Stoican vrea primul succes cu Viitorul

1172

Viitorul Târgu Jiu și CSM Slatina se vor întâlni în ultimul joc al rundei, astăzi, de la ora 17.00. Formația lui Flavius Stoican vine după o înfrângere în prima etapă, în care a evoluat tot acasă, împotriva Rapidului (1-3). Antrenorul gorjenilor încearcă să ia părțile bune din meciul cu giuleștenii pentru că nu a avut mult timp la dispoziție să așeze lucrurile la noua sa echipă. ,,Toate meciurile sunt grele, dar, ținând cont că avem nevoie de puncte, tratăm fiecare partidă ca pe o finală. Timpul nu este aliatul nostru, abia ne-am cunoscut și mai trebuie să treacă o perioadă ca să punem lucrurile la punct. Avem nevoie de multă muncă. Ceea ce este important este că am avut momente bune și în meciul cu Rapid, chiar dacă am pierdut. Este o dezamăgire că am primit un gol pe fondul nostru de dominare, când atacam și am avut ocazii. Aș vrea la meciul cu Slatina, să continuăm momentele bune, să fie cât mai multe și, de ce nu, să ne creăm ocazii și să jucăm un fotbal plăcut”, a spus Stoican. Tehnicianul a mai declarat că primele meciuri din noul sezon au demonstrat că nu există echipe mari și echipe mici.,,Am văzut, după prima etapă, că nu există favorite și în Liga a doua se poate întâmpla orice. De exemplu, Slobozia a bătut pe Turris, Rapidul s-a chinuit cu Pandurii, deci cine greșește mai puțin va câștiga. Au fost meciuri grele, pe muchie de cuțit, scoruri strânse, așa că toate meciurile sunt dificile și nu există o favorită la niciun meci”.Stoican mai așteaptă transferuri la echipă, dar și-a avertizat jucătorii care sunt sub contract să nu se relaxeze. ,,Mai așteptăm transferuri, sunt atent la fiecare jucător în parte, inclusiv la cei pe care îi antrenez. Până la urmă, fotbalul este o selecție, viața este o selecție și nu trebuie să ne culcăm pe o ureche că avem contract. Vreau să-i văd că o să crească de la zi la zi, că sunt atenți la antrenamente, pentru că numai în felul acesta putem să facem lucrurile să funcționeze”, a precizat antrenorul.Și Slatina a fost învinsă în prima rundă. Oltenii au pierdut confruntarea cu Dunărea Călărași, de acasă, scor 0-1.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here