Senatorul Toni Greblă a avut o pledoarie la Curtea Constituţională prin care a reuşit să-i convingă pe membrii acestui organism de faptul că asumarea răspunderii Guvernului pe legea educaţiei încalcă prevederile Constituţiei.
În calitate de şef al comisiei juridice din Senat, parlamentarul gorjean a explicat de ce nu poate să îşi asume Guvernul răspunderea pe legea cu pricina, argumentele sale ducând la obţinerea răspunsului dorit din partea Curţii. Acesta a precizat că o lege pe aceiaşi temă era în discuţie în Senat şi, ca urmare, Guvernul ar trebui să aştepte votarea acesteia. „În pledoaria sa, Toni Greblă a ținut să sublinieze faptul că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege nu poate fi făcută oricând, oricum şi în orice condiţii, deoarece această modalitate de legiferare reprezintă, într-o ordine firească a mecanismelor statului de drept, o excepţie. Declarând neconstituțională procedura aleasă de Guvern rămâne ca acum Senatul să continue dezbaterea legii învățământului, senatorii fiind convinși că până la 1 decembrie aceasta va fi aprobată aproape prin consens”, se arată într-un comunicat de presă al parlamentarului gorjean.
Gelu Ionescu