Boicot ori parteneriat?! – PRM joacă majoritatea în Consiliul Judeţean

514

prefecturaPeremiştii vor fi sarea şi piperul şedinţei de Consiliu Judeţean (CJ) Gorj ce va avea loc după data de 20 ianuarie în Sala Maură a Palatului Administrativ din Târgu-Jiu.

Asta deoarece, în şedinţa acestui for din această lună, se va decide dacă majoritatea în Consiliul Judeţean va fi sau nu schimbată dar şi persoana care va lua locul vicelui Cornel Popescu, dornic să se pensioneze. Peremiştii i-au însă în calcul ca să boicoteze această şedinţă, prin neprezentare ori prin abţinerea de la vot. Un astfel de lucru ar duce la victoria PSD-ului în lupta pentru supremaţia în CJ Gorj.

Peremiştii gorjeni sunt deschişi la negocieri şi dicuţii privind schimbarea majorităţii în Consiliul Judeţean Gorj atât cu pedeliştii, cât şi cu liberalii dar şi cu pesediştii. Şeful PRM Gorj, Ion Fugaru, susţinea ieri că nu a stabilit însă deocamdată care sunt pretenţiile membrilor organizaţiei pe care o conduce pentru a face vreun parteneriat, dar menţionează că votul ce va fi dat de cei doi consilieri judeţeni PRM în şedinţa lunară de Consiliu Judeţean, va avea la bază hotărârea conducerii formaţiunii politice gorjene. Fugaru spune, de asemenea, că ar putea lua în calcul şi posibilitatea ca Ion Răducu şi Dumitru Dascălu să absenteze sau să se abţină de la votul important care va decide schimbarea sau nu a majorităţii în Consiliul Judeţean Gorj. ,,Formarea privind o nouă majoritate în Consiliul Judeţean nu am discutat-o ca o negociere. Cu PSD-ul nu am avut nici un fel de discuţie cu privire la o eventuală majoritate în Consiliul Judeţean. Cu PD-L-ul a fost o simplă discuţie în care ne-au întrebat dacă vom fi de acord să îi ajutăm să facă majoritate în Consiliu Judeţean, la care răspunsul meu a fost că să îşi rezolve ei mai întâi problema cu PNL-ul, că au acea alianţă cu PSD-ul, după care vom analiza oferta şi invitaţia lor în cadrul Biroului Permanent Judeţean. Abia apoi se va forma o echipă formată din două, trei persoane care să fie prezentă la negocieri în vederea realizării unei noi majorităţi”, a declarat Fugaru.
Deschişi la parteneriate
În privinţa realizării unui potenţial parteneriat cu PD-L şi PNL, Fugaru nu a oferit un răspuns exact care să lămurească dacă peremiştii ar schimba majoritatea în Consiliul Judeţean. ,,Întâi să facă scris PD-L şi PNL iar apoi să ne cheme pe noi, dacă ne cheamă, pentru că ar putea ca nici ei să nu aibă nevoie de noi cum nu are nici PSD-ul. Să nu uităm că şi în tabăra PSD sunt oameni care au trădat şi în 2004, s-au dus la mănăstire şi au jurat şi aşa mai departe”, a menţionat Ion Fugaru care spune că nu poate să menţioneze că ar fi de acord cu parteneriatul PD-L-PNL atâta timp cât acesta nu ar exista. Acest protocol între cele două partide a fost semnat însă în urmă cu peste o săptămână, a susţinut recent liberalul Dian Popescu, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Târgu-Jiu.
Negocierile cu PSD, inexistente
Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a fost mandatat, săptămâna trecută, de colegii lui, consilieri în acest for de conducere, să poarte negocieri cu partidele politice în vederea menţinerii majorităţii actuale în CJ. Se pare, însă, că Ion Călinoiu a preferat să discute pe unde a apucat cu peremiştii, primii aflaţi pe lista negocierilor stabilite de pesedişti. Şeful PRM critică astfel faptul că Ion Călinoiu l-a abordat pentru aceste negocieri într-un cadru neadecvat, adică la inaugurarea unei investiţii pentru locuitorii din Floreşti. ,,Călinoiu consideră că este la PRM aceeaşi conducere ca în 2004. Dânsul voia să avem discuţii la inaugurarea investiţiei de la Floreşti, fără un cadru oficial. Şi i-am spus, de faţă cu toţi că nu este cadrul potrivit şi i-am cerut să ne facă o invitaţie oficială pentru a discuta”, a spus Ion Fugaru.
Fără trădători
Fugaru nu spune exact însă dacă pretinde postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj aşa cum au vehiculat consilierii judeţeni de la celelalte partide politice, însă aşteaptă oferte de la partidele care vor să îşi adjudece majoritatea în Consiliul Judeţean Gorj. ,,Pe noi ne încântă o înţelegere care să fie benefică pentru gorjeni şi nu ascund nici un fel de chestii”, susţine Fugaru. În ce priveşte consilierii judeţeni, Fugaru spune că este convins că nu are trădători printre cei cei care vor vota pentru schimbarea sau nu a majorităţii în acest for important. Consilierul judeţean al PRM Gorj, Dumitru Dascălu, susţine că s-ar simţi jignit dacă cineva l-ar bănui de trădare deoarece el va vota în funcţie de voinţa stabilită de conducerea partidului. Ion Răducu, colegul său de Consiliu Judeţean, nu a fost prezent la prima conferinţă de presă a PRM Gorj din acest an. Fugaru garantează însă că şi Răducu, bănuit de altfel că va ,,fraterniza” cu PD-L-ul, va vota la fel ca şi Dascălu.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here