Pentru cei interesaţi Gorjul dispune de peste 2000 cavităţi (peşteri şi avene din cele peste 12000 la nivel naţional) aflate în mai multe perimetre speologice unele cu regim de arii sau zone protejate: Polovragi -Cheile Olteţului, Baia de Fier-Cheile Galbenului, Şuşiţa Verde şi Şuşiţa Seacă, Cheile Sohodolului, Padeş-Cloşani ori Motru Sec.
O parte dintre aceste forme şi fenomene carstice prezintă particularităţi care le-au făcut să fie recunoscute ca recorduri naţionale ori ca fenomene rare la nivel european. Este vorba printre altele de peştera Gârla Vacii de pe Valea Sohodolului care prezintă un foarte rar caz de difluenţă subterană, câmpurile de lapiezuri (formaţiuni ce au luat fiinţă prin procesele de carstificare la suprafaţă) localizate între Şuşiţa Verde şi Sohodol un fenomen de asemenea rar întâlnit, depozitele de Terra Rossa cu grosimi de până la 6 m localizate cam în aceeaşi zonă şi nu în ultimul rând prin cele două recorduri naţionale deţinute de două avene localizate în Muntele Pleşa Sohodolului (cea mai mare stalagmită şi cel mai înalt puţ subteran măsurători şi explorări efectuate de CS Emil Racoviţă Bucureşti.
Tot ca o curiozitate a zonei poate fi enumerat Inelul de Piatră al Sohodolului o formaţiune carstică emblematică ce se află pe partea stângă a cheilor şi poate fi comparată doar cu Podul Uriaşilor de la Ponoare ori cu fenomenele similare din Franţa. Asupra genezei acestui misterios fenomen au fost formulate mai multe ipoteze unele de-a dreptul comice altele fundamentate pe anumite teorii cu privire la evoluţia reliefului formulate acum mai bine de două secole de către membrii şcolilor de geografie franceză şi americană. Cea mai plauzibilă dintre acestea ar fi cea care afirmă că formaţiunea cu pricina ar fi fost în trecutul geologic al zonei locul prin care curgea Sohodolul până a începe să-şi taie un minidefileu prin calcarele jurasice şi cretacice ale muntelui. Pe acelaşi ax cu inelul tot pe creastă sunt două cavităţi (Peştera Pârlajului şi Peştera Laptelui) cu galeriile descendente orientate spre Valea Deleşului. Se presupune că tunelul ce unea Inelul cu Peşterile Pârlajului şi Laptelui s-ar fi surupat creând misterioasa formă ce este considerată pe bună dreptate la ora actuală o veritabilă emblemă a Văii Sohodolului.
Mărturii ale prezenţei omului pe aceste meleaguri au fost descoperite în Peştera Muierilor prima cavitate electrificată din ţară şi redată circuitului turistic unde pe lângă cranii de om estimate la o vârstă de 38000 ani s-au mai descoperit oseminte de Ursus Speleus, leu şi hienă de peşteră, Peştera Cioarei din apropierea localităţii Boroşteni precum şi unele cavităţi de pe Valea Sohodolului în care au fost descoperite chiar inscripţii neolitice simbolizând scene de vânătoare.
Toate acestea reprezintă adevărate tezaure ce trebuie conservate pentru generaţiile ce vor veni.
Iată deci câteva recomandări pentru protecţia peşterilor
– Nu modificaţi regimul de ventilaţie prin lărgirea intrărilor şi a galeriilor înguste – peştera se poate usca şi încălzi iar fauna să dispară.
– Nu murdăriţi pereţii peşterilor – ei nu sunt făcuţi pentru a ne iscăli şi a-i mâzgăli.
– Să nu luăm amintiri din peşteră – peştera se urâţeşte şi sărăceşte treptat devenind neinteresantă.
– Nu trebuie scoase lemnele putrede, guanoul de liliac sau argila lipicioasă – aceasta înseamnă a elimina substratul necesar vieţuitoarelor, a le lăsa să piară fără hrană.
– În schimb trebuie scoase resturile inutile aruncate de turişti fără conştiinta ecologică – adică tot ce nu poate putrezi.
– Nu trebuie să colectăm animale cavernicole – luate din mediul lor de viaţa şi scoase la lumină, acestea mor şi se ajunge până la dispariţia definitivă a firavei şi rarei faune cavernicole.
– Să evităm mersul la voia întâmplării prin peştera cu surse de lumină improvizate sau fumegânde – prin peşteră se merge în şir indian cu un cunoscător al peşterii în frunte, fiecare având o sursă sigură de lumină.
– Să nu pătrundem în subteran de unul singur, dar nici în grupuri mari – mersul de unul singur nu este recomandat pentru securitatea noastră iar la cel în grupuri mari, gălăgioase, pierdem acel mesaj pe care ni-l transmite întunericul şi liniştea, tulburată doar de căderea picăturilor de apă.
Câţi dintre noi se gândesc când vizitează o peşteră că orice intervenţie în necunoştinţă de cauză, poate distruge fragilul echilibru biologic şi declanşa fenomene ireversibile, cu consecinţe grave, mergând până la distrugerea gingaşei si rarei faune cavernicole?
Să nu uităm că nouă celor care intrăm în aceste adevărate oaze în carst, ne revine marea răspundere de a păstra intacte comorile din bezna veşnică, ele fiind un izvor de cunoştinţe deopotrivă pentru noi cât şi pentru generaţiile viitoare.
Să pătrundem în peşteră, în acest sanctuar viu al naturii cu respectul cuvenit ca într-un mare muzeu ce poate fi vizitat numai de cei ce ştiu să îl preţuiască.
Mugurel Petrescu
