Şi la Băleşti, un proverb cuminte face istorie

506

Poza 1Toate localităţile au necazuri cu problemele de mediu, însă localitatea Băleşti rămâne totuşi prin aşezarea sa geografică, un fel de „deltă” a zeci de pâraie şi râuri, unele chiar renumite prin furia lor, cum de pildă este râul Jiu, alături de Şuşiţa, Jaleşul, Bistriţa, etc.

Fiind situată pe fundul Depresiunii Târgu-Jiu, comuna actuală Băleşti aproape an de an se transformă în perioadele de viituri, într-un veritabil lac de acumulare ce strânge toate apele pluviale de pe versanţii premontani şi montani ai munţilor din Nordul Olteniei. De aceea pe teritoriul actual al comunei Băleşti după război s-a construit unul dintre cele mai importante canale din zona Olteniei, regularizându-se un pârâu tumultos în anii ploioşi, cum este pârâul Imuroasă ce deversează în Jaleş la Corneşti, nu departe de drumul naţional. Pe kilometri buni acest canal are o lăţime de 12 m şi o adâncime de 2-4 m, construirea sa scoţând de sub ape satele de pe atunci, Uncioaia şi Ceauru-Putinei ce totdeauna aveau mari probleme cu viiturile, riscându-se în perspectivă strămutarea a sute de gospodării din această zonă. Efortul a fost enorm, durând zeci de ani, deoarece acest canal a fost construit doar cu sapa şi lopata ca în evul mediu, iar acest efort atunci se chema „muncă voluntară”, unde fiecare familie avea repartizaţi anumiti metri de săpat şi escavat, exact cum aveau cotele obligatorii de cereale, lactate, carne, etc. stabilite şi comunicate individual prin acte oficiale ale primăriilor din acele vremuri, adică cele numite Ceauru, Corneşti, Băleşti, şi Bălăceşti, care sunt incluse în comuna Băleşti. Pe un atare precedent eroic se duce şi astăzi o susţinută activitate de protecţia mediului în localitatea actuală Băleşti, unul din obiectivele primarilor precedenţi, dar mai ales al actualului primar ing.Paicu Aristică, fiind gestionarea legală a gunoaielor şi organizarea din punct de vedere al salubrităţii, a serviciilor auxiliare ale comunei Băleşti. Efortul evident că este dificil dar foarte important, inclusiv pentru întregul judeţ Gorj Poza 2şi zonele miniere. Iar primarul Paicu normal că se poate mândri cu realizările derulate la Băleşti astăzi, când pe lângă primărie funcţionează un SRL auxiliar de salubritate, astfel că, cu câteva excepţii, sătenii satelor din Băleşti s-au încadrat realmente în modernitate, gestionând gunoaiele conform normelor legale şi cele ale Consiliului Local. Sigur că noul nu izbuteşte niciodată în linie dreaptă. În satele cu teritorii forestiere din localitate, precum la Rasova, Găvăneşti (cumva şi pe la Tălpăseşti) se mai întâmplă abateri cu neplata taxelor de salubritate aruncându-se gunoaiele pe cursul pâraielor seci în anumite perioade ale anului. Însă caracteristica generală din localitate este cea tradiţională, anume, de unire a eforturilor pentru interesul şi binele tuturor, exemplele lăudabile, şi din trecut şi din prezent, având indubitabil efecte dintre cele mai demne de reţinut, cazul zonei „Gurguleu” fiind încă de pe acum o realitate istorică. Aici se depozitau la întâmplare zeci de tone de gunoaie menajere, poate zilnic. Erau două mlaştini lângă cimitirul actual Ceauru care stricau şi încă parţial mai strică, tot aspectul din preajmă, inclusiv în cazul cimitirului cu bisericuţa din lemn medievală. Iniţiativa primarului Paicu de-a pomesti locurile joase de aici cu smârcurile din jur, a dat categoric roade. Pentru că alt fiu al satului Ceauru, preotul Buicu şi-a mobilizat exemplar enoriaşii din satele fostei comune Bălăceşti şi respectiv ai satului Tămăşeştii de Sus din fosta comună Ceauru, construindu-se în preajma cimitirului Ceauru pe locul smârcurilor de altă dată o cochetă biserică cu un portal mânăstiresc, ce neîndoios va oferi viitorului şi o mică „oază” de cult ortodox, care alături de bisericuţa din lemn medievală, din incintă, poate oricând intra într-un fel de microturism local şi nu numai, fotografiile alăturate fiind o justificată promisiune în acest sens… IATĂ deci cum proverbul cuminte, ce spune că „ omul sfinţeşte locul”, şi la Băleşti datorită iniţiativei lăudabile a unui primar şi unui preot ambii cu simţul civilizaţiei şi frumosului, pot face credibile şi lucrurile incredibile, nimeni neputându-se gândi ieri spre exemplu, că atât de desconsideratul „Gurguleu” poate chiar deveni o virtuală zonă de agrement, când există voinţă şi perseverenţă adecvată din partea factorilor implicaţi.

I.D.Sicore

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here