Deputatul Morega face opinie diferită de cea a PNL

631
dan-ilie-moregaParlamentarul Dan Ilie Morega continuă să susţină că poate să facă opinie diferită faţă de cea împărtăşită de partidul din care face parte. Morega este, de altfel, încurajat să facă, în continuare, altceva decât stabileşte conducerea partidului, deoarece, susţine că nu s-a luat nicio măsură împotriva sa, la nivel central. ,,Nu s-a luat în discuţie în niciun fel problema Morega Dan.

Opinia fiecărui membru al PNL este una neîngrădită şi cred că am dreptul la opinie. Deputaţii şi senatorii sunt persoane publice în interesul poporului deci, nu în interesul partidului. Eu sunt în interesul electoratului din Gorj şi a electoratului din colegiul meu. Din acest punct de vedere îmi voi desfăşura activitatea astfel încât aceste proiecte de legi pe care le am de trecut să treacă. Sub acest aspect, este o zicală <<câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia>>”, a declarat Morega. Liderul PNL Gorj nu ştie însă că preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat recent că cei care încalcă deciziile luate la nivel central vor fi excluşi din partid. În ciuda acestui lucru, Morega susţine că este în continuare apropiat de conducerea centrală a formaţiunii politice care l-au invitat, în acest sens, şi la o întrunire de mare importanţă în formaţiunea politică. ,,Relaţia mea cu Crin Antonescu este una aşa cum a fost şi la început, o relaţie foarte bună, şi cu Antonescu şi cu Ludovic Orban şi cu Radu Stroe. Spre <<îngrijorarea>> unora sunt invitat, printre puţinii pe care i-a chemat conducerea centrală, în această seară (n.r ieri), la orele 18.00, la o întâlnire pentru a discuta problemele vitale pentru judeţe şi chiar pentru partid”, a menţionat mândru Morega. Liderul PNL Gorj a făcut public că va vota Guvernul Boc IV, demonstrând astfel că se gândeşte serios să facă şi o colaborare de acest gen şi la nivel judeţean.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here