Virusul gripal a răpus un gorjean! 20 de noi cazuri de gripă, depistate

1041

O persoană din judeţul Gorj în vârstă de 80 de ani a decedat din cauza gripei. Pacientul avea şi alte patologii asociate, astfel că virusul gripal i-a grăbit sfârşitul. Totodată, cea mai recentă situaţie la nivel de judeţ arată faptul că numai în ultima săptămână au fost declarate 20 de noi cazuri de gripă.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a transmis, ieri, situaţia privind cazurile de gripă, viroze şi pneumonii, aferentă săptămânii 4-11 februarie 2020. Potrivit datelor oficiale, în perioada cu pricina au fost declarate la nivelul judeţului 20 de cazuri de gripă, 7 dintre persoane necesitând internare. Cele mai multe cazuri de gripă înregistrate, respectiv 11, sunt la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 14 ani.„Numărul total de cazuri de gripă înregistrat în sezonul 2019 – 2020, până la această dată, la nivelul judeţului Gorj este de 48. Până acum, au ajuns la Gorj un număr total de 25.375 de doze de vaccin antigripal, iar în prezent, stocul din teritoriu de la cabinetele medicilor de familie este de 715 doze din prima tranşă primită de la Ministerul Sănătăţii şi alte 2.085 de doze din tranşa primită săptămâna trecută. Menţionăm că, în această perioadă, s-a înregistrat decesul unei persoane de 80 de ani, în antecedente cu hipertensiune arterială, diabet zaharat de tip II, boală cronică de rinichi, diagnosticul de deces fiind bronhopneumonie, insuficienţă respiratorie acută protezată asociată cu virus gripal A. În acest caz diagnosticul de gripă a fost pus în urma efectuării testului rapid”, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.Totodată, în perioada 4-11 februarie, în Gorj au fost declarate 1.545 de cazuri de viroze respiratorii, 70 dintre acestea necesitând internare, precum şi alte 410 cazuri de pneumonii cu un număr de 101 internări.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here