Peste 3000 de școli din țară, în scenariul roșu

877

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că astăzi, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv ISMB), la nivel național se înregistrează următoarea situație:
– 9.748 de unități de învățământ figurează în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
– 4.894 de unități de învățământ figurează în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
– 3.014 unități de învățământ figurează în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.
Menționăm că dintre cele 3.014 școli aflate în această situație, 382 sunt în Scenariul 3 ca urmare a cazurilor de COVID-19 înregistrate, în timp ce 2.632 de unități de învățământ apar din cauza ratei de incidență a cazurilor din localitățile în care acestea funcționează ori a infrastructurii școlare supuse unor lucrări de reabilitare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here