vestiar, atât la pauză, dar şi după meci. Însă, fotbaliştii nu au fost singurii luaţi în colimator. Tehnicianul a declarat că terenul a arătat execrabil, iar cei care ar fi trebuit să se ocupe de starea gazonului nu i-au pus în aplicare instrucţiunile. ,,Îmi doresc ca terenul de joc să arate bine, să fie drept, fiindcă suntem o echipă care jucăm fotbal, care pasăm, chiar și cu portarul, o echipă care e angrenată în jocul de posesie și atunci orice problemă pe care o avem din punct de vedere al terenului ne dezavantajează. Mulți vor spune că și adversarii au jucat pe același teren, dar ei au alt stil de joc, cu minge lungă și o recuperează pe a doua, ei mizează pe dueluri aeriene, iar noi pasăm continuu. Aveam nevoie de un teren tăvălugit, iar, înainte de joc, trebuia făcut acest lucru. Spre suprinderea mea, nu s-a făcut sau nu s-a vrut. Le-am spus jucătorilor la final că toți suntem reponsabili pentru acest eșec, dar și condițiile de joc trebuie să fie normale pentru fotbal, fiindcă noi jucăm fotbal, avem combiinațiile noastre și ne îngreunează dacă nu avem un teren bun. În prima repriză, portarul Rusu a lovit greșit mingea, fiindcă balonul sărea aiurea. Nu știu cine trebuia să se ocupe de teren. Poate cei de la stadion, dar avem oameni chiar din clubul nostru care trebuiau să facă asta. Nu vreau, încă o dată să dau vin pe teren, dar toți, înainte să plecăm de acasă, trebuie să știm ce avem de făcut. Eu îmi doresc ca echipa aceasta să joace în Liga 1. Dacă toată lumea de aici își dorește asta, vom reuși, dacă nu, va fi foarte greu. Pentru noi urmează în fiecare etapă câte o finală”, a spus antrenorul. Următorul meci al trupei gorjene se va disputa la Constanţa, împotriva Farului.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here