Ateliere de lectură pentru preșcolari

1559

„Citește-mi 100 de povești!”, un program național lansat, ieri, își propune să stimuleze lectura în rândul preșcolarilor. Copiii vor avea oportunitatea de a participa la ateliere de lectură și de a-și dezvolta atenția, vocabularul, imaginația și mai ales motivația pentru învățare.

Ieri, la sediul Ministerului Educației, a fost semnat protocolul de colaborare, în vederea stimulării lecturii în grădinițe și familie, între Ministerul Educației, Asociația OvidiuRo și Ministerul Culturii. În urma semnării acestui protocol, a fost lansat programul național „Citește-mi 100 de povești!”. Programul își propune să stimuleze lectura în rândul copiilor, atât în grădinițe, cât și în familie. Copiii vor avea oportunitatea de a participa la ateliere de lectură și de a-și dezvolta atenția, vocabularul, imaginația și mai ales motivația pentru învățare. Programul contribuie așadar, în mod direct, la dezvoltarea literației și a unor obiceiuri de lectură care favorizează procesul de învățare și de alfabetizare funcțională, în special pentru copiii din familiile defavorizate și izolate cultural. ,,Obiectivul nostru este ca, în următorii cinci ani, toate grădinițele publice din România să devină Grădinițe Bibliotecă, adevărate insule de lectură și cultură pentru copii. Pentru ca o grădiniță să primească acest statut, directorul acesteia va dezvolta și va implementa, alături de echipa sa de profesori de învățământ preșcolar, un plan anual de lectură dedicat copiilor, cu sesiuni săptămânale de lectură, cu invitați care să le citească celor mici. OvidiuRo va oferi cadrelor didactice sesiuni de formare centrate pe literație, punând accent pe modalitatea de a le citi copiilor, de a le capta atenția și de a le stimula curiozitatea. Grădinițele vor fi dotate cu un important fond de carte tipărită și în format digital, iar copiii vor primi cărți pentru acasă, pentru a încuraja lectura în familie. Parteneriatele în contextul „Citește-mi 100 de povești!” vin ca o continuare firească a proiectelor comune anterioare, dedicate facilitării accesului la educație timpurie de calitate al copiilor din medii defavorizate. Propunerea noastră este corelată cu viziunea dezvoltată în cadrul Proiectului „România Educată”, cu măsurile și acțiunile de reducere a părăsirii timpurii a școlii și a analfabetismului funcțional prevăzute în documentele strategice elaborate pentru domeniul educației, precum și cu Reperele Fundamentale în Învățarea și Dezvoltarea Timpurie a copilului. Astfel, programul OvidiuRo constituie o soluție concretă pentru dezvoltarea limbajului, comunicării și pasiunii pentru scriere și citire”, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul Ministerului Culturii.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here