Tot mai puține tranzacții imobiliare în Gorj

1246

Puține tranzacții imobiliare în Gorj, la începutul acestui an. În luna ianuarie, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 35.231 de imobile, cu 15.259 mai puține față de luna decembrie 2019.
În Gorj, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a fost de 298. Mai exact, s-au vândut 68 de terenuri agricole, 177 de terenuri în intravilan și alte cinci în extravilan. În schimb, doar 48 de apartamente și case și-au găsit cumpărători în prima lună a anului.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna ianuarie 2020, în București – 5.229, Ilfov – 4.020 și Călărași – 2.141. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Tulcea – 221, Sălaj – 148 și Olt – 54.
Numărul ipotecilor, la nivel național, a fost de 22.265, cu 4.894 mai mare față de luna ianuarie 2019. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 3.544, Buzău – 2.755 și Ilfov – 2.681. La polul opus, se află județele Olt – 78, Sălaj – 69 și Caraș Severin – 52. La Gorj s-au înregistrat 96 de ipoteci, 42 dintre ele fiind pentru apartamente și case.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here