Romanescu cere întoarcerea la normalitate!

1187

Copiii ar trebui să se întoarcă la școală. Mă „refer aici la elevii târgujieni pentru că la noi numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus este mic. Am investit foarte mult în toate unitățile de învățământ și cred că putem lua măsurile necesare menținerii unui risc scăzut de infectare. De asemenea, consider că și evenimentele organizate în mod controlat în spații deschise ar putea fi permise. Avem un stadion încăpător care ne-ar permite astfel de evenimente. Anul acesta am organizat acolo ceremonia de absolvire pentru toate școlile din municipiu. Nu au fost probleme, am luat toate măsurile de siguranță necesare și am dovedit că se poate! Cred că, până la urmă, ar trebui ca aceste decizii sa revină administratiilor publice locale, în funcție de situația din fiecare localitate.
Criza generată de coronavirus ne-a afectat pe toți și de aceea trebuie să începem să luăm măsuri care să ajute la redresarea economiei. Noi am dat dovadă de responsabilitate la nivelul municipiului Târgu Jiu și chiar la nivelul întregului județ. De ce trebuie să luăm aceleași măsuri ca în județele cu probleme? Consider că am dovedit deja că putem gestiona responsabil situația la nivel local. Copiii trebuie să se întoarcă la școală, iar din punct de vedere economic trebuie să ne revenim. Foarte multe firme au de suferit, foarte mulți angajați au fost afectați. E timpul să le salvăm locurile de muncă”, este reacția publică a primarului municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here