Zeci de profesori din Gorj au contestat notele obținute la Titularizare

1219

Nemulțumite de notele obținute la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, zeci de cadre didactice din Gorj au depus contestații. Acestea vor trebui acum să aștepte până pe 11 august pentru a afla dacă, în urma reevaluării lucrărilor, vor primi sau nu o notă mai mare.

Candidații care au dorit să conteste notele obținute la proba scrisă din cadrul concursului de titularizare au putut face acest lucru marți, 4 august, după afișarea primelor rezultate, până la ora 21.00, și ieri, până la ora 12.00, atât direct la sediul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, cât și prin mijloace electronice. Cele mai multe contestații au fost depuse de profesorii de Educație fizică și sport și de educatori. ,,La nivelul județului Gorj au fost depuse 55 de contestații după afișarea rezultatelor la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2020. S-a înregistrat câte o contestație la disciplinele Geografie, Electrotehnică, Cultură civică și educație socială, Filosofie și Logică, Protecția mediului, Religie, Consiliere psihopedagogică, Psihopedagogie specială și Matematică; au mai fost depuse nouă contestații la Educație fizică și sport, două la Mecanică, opt la educatori, cinci la învățători, cinci la Limba și literatura engleză, două la Limba și literatura franceză, cinci la Educație muzicală, patru la Limba și literatura română, două la Fizică și patru la Informatică”, a declarat insp. școlar Dana Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Reamintim că, la nivelul județului nostru, din 354 de lucrări au fost evaluate 353, una fiind anulată. 206 lucrări au fost evaluate cu note peste 7, reprezentând un procent de 58,36 %, iar un număr de 90 de candidați au fost notați între 5 și 7, reprezentând 25,49 %. Lucrările a 57 de candidați au fost evaluate cu note sub 5, aceștia rămânând fără dreptul de a mai preda ca profesori suplinitori în anul școlar 2020-2021 (16,16%). Șase candidați au reușit să obțină nota 10. Cele șase note de 10 s-au înregistrat la disciplinele Arte vizuale (Educație plastică/Educație vizuală) – 1, Religie ortodoxă – 2 și Limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii – 3. La nivel național, înainte de contestații, rata notelor peste 7 obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 58,66%, superioară rezultatelor consemnate în ultimii trei ani: 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017. 239 de candidați au obținut nota 10, iar 14.269 de candidați au obținut note între 7 și 9,99. În centrele de evaluare au fost notate 24.732 de lucrări, întrucât: 2.145 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 32 de candidați au fost eliminați, iar lucrările a 93 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2020-2021.

Rezultatele finale, afișate pe 11 august
Potrivit calendarului concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, stabilit de Ministerul Educației și Cercetării, rezultatele finale ale probei scrise vor fi afișate în cursul zilei de 11 august, atât la sediul inspectoratului școlar, cât și pe site-ul titularizare.edu.ro. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5. Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratul școlar în intervalul 12 – 14 august. La nivelul județului Gorj, anul acesta au fost scoase la concurs 11 posturi titularizabile, dintre care cinci la Liceul de Arte ,,Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu (Arhitectură – 1, Corepetiție – 2, Muzică de cameră – 1, Muzică instrumentală – 1), două la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj (profesor în centre și cabinete de asistență psihopedagogică – 2), două la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-Jiu (activități de pre-profesionalizare – 1, profesor-educator – 1), unul la Școala Gimnazială ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu (învățător) și unul la Clubul Școlar Sportiv Târgu-Jiu (Educație fizică și sport: pregătire sportivă de specialitate). De asemenea, au mai fost scoase la concurs 60 de posturi pe perioadă determinată și 168 de posturi incomplete.
Roxana LUPU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here