La împlinirea celor 516 ani de la înălţarea la ceruri a Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, graţie mesajului pe care l-am primit de la Excelenţa sa Bogdan Cuza, strănepotul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, vă prezentăm, astăzi, «Testamentul Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt», ca un document inegalabil care înfruntă veacurile şi care conturează portretul celui care a fost apreciat ca fiind «Atletul Lui Hristos», de către Papa Sixt al VI-lea, într-o scrisoare redactată chiar în perioada războaielor lui Ştefan cel Mare cu turcii. De altfel, ultimii ani de domnie ai lui Ștefan cel Mare au fost cei mai zbuciumați. Deși se aburca tot mai greu pe cal, deși mânuia sabia cu ceva mai puțină îndemânare ca-n anii cei tineri, viteazul voievod al Moldovei n-a știut ce-i odihna, până-n ultimele zile ale vieții sale. Rana de la picior, pe care o căpătase sub zidurile Chiliei, în 1462, începu să-l chinuiască. Dar, cel mai mult îl durea o altă rană, cea din suflet – Chilia și Cetatea Albă care se aflau sub jug străin. Visa ca să le mai vadă adăugate Moldovei, ca să poată muri împăcat. Mândria lui Ștefan cel Mare erau cetățile țării, pe care le-a întărit sau au fost ridicate la îndemnul lui. Bătrânul domnitor voia ca tronul țării să rămână pe mâini sigure. În țară era pace, dar, Ștefan simțea că pacea e, ca întotdeauna, relativă. Țările vecine, dar și unii dintre boierii țării așteptau să închidă ochii voievodul, ca să-si dicteze condițiile, să pună un domn pe care l-ar putea manevra și înclina să le facă toate hatârurile.
,,Căci o ţară, atâta timp cât îşi va avea hotarele ştirbite, va sângera mereu”!
Când a simțit că puterile îl părăsesc de tot, Ștefan a chemat «Ţara» la ultimul lui sfat şi le-a spus: ,,Boieri dumneavoastră, v-am chemat să mă mărturisesc înainte de moarte, să mă spovedesc Ţării! Rog să mă iertați că am fost prea bun cu voi și prea crunt.
Am moștenit o țară de țărani și vă las o țară de oșteni. În Moldova, toată populația care știa să țină în mâini numai coarnele plugului, știe azi să țină în mână și sabia.
Turcul ne-a dorit Moldova un pașalâc al Imperiului Otoman. Leșii (Polonezii) – un voievodat al Țării Leșești. Ungurii – un teritoriu al Țării Ungurești. Tătarii – un loc de pășune pentru caii lor. Dar, n-au izbutit! Vă las o țară bine apărată! În cetăţile noastre de la Dunăre – Chilia, și de la Marea Neagră – Cetatea Albă, șed acum, ca un spin în coasta țării, păgânii cei fără de Dumnezeu. Îmi pare rău de neputințele pe care mi le-a adus bătrânețea, căci visul meu era să vă las țara întreagă și neștirbită. Căci o ţară, atâta timp cât îşi va avea hotarele ştirbite, va sângera mereu! Și acum, nu sângerez atât de rănile mele din bătăliile trecute, cât de aceste două răni vii – Chilia și Cetatea Albă. Ca să pot dormi liniștit în mormântul meu, aș vrea să-mi jurați că nu veți uita niciodată de ele și, atunci când va sosi clipa prielnică, veți face tot posibilul ca să le întoarceți Moldovei. Nu ni s-au furat două cetăţi, ni s-a furat ceva mai mult, Dunărea ne-a fost furată şi Marea Neagră ni s-a răpi! Moldova fără de mare e ţară numai pe jumătate! Mulţi ne-au vrut îngenuncheaţi! Mulţi ni s-au dorit «eliberatori». Turcii voiau să ne elibereze de unguri, de Leşi (Polonezi), Leşii de turci. Dar, toţi urmăreau alte scopuri: cum să ne facă robi turcilor, dar şi lor! Grea mi-a fost domnia! Timp de 47 de ani, mă miram în fiecare zi că n-am murit! Dușmanul m-a îngenuncheat numai de două ori: la Chilia și la Valea Albă. El nu țintea moartea mea, el țintea moartea Moldovei! Și când am avut noroc, Moldova l-a avut! Vă las o țară pe care mi-am dorit-o și v-ați dorit-o. Și nu aș vrea să închid ochii, fără să ştiu pe cine ați ales domn al țării în locul meu. Nu doresc ca mormântul meu să fie stropit cu sânge. Nu doresc să se certe din cauza tronului țării, părinți și copii, frați și surori, nepoți și unchi. Vreau să mor împăcat! Vă rog, boieri dumneavoastră, să faceți alegere și să-l sprijiniți pe Bogdan-vodă, fiul meu și domnul vostru”!
,,E ultima rugăminte a celuia care v-a fost mai mult decât un domn, v-a fost un părinte”!
Ștefan, cu mâinile tremurânde, își scoase coroana de pe creștetul încununat de plete cărunte și o așeză pe fruntea lui Bogdan, care sta în genunchi înaintea tronului. ,,Nu e o coroană de diamante, e o coroană de spini, fiule! Aș vrea să-ți dau câteva sfaturi, de care poți asculta, dar de care poți și să nu ții seamă. M-am temut să rostesc aceste cuvinte cu coroana pe cap, să nu le luați drept poruncă. Acum, când mi-am luat locul printre boieri, cred că le pot spune. Trăim vremuri tulburi! Din toate părțile, «fiare» gata de pradă se uită cu ochi pohticioși către biata Ţară a Moldovei. Eu și boierii și răzeșii mei, am făcut tot ce mi-a stat în putință și am apărat-o, pe unde cu cuvântul, pe unde cu sabia, de dușmani. Iar, duşmanii ei sunt mai ales vecinii ei, care vor să-şi mărească ţările pe seama Moldovei! Care vor Ţara Moldovei ca pe o simplă regiune a țărilor lor. Și Leșii (Polonezii) jinduiesc să vă aibă birnici. Să vă facă pe cât se poate mai curând catolici. Ca și ungurii, care visează mereu gurile Dunării! Și tătarii, nu s-ar da în lături s-o prefacă într-o pășune pentru caii lor sirepi. Și cazacii care ajung până aici cu gând să se bată cu păgânul pentru credință, dar se întorc înapoi cu turme și herghelii de-ale moldovenilor. Și rusul care a început să se lățească în toate părțile, dintr-o țară mică devenind o țară cu întinderi mari, pe seama vecinilor. Și turcul care a cuprins atâta lume. Toți ne-ar vrea vasali şi birnici! Și dacă tu, fiule, și voi boieri dumneavoastră, veți vedea că nu puteți ține țara, și-ți vedea că nu aveți încotro, să o închinați, dar să nu o închinați oricui! Dacă vreţi ca fiii şi nepoţii voştri să mai vorbească limba noastră strămoşească, să nu o închinaţi vecinilor – nici Leşilor (Polonezilor), nici ungurilor, nici muscalilor (ruşilor). Aceştia, dacă vin, nu se mai duc din ţară şi sub diferite pretexte au să vă treacă la altă credinţă şi au să vă impună să le vorbiţi limba, şi jugul va fi dublu. Vor găsi argumente că sunteţi unguri sau slavi, că graiurile lor sunt mai nobile. Şi nu veţi fi stăpâni, ci străini în ţara voastră! Și din toți – cel mai tare astăzi e turcul! Aş vrea să vă știu liberi. Dar, dacă veți vedea că nu vă puteți păstra libertatea, și gura mea spune acum ceea ce n-ar vrea să rostească niciodată, să vă închinați celui cu care m-am războit întotdeauna – turcului; că acesta nu cumpără moșii în țară străină, nici moschei nu zidește și nici altă limbă decât turca, turcul nu are dreptul să învețe. Și fiind Turcia prea departe de Moldova și peste ape, ea nu va dori niciodată să se mute în Moldova, ca unele neamuri de la nord care caută regiuni mai călduroase și pământuri mai roditoare. Veți plăti birul umilitor până veți găsi putere în voi să vă scuturați jugul nesuferit. Și aș dormi la locul meu de veci, împăcat, dacă aș ști că mi-ați ascultat sfatul! Eu am ostenit. Și plec să mă culc! Nu aș vrea să dorm somn greu, însoțit de coșmaruri. Aș vrea să dorm în somnul cel de veci, împăcat! Asta e ultima rugăminte a celuia care v-a fost mai mult decât un domn, v-a fost un părinte”!
Profesor Vasile GOGONEA
