În Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sf. Cuv. Ioan Scărarul); Ap. Evrei 6, 13-20; al Cuviosului: Efeseni 5, 8-19; Ev. Marcu 9, 17-32 (Vindecarea fiului lunatic); a Cuviosului: Matei 4, 25; 5, 1-12 (Predica de pe munte – Fericirile), Biserica dreptmăritoare face cu evlavie pomenirea Sf. Ioan Scărarul, autorul cărţii «Scara Paradisului» sau «Scara Raiului», pe care a mărturisit-o a fi darul cel mai de preț al vieții călugărești, reflectând o minunată descriere prezentată în chip fascinant, în care viaţa duhovnicească este înfăţişată ca un urcuş anevoios, ca o luptă continuă pentru înlăturarea patimilor şi pentru câştigarea virtuţilor necesare mântuirii sufletului în vederea unirii cu Mântuitorul Iisus Hristos, mai ales că Sf. Ioan Scărarul a dus o viaţă discretă, chiar ascunsă şi smerită, aprinsă de o dumnezeiască dorire, trăind patruzeci de ani sihăstrește, fiind aprins de râvna înflăcărată și de focul dumnezeieștii iubiri, toată vremea lui fiind ocupată cu sfânta rugăciune cuprinsă în nemăsurata dragoste de Dumnezeu. Merită amintit faptul că lectura «Scării» este cea mai importantă dintre lecturile patristice din timpul Postului Mare, însemnând călăuza discernământului ce trebuie să însoţească fapta tuturor virtuţilor, cu precizarea că acest tratat plin de ştiinţă şi de subtilitate, nu putea fi redactat decât de cineva care făcuse el însuşi experienţa a ceea ce scria, fiind, prin urmare, el însuşi «Scara» şi modelul viu al ştiinţei duhovniceşti, mai ales atunci când spune: ,,Întărind ca nişte trepte virtuţile, spre cer te-ai suit cu adevărat luminând prin dreapta credinţă la adâncul cel nemăsurat al privirii la cele de sus, biruind toate pândirile demonilor, şi păzeşti pe oameni, Ioane, scara virtuţilor; şi acum te rogi să se mântuiască robii tăi”, ceea ce dovedeşte că Bunul Dumnezeu, dăruindu-ne la mijlocul postului această minunată pildă a celui pe care îl privim cum urcă plin de curaj şi de înţelepciune «Scara Raiului», aşezată între pământ şi Cer, ne oferă şi exemplul strălucit al unui rugător şi învăţător, ca o călăuză sfântă de la iad la Rai, de la diavol la Dumnezeul Care ne arată că numai prin Voia Lui decurg toate lucrurile care ne transfigurează şi ne apropie de credinţă!
,,Depărtatu-te-ai de desfătarea lumească, cuvioase, ai înnoit tăria sufletească şi ai câştigat mărire cerească”!
Aşadar, «Scara Raiului» vesteşte urcuşul la Dumnezeu al autorului ei, considerat «raiul virtuţilor», «legiuitorul ascezei» şi «făptuitorul» (praktikos) prin excelenţă al Binelui, Sf. Ioan Scărarul reprezentând, astfel, icoana înfrânării şi a ascezei. De aceea, orice apreciere a sfântului constituie şi prilejul rememorării temeiurilor ascetice, deoarece el şi-a luat crucea sa pentru a urma Evangheliei în toată rigoarea, retrăgându-se din lume pentru a-şi stăpâni patimile trupului şi pentru a se ridica la Dumnezeu prin rugăciunea pe care o putem rosti cu evlavie în această Duminică a 4-a din Postul Mare: ,,Depărtatu-te-ai de desfătarea lumească, cuvioase, ca de ceva vătămător şi, vestejindu-ţi trupul cu mâncarea, ai înnoit tăria sufletească şi ai câştigat mărire cerească, vrednicule de laudă! Pentru aceasta, nu înceta, rugându-te pentru noi, Ioane”! Prin urmare, fiind alcătuită din 30 de trepte, după cei 30 de ani ai vieții smerite a Domnului, «Scara» ne urcă din treaptă în treaptă de la cele pământești la cele cerești. Fuga de lume, adică, lepădarea de avuții, de rudenii și de sinea noastră, intrarea sub ascultarea unui povățuitor iscusit, căința cu lacrimi și aducerea aminte de moarte, tăcerea, înfrânarea și lepădarea de toată grija cea lumească, ne vor ajuta să smulgem din rădăcină şi mulțimea bolilor, a viruşilor, a pandemiilor, a patimilor din noi, cum ar fi: lăcomia, iubirea de argint, mândria, trândăvia și celelalte, și ne vor ridica spre agonisirea virtuților duhovnicești şi tămăduitoare, cum ar fi: blândețea, curăția, sărăcia, privegherea, smerenia, trezvia și rugăciunea, liniștea și nepătimirea, cu cele trei mari virtuți teologice: credința, nădejdea și dragostea! Cât priveşte rugăciunea, Sf. Ioan Scărarul spunea: „Rugăciunea este, după însuşirile ei, însoţitoarea omului şi a lui Dumnezeu, iar după lucrare este susţinătoarea lumii. Este împăcarea cu Dumnezeu, ispăşirea păcatelor, lucrarea îngerilor, izvorul virtuţilor, hrana sufletului şi luminarea minţii, înlăturarea deznădejdii, risipirea întristării”, cu alte cuvinte, rugăciunea este mijlocul cel mai potrivit pentru a intra în legătură cu Dumnezeu! De aceea: cereţi şi vi se va da vindecare de «Covid-19», căutaţi şi veţi afla tămăduire, bateţi şi vi se va deschide, pentru că cel care cere primeşte, cel care caută află şi cel care bate i se deschide! «Scara Raiului», ne vorbește despre urmările suferințelor noastre și despre creșterea noastră duhovnicească, deoarece, nu e nevoie doar de post, ci și de o creștere duhovnicească prin post! Acest Post, trebuie să lase urmări bune, frumoase în viaţa noastră și nu doar să ne slăbească trupul. Însă, urmările duhovnicești sunt prezente, iar în acest sens, nu trebuie să ne mințim asupra acestui mare adevăr, doar la cei care postesc duhovnicește, care se roagă duhovnicește și trăiesc dumnezeiește! Pentru că urmările postului sunt harice și nu constau în slăbirea cu câteva kilograme a trupului, ci, în umplerea de înțelegeri cuvioase, de cunoaștere de sine, de străvederea a noi sensuri ale mântuirii vieţii noastre! Credincioșii simt o luminare, o eliberare, o suplețe mai mare a trupului și a minții în această perioadă sfântă, dar, acesta e numai începutul creșterii duhovnicești, al scării curățirii de patimi, al scării care e un drum interior anevoios, pentru că e drumul creșterii în sfințenie. Iar, această creștere nu poate fi mimată, nu poate fi nici măcar intuită până când nu dorim, cu adevărat, sfințirea vieții noastre! Sfântul Ioan Scărarul ne arată faptul că asceza decurge din teologie, iar cine va lectura «Scara Raiului», va fi uimit de măreția cunoașterii experiențiale a sfântului, reieșită dintr-o cunoaștere teologică aplicată în viață, în asceza de zi cu zi. De fapt, învățătura de taină a «Scării» este: precum pe orice scară suișul se face din treaptă în treaptă, tot așa și sporirea duhovnicească, nu se face la întâmplare, ci, cu pricepere, într-o anumită și neîntreruptă înlănțuire de fapte, de-a lungul întregii vieți și sub îndrumarea credinţei în Dumnezeu, Cel Care ne arată că numai prin Voia Lui decurg toate lucrurile care ne transfigurează şi ne apropie de mântuire!
«Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele»!
Evanghelia din Duminica a 4-a a Postului Mare ne relatează şi despre vindecarea fiului lunatic, deoarece, Mântuitorul săvârşeşte o nouă minune, cu toate că mai înaine de vindecare, El se loveşte de necredinţa celor din jur, a cărturarilor care îl vor răstigni pe cruce (Matei 17, 12). Apoi, poporul este mustrat aspru ca o generaţie necredincioasă, care nu învaţă din Revelaţia Lui Dumnezeu, care a culminat în Iisus Hristos: „O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?” (Matei 17, 17), de unde şi mesajul că Iisus Hristos, va trebui să treacă prin suferinţă şi moarte pentru a ajunge la Slava Sa! Relatarea despre vindecarea lunaticului este fundalul pentru mesajul lui Iisus, Care cere credinţă pentru a înţelege Persoana şi misiunea Sa mântuitoare, precum şi rolul credinţei în mântuirea personală a fiecărui om! Pentru că se spune: Şi îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: «Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele»! Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: ,,Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el”! De fapt, vindecarea tânărului lunatic scoate în evidență tocmai faptul că din pruncie, trebuie să luptăm cu demonii, pentru că altfel, ei ne aruncă în foc și în apă, adică, în diverse patimi și dureri. Desigur, omul care permite să intre în sufletul său puterea întunericului, devine slujitorul diavolului şi începe să trăiască, să acţioneze, să gândească în baza unei logici străine lui, conform logicii diavolului! Iată din ce cauză, pe oamenii acaparaţi de forţa întunericului, e greu să-i contrazici într-o discuţie deschisă şi onestă, din cauză că ei trăiesc, lucrează şi gândesc în alt câmp decât omul care nu este ţinut de duhul răutăţii. Omul care nu trăieşte sub puterea diavolului, are logica dreptăţii, a justeţei. O astfel de persoană apelează la valorile morale, cum ar fi: dragostea, patriotismul, onestitatea, sacrificiul, puritatea trupească şi sufletească, adevărul, înfrânarea, iar cel care trăieşte conform logicii diavolului, e în alt sistem, unde toate cele enumerate nu sunt în nici o valoare, dar unde ,,valoare” devine minciuna, clevetirea, răutatea, invidia, ura, mânia. Şi când aceste două realităţi se ciocnesc, atunci, cel care apără cauza credinţei, acţionează în cadrul logicii sale interioare şi deseori convinge pe oameni mai bine, mai uşor, deoarece vieţuieşte şi acţionează conform logicii Lui Dumnezeu, Care ne arată că numai prin Voia Lui decurg toate lucrurile care ne transfigurează şi ne apropie de mântuire!
,,Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”!
În vremea aceea mulţimi multe mergeau după Iisus, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit pe munte şi, aşezându-Se, ucenicii Lui au venit lângă Dânsul; iar El, deschizându-Şi gura, Îi învăţa zicând: ,,Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia Cerurilor. Fericiţi veţi fi când, din pricina Mea, vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri”, pentru că toate aceste ,,Fericiri” ne arată că acolo ESTE BUNUL DUMNEZEU, numai prin Voia Lui decurg toate lucrurile care ne transfigurează şi ne apropie de mântuire!
Profesor Vasile GOGONEA
