Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare, la final

969

Prima etapă de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020 – 2021 s-a încheiat, ieri. Cea de-a doua etapă începe, astăzi, și este destinată copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți, din diferite motive.

Prima etapă de repartizare în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la sfârșitul acestui an s-a desfășurat în perioada 8 – 20 iulie, iar distribuirea copiilor s-a făcut pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, folosind aplicația informatică și în baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripții școlare. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Gorj, în această primă etapă, în școlile din județul nostru au fost înscriși 1647 de candidați. Cea de-a doua etapă de începe oficial, astăzi, când, conform calendarului de înscriere în clasa pregătitoare, va fi afișată, la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar. Perioada 22 – 28 iulie este rezervată pentru depunerea/transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă, respectiv validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor. Cererile de înscriere vor fi procesate la nivelul unităților de învățământ în perioada 29 – 30 iulie, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile, iar listele finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare vor fi afișate în ultima zi a lunii. Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/tutorilor legali instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ, precum și soluționarea de către inspectoratul școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului, se va face în perioada 1 – 4 septembrie 2020.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here