Modrea se gândește la baraj: ,,Nu ne e frică de nimeni”

1378

Directorul sportiv de la Ştiința Turceni, Valentin Modrea, vrea ca AJF Gorj să înghețe actualul sezon din Liga a IV-a. Modrea consideră că echipa sa este îndreptățită să fie declarată campioana județeană, chiar dacă nu s-au scurs toate etapele din acest campionat. Oficialul formației este de părere că avansul de 5 puncte pe care îl au elevii lui Viorel Cojocaru în fruntea clasamentului este cel mai bun argument pentru a opri campionatul.,,Văzând toate hotărârile luate la nivel de Federație, cum s-a întâmplat și în Liga a treia, unde echipele care aveau un avans de 4 puncte față de locul doi au fost declarate campioane și promovate, mi se pare corect să fim declarați campioni. Avem 5 puncte avans, iar una dintre echipele cu care Gorjul dă baraj, din județul Arad, avea doar două puncte avans față de locul doi și a fost declarată campioană”, a spus Modrea. Directorul sportiv nu este de acord nici cu cele patru scenarii propuse de AJF Gorj pentru a stabili campioana. Petrolul Bustuchin și Vulturii Fărcășești sunt cele două formații care completează podiumul. Modrea mai spune că timpul este prea scurt pentru a pregăti barajul pentru Liga a III-a.,,Niciuna dintre variante nu e corectă din punctul nostru de vedere. Dacă totuși vor să se joace acel play-off, ar fi normală înjumătățirea punctelor, cum s-a făcut la Liga a doua, și un singur meci pe teren neutru. Sau ar fi corect ca fiecare să plece cu punctele pe care le-a acumulat. Atunci, am putea juca tur-retur. Ne trebuie cel puțin trei săptămâni pentru pregătire. Nu mai spun că nu ai cu cine face un meci amical”.Cât despre promovarea în eșalonul terț, Modrea crede că echipa sa are șanse, în ciuda faptului că întâlnește niște adversari mai puternici din punct de vedere financiar. Campioana Gorjului va da piept cu campioanele din Arad și Caraș Severin.,,Sunt două județe cu potență financiară și fotbalistică, dar totul e posibil, chiar dacă noi venim, să zicem, din urna a doua valorică. Nu ne e frică de nimeni, avem șansa noastră. Este un singur meci împotriva acestor echipe și încă nu se știe unde se va juca. Șanse sunt, nu sunt echipe de speriat. După această perioadă de inactivitate, depinde cine va sta mai bine fizic. Nu știu dacă avem timp să ne pregătim sau dacă putem întruni condițiile. Dacă vom fi obligați să facem teste sau să stăm în izolare ne va fi aproape imposibil. Toți avem serviciu”, a conchis oficialul echipei din Turceni.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here