După contestaţii, trei note modificate

372

suplinireLa examenul de suplinire care a avut loc în data de 4 august, rezultatele au fost foarte slabe. Mai puţin de jumătate dintre candidaţi au reuşit să obţină o notă peste cinci. Lucrurile nu s-au schimbat nici după contestaţii. Din cele 17 note contestate, trei au fost modificate; două note au fost mărite iar una scăzută.

Nimic nu s-a schimbat în urma contestaţiilor la examenul de suplinire. După ce mai mult de jumătate dintre candidaţi nu au reuşit să obţină măcar o notă peste cinci, a fost o speranţă că după contestaţii lucrurile se vor schimba în bine. Astfel, 17 viitori dascăli au ales să conteste nota primită la examenul de suplinire, cele mai multe contestaţii, în număr de cinci, fiind depuse la limba engleză. Dintre cele 17 contestaţii, una a fost la arte vizuale, una la educaţie antreprenorială şi economie, câte una la mecanică şi psihopedagogie specială, două la limba română, trei la educatoare, două la informatică şi două la agricultură. Cea mai mare notă contestată a fost de 6,95, la psihopedagogie specială, iar cea mai mică a fost la economie, de 3.95. Dintre contestaţiile depuse, 16 contestau note sub cinci, cei mai mulţi candidaţi fiind nemulţumiţi de notele de 4.

O notă mai mică

Din cele 17 lucrări contestate, 14 au rămas neschimbate, iar cel mai mult s-a mărit nota cu 15 sutimi. Din cele trei cazuri de note modificate, două au fost mărite şi una micşorată. „Au fost modificate notele la trei lucrări. Astfel, cea mai mare notă contestată a fost mărită. Este vorba de nota 6.95, la psihopedagogie specială, care a fost mărită cu 10 sutimi, nota finală a candidatului fiind de 7,05. Celelalte două note modificate au fost note sub cinci şi aşa au rămas. O notă de 4,50 la arte vizuale a fost mărită la 4,65, iar nota de 4,95 a unei educatoare a devenit 4,65”, a declarat preşedintele comisiei, Dorina Popescu.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here