Voluntariatul, promovat în rândul elevilor gorjeni

433

voluntariAsociaţia pentru Turism, Sport şi Ecologie, Hai-Hui, a organizat “Săptămâna Voluntariatului în judeţul Gorj”, acţiune de conştientizare a populaţiei. Aceasta a constat în împărţirea de pliante, lipirea de afişe, prezentarea de videoproiecţii prin şcoli, o tabără în staţiunea Rânca, cu copiii de clasele V – VIII de la şcolile din judeţul Gorj şi un concurs de orientare, organizat de Palatul Copiilor, secţia Orientare sportivă şi radiogonometrie, care au organizat săptămâna trecută Cupa de Orientare “Constantin Brâncuşi”.

Această Săptămână Naţională a Voluntariatului, a avut drept scop mobilizarea a cât mai multor organizaţii, care să contribuie la dezvoltarea comunităţilor din care fac parte şi să atragă sprijinul celorlalţi pentru activitatea voluntarilor şi recunoaşterea meritelor acestora. Evenimentul a fost iniţiat şi coordonat de către Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat, începând cu anul 2002 şi implementat în colaborare cu Reţeaua Naţională a Centrelor de Voluntariat şi alţi parteneri locali. La acţiunile din judeţul nostru au mai participat elevi, studenţi şi alţi gorjeni. “Cu această ocazie, copiii care au luat parte la acţiune, au învăţat cum să monteze un cort, să citească o busolă, cum să aprecieze şi să protejeze bogăţiile naturii. Considerăm că acest eveniment a fost binevenit în judeţul nostru având răsunet şi în rândul oamenilor de rând, care s-au implicat, fără să aibă vreun beneficiu”, a declarat Ionuţ Negomireanu, coordonatorul Asociaţiei Hai-Hui.

Şedinţe de voluntariat

În perioada 30 mai – 26 iunie 2011, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Gorj, în colaborare cu Asociaţia pentru Turism, Sport şi Ecologie Hai-Hui, derulează proiectul de tineret ”Hai Hui în Centrul de Tineret”. Scopul acestui proiect este implicarea tinerilor voluntari în activităţi sportive, ecologice şi turistice. Proiectul va cuprinde întâlniri tematice între voluntari, ce se vor desfăşura pe parcursul a patru săptămâni, la Centrul Judeţean pentru Sport şi Tineret.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here