…A trecut un an de când, într-un sfârşit de martie 2009, ziua 29, cu sufletele mâhnite şi înfiorate l-am condus pe ultimu-i drum pe cel ce ne-a fost coleg de redacţie şi, unora, prieten, publicistul Florin Niculescu.
Venise în Gorj ca proaspăt absolvent al Facultăţii de ziaristică Bucureşti, pe la începutul deceniului opt al secolului de-acum încheiat. Aducea cu el nu doar prospeţimea şi dinamismul adolescenţei, ci şi un spirit elevat de camaraderie şi altruism, asociate unei pasiuni de căutător şi descoperitor de oameni şi întâmplări semnificante, culese din noianul de cotidian banal al destinelor umane, în genere. Le înnobila însă, filtrându-le prin propria-i conştiinţă şi prin multiplele-i trăiri de om pasionat de filosofia universală, chiar dacă era uneori redusă la monade, la arhetipuri.
„Purtător de vorbe”
Atras de meleagurile natale, după puţinii ani pretrecuţi în Gorj, Florin Niculescu a plecat la Slatina, ca purtător de cuvânt(”de vorbe”, cum îi plăcea să glumească), în cadrul I.P.J.Olt, de unde, la puţină vreme după Decembrie ’89, a fost promovat la revista ”Pentru Patrie” a Ministerului de Interne, unde, între altele, a coordonat un reuşit ”Almanah”. În ultimii ani de viaţă, a publicat vreo două-trei cărţi de literatură, cu marcante înclinaţii spre paradoxurile filosofico-existenţiale(”Să te bucuri de a nu fi existat…”). A mai reuşit să editeze o scurtă perioadă de timp publicaţia ”Ţăranul”, primul ziar rural din România postdecembristă, iar ultima sa carte, placheta ”Nişte însemnări” care reuneşte ultimele sale creaţii literar-publicistice, cu vădite accente premonitorii, sub zodia nefastului.
Col.(r.) Florin Niculescu şi-a curmat viaţa în împrejurări tragice, pentru noi- încă neelucidate. Şi-a pregătit şi şi-a prevăzut sfârşitul ca pe o evadare dintr-o lume bezmetică, în care valorile fundamentale, general-umane, precum binele, dreptatea, prietenia, gratitudinea, adevărul ş.a., sunt astăzi triste himere, vlăguite de sensul lor primordial. Ca mulţi dintre noi, visase alte hotare şi alte tărâmuri, aşa cum şi le-au imaginat cu mult înainte un Platon, un Socrate, un Blaga, Noica sau Cioran.
Pios omagiu
Acum, numele lui s-a aşezat pe o filă de pomelnic, lângă alte nume aşa cum au fost Xenofob Iacob, Constantin Băleanu, Marian şi Sevastian Popescu, Titu Zidariu, Ion Tărăpoancă, Romulus Budin, Ion Ciobanu, Constantin Rovinaru, Nicolae Jianu, Petre Junilă, Paul Plop şi încă alţii, care au părăsit Galaxia Gutenberg, sălăşluind acum în cea a Cerului. La mormântul său din satul Alunişu, comuna Spineni, la câţiva kilometri de Slatina, Florin Niculescu şi-a dăltuit un crâmpei de vers adânc răscolitor: ”Privesc cum curge-o apă/Şi-n drumu-i mişcător,/ Mă-ntreb: cuiva, vreodată,/ I-o fi de mine dor?”
La ceasul Floriilor şi al Sfintelor Paşti, un pios omagiu tuturor celor ce au fost şi nu mai sunt…
G.Manoniu
