Modele intelectuale, morale şi educaţionale din presa vremii

1444

„Gorjeanul” nr.2 din 12 mai 1938, în pagina nr. 1, ne aduce un articol: „Alt învăţător”, sub semnătura lui Sabin Popescu – Lupu, pe care-l redau în întregime:
……………………………………………………………………………………………….
În vremurile grele, oamenii ajunşi la strâmtoare, evocau figurile marilor înaintaşi. Şi unora dintre ei, li se uşura povara vieţii. Astăzi vom scrie câteva cuvinte despre învăţătorul Alexandru Ştefulescu. Nu că marele dascăl ar avea nevoie de aceste rânduri. Cei care avem nevoie să ni-l împrospătăm în memorie, prin faptele sale, suntem noi, învăţătorii.
Alexandru Ştefulescu a fost un dascăl pentru copiii mici de şcoală primară, aşa cum astăzi Gorjul are aproape 1000 de învăţători.
Alexandru Ştefulescu a fost un cercetător al trecutului pe aceste meleaguri. A învăţat în acest scop, să descifreze monumente vechi, scrieri pe pergamente uitate…
Astăzi noi descifrăm afişe electorale. În vacanţele de odihnă Alexandru Ştefulescu a colindat Gorjul dintr-o parte în alta, dezgropând istoria unui colţ de neam.
Astăzi, noi alergăm în propaganda electorală.
Alexandru Ştefulescu a studiat limbi străine, spre a putea citi şi face o corelaţie între istoria noastră şi a altor popoare. A deprins până şi din îndepărtata limbă sanscrită, necesară cunoaşterii acelei vechi culturi răsăritene.
Astăzi noi deprindem lozincile electorale!
Alexandru Ştefulescu din salariul său de dascăl – modest ca şi în zilele de astăzi – a tipărit numeroase volume bogate, ştiinţific ilustrate, pe hârtie de lux.
Şi-a rupt din tot ceea ce este considerat petreceri, bucurii, ca să ne lase opere atât de valoroase, privind viaţa şi istoria Gorjului.
Astăzi, noi facem sacrificii pentru tipărirea cărţilor de membri în diferite partide politice, în care ne-am împărţit! Şi, foarte firesc: doar politica nu o s-o facă numai cârciumarii?
Bietul Alexandru Ştefulescu!
De s-ar trezi din morţi, ne-ar întreba:
„Dar şcoala, cine s-o facă oare?”
Ei asta-i! Parcă toată lumea învăţătorească poate fi Alexandru Ştefulescu…
Alte vremi, alţi învăţători. Astfel, ce-ar mai însemna progresul?”
S-au scurs peste 75 de ani de la publicarea acestui articol de către regretatul învăţător şi scriitor Sabin Popescu – Lupu despre marele dascăl şi istoric Alexandru Ştefulescu. Ce articol! Ce model moral şi intelectual oferit? Acest articol este valabil şi astăzi… Ca învăţător şi profesor de istorie, sunt profund mâhnit, că unii dintre cei mai slabi elevi ai mei au ajuns profesori, mai ales după 1989, de istorie, biologie, limba şi literatura română etc. Subliniez faptul că unii dintre cei mai slab pregătiţi din punct de vedere intelectual! Zilele acestea am aflat ca un astfel de „zevzec” o să susţină doctoratul chiar în istorie!… Bat palma că un astfel de doctor în istorie al zilelor noastre, nu a auzit de cine au fost Alexandru Ştefulescu şi Sabin Popescu – Lupu, în cultură!
Prof. Istorie – filozofie Voicu T. Teodor, Șc. Gimnazială nr.1 Albeni, jud.Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here