Se vorbeşte şi astăzi foarte mult despre conceptul de „modernitate”. Şi într-adevăr n-au lipsit niciodată condiţiile ca şi la noi la români, acest concept să ajungă să fie ce trebuie el să fie.
Numai că, din păcate la noi, mai ales în Gorj, modernitatea trebuie cam întotdeauna să pice de „sus”, adică de la nivel central. Exemple? Sunt prea multe, să mai fie nevoie a le exemplifica. Chiar şi-n cazul afirmărilor unor specializări în Gorj, când de sus s-au slăbit interesele pentru acestea, lăsându-le exclusiv pe mâna noastră, lucrurile au intrat în derizoriu şi uitare. Am avut de exemplu, un cabinet de alergologie, şi se găsise şi un medic să se dedice acestei foarte importante specializări, într-o epocă a stresului şi alterării modului nostru de hrană şi viaţă în general. Cum ştim, acest cabinet însă, a murit până la urmă şi el, cum zice românul, „în suc propriu”. La fel, în cazul homeopatiei. Toţi pricepem că medicaţia homeopată în condiţiile actuale şi viitoare, devine mai mult decât complementară în medicină, cum fireşte este şi acupunctura, reflexologia, balneologia, imunologia, etc. Probabil, că dacă nu se punea problema la nivel de ţară, în privinţa serviciilor de ambulanţă, şi astăzi aceste servicii ar fi dotate în Gorj, cu maşini precum este una la Sadu, în care mori şi sănătos, dacă te duce undeva mai departe de Bumbeşti Jiu. Dar să revenim la întrebarea zilei. Şi anume: chiar se crede în Gorj, că „modernitatea” nu include, în cazul spitalizărilor, şi confortul, hrana şi medicamentele? E permis să cazi în stradă din cauza caniculei, iar într-o secţie cum este Cardiologia din Tg-Jiu, să nu ai decât un salon de femei, în care să existe un aparat de aer condiţionat? Într-un spital judeţean, cum este cel din Tg-Jiu, astfel de aparate chiar trebuie să fie considerate un adevărat lux, şi pentru medici şi pentru bolnavi? Ce să mai zici atunci despre celelalte spitale din oraşe mai mici, precum: Bumbeşti Jiu, Cărbuneşti, Rovinari, etc.? Cel de la Sadu faţă de ce-a fost, indubitabil că nu-ţi lasă altă impresie, decât, că pur şi simplu este „uitat” definitiv şi irevocabil din toate punctele de vedere. Nici măcar o bancă banală n-o mai afli, ca altădată, la uşa unor cabinete de specialitate. Şi lucrul acesta regretabil, nu-i numai la Spitalul din Sadu, cum toţi bine ştim. Însă într-un spital, „modernitatea” nu este dată numai de confort şi mediul ambiant reconfortant. Se motivează peste tot că hrana este unilaterală, adică fără să se ţină seamă de boli şi interdicţii, datorită exclusiv alocaţiilor bugetare? De faptul că nici într-un spital mare, cum este cel judeţean, nu afli că funcţionează şi unităţi private ce pot concura la rănirea bolnavilor, fie cu un bufet adecvat, fie cu o mâncare pregătită omeneşte, etc., etc. – normal că nu bugetul modest al spitalului e cauza!? Sau: aglomerarea saloanelor cu paturi chiar şi peste normele legale, tot alocaţiile bugetare o constituie astăzi, „buba”? Pentru că firesc, cu paturi mai puţine în saloane, ai şi cheltuieli mai puţine! Ce confort adecvat mai poate să ţi-l ofere, ca om bolnav, un salon cu şase, opt sau douăsprezece paturi?! Oricum ai lua-o, cu condiţiile din unele spitale şi secţii din judeţ, inclusiv în cazul Spitalului Judeţean din Tg-Jiu, unde poţi muri pentru că nu afli o gură de aer curat pe timpul căldurilor, care şi-n zona noastră au devenit reale probleme de sănătate, unde dacă nu-ţi aduce cineva de mâncare, şi sănătos fiind, după două săptămâni de spitalizare, ajungi să te ducă pe targă; unde dacă n-ai bani să-ţi cumperi medicamentele stai de surda internat – să fim realişti: numai de „modernitate” nu se mai poate vorbi! În atare condiţii precare, ce trebuie să mai gândească salariatul sau pensionarul de pildă, când aude că şi la medicul de familie, se introduce sistemul „şmecheresc” al coplăţilor. Am uitat oare, că, cu asemenea sistem „civilizat”, astăzi salariatul şi pensionarul, au ajuns ca tratamentele stomatologice să şi le suporte în întregime din buzunarul propriu, deşi lună de lună văd că le sunt scăzute din câştiguri, cotele cuvenite legal pentru asigurările sociale? Dacă toate, la modul absolut, ajungem să le plătim „nemţeşte”, ce rost mai au asigurările sociale, şi respectiv, Casele de Asigurări? Pe cine „asigură” în definitiv, astfel de „asigurări”?
