,,N-am venit să stric legea, ci, s-o împlinesc”!
Suntem în Ajunul Noului An 2021, cu speranţe parcă renăscute şi mai ales cu încrederea că Atotputernicul Dumnezeu, cu Voia Sa Cea Milostivă şi Iubitoare de oameni, va face ca lumea să meargă mai departe şi să nu-şi piardă nicidecum cumpătul, mintea şi sufletul, ca şi întregul suport spiritual în faţa crizei pandemice, acestea fiind ca o arvună a împlinirii Marelui Plan al Tatălui Ceresc şi ca o chezăşuire a Fiului Său Preaiubit, mai ales ca o străluminare a Duhului Sfânt cel dătător de viaţă! Aşadar, mâine, răsfoind prima filă a noului calendar, conştientizăm cu mare profunzime că împlinindu-se cele opt zile de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, prin poruncă divină, Pruncul Cel Nou Născut ca Dumnezeu adevărat din Dumnezeu Adevărat, a binevoit a primi tăierea împrejur, pe de o parte, ca să împlinească legea, aşa cum ne spune în Sfânta Evanghelie: ,,N-am venit să stric legea, ci, s-o împlinesc”, iar în acest fel, Domnul Se supunea legii, ca pe cei vinovaţi şi robiţi de dânsa să-i facă liberi, precum zice Apostolul: «A trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care S-a născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere; iar pe de alta ca să se arate că a luat trup adevărat şi să astupe gurile eretice, care ziceau că Hristos n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nălucire S-ar fi născut», motiv pentru care: «S-a tăiat împrejur, ca să fie arătat omenirii; pentru că de nu S-ar fi îmbrăcat cu trupul nostru, apoi cum ar fi fost cu putinţă să se taie împrejur nălucirea, iar nu trupul?», pentru că, sfârşindu-se legea cea veche, care era după trup, a început cea nouă, duhovnicească. Precum omul cel vechi, trupesc, tăia împrejur pe omul cel simţit, în acelaşi fel, omul duhovnicesc este dator a-şi tăia împrejur patimile cele sufleteşti: iuţimea, mânia, zavistia, mândria, necurăţia şi alte păcate. Iar, a opta zi S-a tăiat împrejur, scriindu-ne nouă cu sângele Său viaţa cea viitoare, care de învăţători se socoteşte a fi a opta zi rânduită în chipul Botezului şi al curăţirii păcatului strămoşesc! Deci, a voit ca să primească tăiere împrejur, începând înainte de a pătimi pentru noi, şi gustând acel pahar, pe care voia să-l bea până în sfârşit, grăind pe Cruce: ,,Săvârşitu-s-a şi se vor vărsa picături de sânge dintr-o parte a trupului, până ce din tot trupul va curge sângele pâraie; în pruncie începe a răbda şi la pătimire se deprindea; ca, atunci când va fi bărbat desăvârşit cu vârsta, să rabde cu înlesnire patimile cele mai cumplite: pentru că din tinereţe se cuvine omului a se deprinde la nevoinţele cele bărbăteşti. Viaţa omenească este plină de osteneli, fiindcă o zi, având naşterea dimineaţa, iar seara sfârşitul; că de dimineaţă, adică, din scutece, Omul – Dumnezeu Hristos iese la lucrul Său prin osteneli, fiind în osteneli din tinereţe şi spre lucrarea Sa până în seara aceea când soarele s-a întunecat şi s-a făcut întuneric pe tot pământul până la al nouălea ceas; căci grăieşte către iudei: Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu lucrez”, căci, aşa se scrie numele lui Iisus, cu roşeala sângelui, cu durerile şi chinurile celor ce până la sânge suferă, nevoindu-se împotriva păcatului. Deci, te sărutăm, cu dragoste, o, preadulce nume al Lui Iisus, ne închinăm cu osârdie preasfântului Tău nume, preadulce şi întru tot îndurate Iisuse, lăudăm numele Tău cel preamare, Mântuitorule Iisuse, umilindu-ne faţă de sângele cel vărsat în tăierea împrejur! Pruncule cel fără de răutate şi Doamne cel desăvârşit, ne rugăm bunătăţii Tale celei mari, pentru preasfânt numele Tău, pentru preascump sângele Tău ce s-a vărsat, şi pentru Maica Ta cea fără de prihană, care fără stricăciune Te-a născut, să reverşi asupra noastră mila Ta cea bogată, să îndulceşti inimile noastre prin Tine Însuţi Iisuse, să aperi şi să ne îngrădeşti de pretutindeni cu numele Tău, ca să-L cântăm în vecii vecilor, Amin!
„Să nu vă mâhniţi, fraţii mei creştini, de banii voştri, ci numai de viaţa voastră să vă îngrijiţi”!
Tot în prima zi a Noului An, îl sărbătorim pe cel între ierarhi preaales, între dascăli preaînţelept şi între toţi sfinţii preamult plăcut Lui Dumnezeu, Sfântul părintele nostru Vasile cel Mare, cel care a avut ca patrie Pontul, ce este în Capadocia, şi s-a născut din părinţi binecredincioşi, smeriţi şi de Dumnezeu cinstitori. După ce din destul a fost deprins de tatăl său în folositoare învăţături, încât dorea ca de nimic din cele bune să nu se lipsească, şi, pornit fiind prin iubirea de osteneală a albinei, care din tot felul de flori îşi adună cele trebuincioase, ca să nu rămână mai prejos, s-a dus la cetatea Cezareei Capadociei, ca să se deprindă şi cu învăţăturile ce se dădeau acolo, iar, mai apoi s-a dus la Bizanţ, care era cetatea cea mai mare din tot Răsăritul, pentru că era împodobită cu cei mai desăvârşiţi dintre retori şi filosofi, de la care a adunat, prin ascuţimea minţii sale, cele mai înalte dintre învăţături şi cu ele şi-a împodobit sufletul său plin de nobleţe! De acolo, fiind nesăţios de învăţătură şi de temelia cuvintelor bune, a mers la Atena, unde l-a aflat pe Sfântul Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu, sârguindu-se la învăţături, precum şi pe Iulian Apostatul, care mai pe urmă a fost împărat (361-363), vrăjmaş şi chinuitor al creştinilor, pe Libaniu, sofistul, şi pe mulţi alţii. Sf. Ier. Vasile cel Mare, fiind botezat, a ieşit din apă, şi s-a îmbrăcat în haina Învierii lui Hristos, rugându-se, iar, nu după multă vreme, s-a dus în Antiohia, unde Meletie arhiepiscopul a hirotonit pe Vasile diacon şi acolo a tâlcuit Pildele lui Solomon. Sfântul îi învăţa în fiecare zi pe oameni despre milostenie, îi sfătuia, îi ruga, le scria, le aducea aminte de iubirea de străini a lui Avraam, de primirea de străini a lui Lot, de istoria lui Iosif cel preafrumos! Prin cuvintele sale pilduitoare, prin activităţile sale filantropice, Sf. Ier. Vasile cel Mare le spunea oamenilor: „Să nu vă mâhniţi, fraţii mei creştini, de banii voştri, ci numai de viaţa voastră să vă îngrijiţi”! Marele Sfânt Vasile a păstorit Biserica lui Dumnezeu 8 ani, 6 luni şi 16 zile; deci a vieţuit toţi anii de la naşterea sa patruzeci şi cinci (333-378). În ziua înălţării sale la ceruri, adunându-se mulţi arhierei, au cântat psalmii cei deasupra gropii şi au îngropat cinstitele moaşte ale marelui plăcut al lui Dumnezeu, Vasile, în biserica Sfântului Mucenic Eupsihie. Înştiinţându-se de aceasta Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu, fiind pe atunci episcop al cetăţii Sasima, a scris cuvântul de îngropare, şi venind după câteva zile, l-a citit deasupra mormântului cu multe lacrimi, lăudând pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia I se cuvine Slavă în veci, Amin! Spre Slava PreaBunului Dumnezeu şi spre binele tuturor oamenilor, LA MULŢI ANI!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
