Elevă a Școlii Populare de Artă, premiată la două festivaluri

1182

O elevă a Școlii Populare de Artă din Târgu-Jiu și-a adăugat în palmares două premii importante la secțiunea de muzică populară a două festivaluri din țară, unul organizat în Neamț, iar celălalt în Timișoara.

Sereena Tudorescu este elevă în anul II la secția externă Bălești a Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu. Luna trecută, aceasta a participat la Festivalului Internațional ,,Copilăria – Un poem” și Festivalul Național de Interpretare ,,Superstar”, reușind să se evidențieze la ambele competiții. ”Sereena Tudorescu, cursantă a Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, anul II, secția externă Bălești, coordonator doamna Elena Popescu Lăzăroiu, și-a mai adăugat în palmares două premii importante: Premiul I, în cadrul celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional ,,Copilăria – Un poem”, Vânători – Neamț, și Premiul II, în cadrul primei ediții a Festivalului Național de Interpretare ,,Superstar”, Timișoara. Felicitări, Sereena! Felicitările noastre merg și către doamna Elena Popescu Lăzăroiu și îi mulțumim pentru grija și atenția cu care se preocupă pentru dezvoltarea tinerelor talente”, au anunțat reprezentanții Școlii Populare Târgu-Jiu.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here